Merg și fug și mă arunc și intru în pădure (care era la dreapta de luminișul în care îmi fugise iepurele după ce l-a mușcat câinele de coadă, adică când eu am plâns și m-am uitat la sânge și la carne despicată) și mă întind ridicându-mă pe vârfuri și țip după iepurele meu, care era doar al meu almeualmeu și mă dau cu capul de o cracă și văd 4 flori albe și oftez că nu știu cum se numesc. M îmi rupe o floare și mi-o pune-n palmă eu mă uit rotund la ea și încep să-i mestec petalele una câte una și plescăi și simt cum mi se lipesc de cerul gurii și le zgâlțâi cu limba.

Merg și fug și mă arunc și mai și țip din când în când și-mi caut iepurele și găsesc, în schimb, doi, unul maro și-unul alb, dar doar cel alb e-al meu. Le fac cu mâna și ei țopăie în față, țip la M și-o rog să aibă ea grijă de ei. Eu nu cred că vrea, dar eu tot o iau în față, pe autostradă, și-i aud pe ei mergând încet în spate și eu fug, dar uit că am tocuri prea mari și mă-ndoi pe ele și cad cu fața-n jos și când mă ridic văd că n-am nimic pe mine și că-s goală, dar nu chiar goală goală pentru că nu am chiar nimic pe mine, am doar niște chiloți și niște ciorapi subțiri și lipicioși și mă întreb dacă să-mi fie rușine. NU, nu mi-e că așa-i corpul meu și-am șolduri un pic prea mari și aia e. Mă uit la sânii mei și nu-mi dau seama dacă-s mai mici decât sunt ei de fapt, că-așa mi se pare-n ultima vreme.

Merg și fug și mă arunc și intru într-o casă strâmtă și străină unde toți prietenii mei stau pe jos și se-ascultă cum vorbesc prin cutii goale de bere (bere din aia de care mie nu-mi place). O văd pe M și-o întreb unde-mi sunt iepurii și-mi zice c-au fugit. Au mers și-au fugit și s-au aruncat. NU

Eu plâng și zbier și-l iau de mână pe Toto (pe el nu-l cheamă chiar Toto, îl cheamă Andrei, dar îi zic așa aici) și-i zic că trebuie să mergem să-mi găsesc iepurii (deși doar unul dintre ei e-al meu, dar poate să-l aibă el pe celălalt). Mă ia și el de mână și eu mă ridic și-l pup pe barbă și mergem și fugim și ne-aruncăm și-ajungem la mănăstirea care e pe-aleea pe unde mă dădeam pe role CÂND ERAM mică și-mi rostogoleam genunchii ciocnindu-mi buricele degetelor între ele. Mă uit în dreapta mea și văd un preot care-avea grijă de niște flori care se-ntoarce și-mi zice

iar ai venit aici?

Și eu zic

îmi pare rău

Și el zice

numai în vise vii aici m-am săturat gata n-o să-l găsești oricum

Și eu zic

scuze în viață n-am timp să mai trec pe la bunici da’ să găsesc ce

Și el zice

păi și asta ce-i dacă nu viață pleacă odată

Și eu zic

păi e vis

Și el își dă ochii peste cap și-eu îi zic lui Toto că gata plecăm că sigur iepurii nu-mi sunt aici (deși doar unul dintre ei e al meu și alb) și atunci Toto mă ia iar de mână și eu mă uit în sus și văd ceva mare și mecanic și mare și OCHII MEI SE MĂRESC ȘI PARCĂ EXPLODEAZĂ pentru că chestia aia mare și mecanică și mare era ATÂT DE LUMINOASĂ încât ochii mei clipeau clipeau și nu se mai închideau și lumina care venea cu chestia mare și mecanică și mare îmi intră prin ochi în cap și-mi simt mintea inundată cu prea multă lumină mare și albă și lactoasă și eu îmi ridic gâtul în sus și simt că nu mai pot dar nu pot să plec de acolo și las lumina să-mi intre în cap și-n gene și-n mine și mă îndrept spre lumină și nu-mi mai pasă nici de iepuri nici de mine nici de ciorapii de pe mine și doar simt LUMINA cum îmi intră în corp și-n minte și apoi deschid ochii și văd că eu de fapt nu mă uitam la lumină, ci mă uitam la cer și soare printr-o bucată de plastic pe care-o găsisem pe jos.

Și nu mă trezesc.

(Tea Nicolae)