Credit foto: Marius Chivu

Credit foto: Marius Chivu

Ajunsese la vârsta de 20 de ani și nu dăruise încă trandafirul. Când a văzut-o ieșind din templu s-a înroșit și și-a plecat ochii. Nu îi putea vorbi Lenei din Corintin. Dimineața, înainte de slujbă, își găsea de lucru în locul în care aveau voie și femeile, în locul îndepărtat din care chiar și femeile îl puteau asculta pe Petru.

Lena și părinții ei erau păgâni, greci strămutați în Roma, și cu atât mai puțin aveau drepturi în comunitatea lor. Maică-sa nu ar fi acceptat-o niciodată. I-ar fi zis „Aduci la masa mea, chiar la masa sfântă, la care ei au stat, la care EL ne-a vorbit, nouă păcătoșilor, aduci aici pe ea, căreia îi curge sânge de necredincios, sângele celor care l-au răstignit”. Și cu urechile minții îi auzea vocea: „Să se lase marea peste oraș, și să înghită sfântul templu, și sfântul Dumnezeu să își desfacă palma și să ne arunce pe toți într-un vârtej, și să ne înghită muntele, și toată seminția lui Avram să dispară și tot nu aș accepta-o pe fiica ucigașilor LUI la masa mea”. Și tot așa ar ține-o. El îi zicea despre Iisus și cum El predica toleranță. Ea îi zicea despre Petru, maestrul lui, care era mai puțin tolerant. I-ar fi zis despre Maria din Magdala și cum ea zicea mereu după cuvântul Domnului „Cel ce n-a păcătuit, n-a ajuns să pășească pe acest pământ”.

Se hotărâse să îi dea trandafirul Lenei și să fugă împreună înapoi pe pământul Iudeilor, în orașul Nazaret, acolo de unde venea și EL. Acolo ar fi putut să își scrie în liniște cronicile, poate chiar ar fi căutat-o pe Maria din Magdala. Deși nu voia, deși știa că păcătuia doar gândindu-se la asta, se gândea des la ea. Unde dispăruse. De ce Petru nu vorbea niciodată despre ea? Care erau legăturile dintre Petru, Domnul nostru și ea? Mulți spuneau că ea îl adora pe Iisus și că ar fi vrut de mai multe ori să îi poarte copilul. Petru însă se înfuria nespus când auzea asemenea erezii. Domnul nostru Iisus s-a închinat omenirii, oamenilor pentru mântuirea noastră, și nu unei femei, ca toți necredincioșii.

Când Lena ajunse în fața lui, îi zâmbi și trecu mai departe. El oftă și, neatent, se împiedică. Bărbații din jur începură să râdă și să batjocorească. Iată-l pe fiul Mariei a lui Marcu, cu nasul în noroi, își face idol din femeie și uită pe Dumnezeu Tatăl. Scuipau și treceau pe lângă el.

S-a întors la predică, dar n-a auzit nimic. Frate-su îl ciupi de două ori în timpul predicii. El nu simțea nimic. Petru le povestea. Așa simțea tot ce zicea Petru, ca pe o poveste. Până ajungea la acțiune se plictisea. Dumnezeu să îl ierte, dar predica de dinainte de faptă îl adormea, căci, se știe, fapta spune cel mai bine povestea.

Noaptea o visă pe Lena, se făcea că se apleacă asupra lui în pat și îi șoptește „trebuie să fii tu cel care scrie cuvântul Domnului. Petru nu poate. Petru nu știe. Tu“. Dar eu nu am fost acolo. Eu nu am fost acolo cu ei. Și ce dacă? Crezi că tot ce ne povestește Petru s-a întâmplat? Contează ce cred oamenii. Contează ce simt că este adevărat. Oricum tu știi toate poveștile lui Petru. Știi și ce ți-a povestit Maria, mama ta, că s-a întâmplat în casa voastră. Știi și poveștile iudeilor de atunci, cei din neamul lui Zevzediu și al lui Matei.

Matei deja a scris cuvântul Domnului. Ce aș mai putea avea eu, de spus? Matei a spus cuvântul Domnului, scris ca pentru iudei. Tu, tu, domnul meu, vei scrie cuvântul Domnului celor ca mine, celor creștinați din păgâni. Tu vei fi cel citit de împărații Romei și de conducătorii Greciei și după vorbele tale își vor mâna ei armatele și după condeiul tău vor schimba ei cursul drumului. Vei scrie ce știi că e adevărat din viața Lui.

Și atunci Marcu se trezi și se apucă să scrie. Și uită să mănânce. Uită să se spele. Când veni seara, frate-su îi aduse vestea. Lena se logodise cu Mihai, tot din familie de păgâni.

Îi apăru din nou în vis. Lena purta un batic albastru. Râdea. Crezi că ai cum să scrii tot ce trebuie să scrii, de aici? Doar de lângă Petru? Trezește-te, Marcu.

(Mădălina Aldea)