kalimarMereu săream de pe clădirile înalte și nu pățeam nimic.

Mi-era teribil de frică privind în jos, dar aterizam tot timpul în siguranță.

Dacă se întâmpla să cad în vreo apă, mă zbăteam cu disperare dar, deși nu știam să înot, nu mă înecam niciodată.

Eram la volanul unei mașini și fugeam de câte ceva. De multe ori nici nu eram la volan, ci încercam să conduc de undeva din spate sau de pe scaunul de lângă. Mașina mergea în zig-zag, reușeam să scap, dar mașina o făceam praf lovind-o de diverse.

Nu prea visam că zbor.

Câteodată totuși mă ridicam în aer, ca și cum un curent vertical m-ar fi împins în sus pe o traiectorie dreaptă. Lumea văzută de sus era frumoasă.

Nu prea îi înțelegeam pe oamenii care spuneau că au coșmaruri. Dacă se întâmpla ceva neplăcut, închideam strâns ochii și mă trezeam.

Odată am visat că cineva mă rănise într-o luptă. Apoi m-am trezit, dar rana nu dispăruse. Mi-am dat seama că fusese real și am plecat din nou să mă confrunt cu inamicii. Am pierdut din nou și de data asta rana era mortală. Îmi pierdeam cunoștința și cădeam în față în slow-motion. Mă întrebam ce urmează după moarte. S-a făcut negru și am deschis ochii. Am privit tavanul. Eu nu dormeam niciodată pe spate. Mintea mea era complet clară. În cameră era încă întuneric. Am mai așteptat puțin, dar nu m-am mai trezit. De fapt, încă aștept.

Linia de demarcație s-a subțiat cu anii. Frica e atât de vie încât nu mai realizez că visez și nu mai pot închide ochii. Mă trezesc țipând și sărind în sus. Aproape niciodată nu e despre mine.

Cineva dintr-un vis mi-a spus odată să mă duc într-un orășel din Belgia, așa că m-am dus. Părea că era important, dar nu a fost nimic special și nu am rezolvat misterul existenței. Era doar un tip dintr-un bar. Voi să nu faceți la fel, să nu ascultați de un tip dintr-un bar. Dacă se întâmplă să-l visați, plecați în fugă, fără să plătiți.

(Anna Kalimar)