Îmi petrecusem seara de sîmbătă într-un bar penal unde băgasem mojitos, cîteva Tecate și shot-uri de tequila. Rupeam fb-ul. Like-uri. Mă rupea și pe mine macheala. Eram în Palo Alto de două săptămîni și nu știam de unde să-mi procur iarbă. Mă mînca pielea. Adormeam greu, către două dimineața. Mă trezeam des. Pipăiam noptiera după foițe.

Duminica bolisem toată ziua. Lunea, bej la fățău, încă mahmur, am pedalat cu greu către birou. Campusul tech din Mountain View e un sat din viitor. Unul fără extratereștri, unde mărcile futurismului sînt roboții în formă de ou care patrulează prin parcări să-ți dea amendă, și mașinile fără șofer.

Îmi verificam emailurile și-aruncam priviri goale în telefon. Nu mai fumasem de cînd am plecat de-acasă, de la Montreal. Arătam ca dracu’. Îmi trebuia un J scurt, două fumuri, atît. Să-mi dau în cap în Airbnb, să m-arunc în YouTube, care-aveau birouri peste drum, să scrollez prăjit pe viață altora în FB.

Graham mă ținea de vorbă cu poveștile sale din armata americană. Aceleași în fiecare zi. Îi futuseră viața, era clar. Fost metalar din perioada de aur a thrash-ului, cu colecții de mii de casete, atîrnase prin cluburi cu cei de la Exodus. Mă obosea. Un papagal cu dume slabe căutînd ultima meme cu președintele. Dar era omul meu, tipul care-mi oferise un job în California, băiatu’ care-mi făcea rost de ceva. Îl ascultam:

I mean, you know, I’m a vet. I served. But I didn’t join the army ’cause I was poor like the other guys. No, man. We were always well off. We ate well at home. My dad was taking me to fancy restaurants. Five hundred dollar bill dinners. But it wasn’t for me. I was in the navy. There’s a lot of stuff you miss when you join the army. Like video games, girls, parties, shows, I’m a metal dude, man, drugs, especially drugs. Sometimes there’s a curfew, did you know that? And if you break the law, you’re pretty much screwed. You go to the army jail. They call it the brig. Horrible. They treat you like a piece of shit. I was lucky when I got out. I got approached by this guy who owns his own company. A vet also. You know how it is down here. We care for our own. He told me: learn Python, Pearl and I’ll get you a six figure job in Silicon Valley. And here I am. How much do you need, bro?

– Few grams… an ounce or two… Few Js. Anything… I’m goin’ back in a few days.

– Graham, Gram? Hah. Get it? I’ll hook you up. Come to San Fran tomorrow. The office is closed.

– Sure, man…

Îmi spusese să vin la un restaurant în China Town. Am luat trenul de dimineață din Mountain View, o excursie de o oră prin culorile peisajului californian. În gară, am sărit într-un Uber. Oricine ar fi profitat de oraș, de vremea impecabilă, s-ar fi urcat în minunatele tramvaie – celebrele Cable Cars –  ar fi umblat prin Russian Hill, pe sinuoasa Lombard Street sau ar fi mers direct la Golden Gate Bridge.

Am ajuns la locul stabilit. Restaurantul puțea a soia, carne de rață și viață.

Graham intră pe ușă. Părea distrus, dar vesel. Dormise două ore. Trăise o poveste bizară. Ajunsese acasă la miezul nopții, după ce fumase o creangă, hăhă, un copac, hăhă, și, cînd se coborîse din mașină, găsi pe asfalt, cu capul zdrobit, o pisică. Semăna, zicea, leit cu pisica sa. Își amintise că lăsase geamul de la balcon deschis. Panicat, plîngînd, o puse într-o pungă pe care o găsise pe bancheta din spate și căută cîteva ore o parcare unde s-o arunce. În cele din urmă îi veni ideea să abandoneze punga cu mîța în fața unui cabinet veterinar.

Acasă, cum intră pe ușa, pisica sa mieuna bucuroasă. Plimbase în portbagaj pisica moartă a altcuiva.

– Ok, ok, screw the cat! Where’s the weed?

Iarba o lăsase-n pungă lîngă mîța neidentificată.

Mi-a venit să-i crăp capul.

(Ciprian Popescu)