Nici acasă nu era rău. Maică-mea îmi făcea cafea dimineața și mi-o lăsa pe noptieră înainte să plece la dispensar, iar de mîncare nu duceam lipsă. Dar era plictiseală de la un punct încolo. N-aveam cu cine să schimb o vorbă. Într-o zi am luat-o pe Monica, bichoana familiei, și am pus-o pe un fotoliu, i-am trîntit peruca galbenă care mi-a rămas de la meciul cu România și am început să-i turui ca un nebun tot ce-mi trecea prin minte, țintind-o grav cu arătătorul. Se enerva la arătător proasta, mîrîia, începea să latre și încerca să mă înhațe, iar eu mă feream.

Maximum de distracție, clar, așa că telefonul Olgăi s-a nimerit ca cireașa de pe tort. Normal că o să mă duc la ea în Iași să stau cîteva zile.

Între mine și Olga sexul era deja o poveste încheiată, iar ultima dată cînd ne-am golănit a fost un moment din ăsta intim cînd ne-am lins, cred, vreo oră fără să facem altceva. După care s-a cuplat cu Gabi și atunci m-a refuzat prima dată și nici nu m-a mai interesat. Dormeam toți trei în casa devastată a lui Vitel, ca apa dar cu un t, cu Olga între noi, iar eu nimerisem la perete și mi se părea ciudat că Olga nu mă lua în brațe cum mai făcea de felul ei, așa că m-am întors să văd care-i treaba cînd am simțit că Gabi doarme. Am tras oleacă de Olga, dar o mîrîit la mine și atunci de abia am observat că-l ținea în brațe pe ăsta. Aaa, mi-am zis, deci așa. Am rînjit, m-am întors la loc și m-am culcat. Bine, m-am întrebat dacă se îndrăgostise de el? O clipă m-a bîntuit ideea că poate o fute mai bine, dar am alungat gîndul și am optat pentru îndrăgosteală. Fetele, corect?

Avea șarm omul, recunosc, și umor. Și așa cu Olga, ziceam că nu s-a mai întîmplat nici cînd ne-am mai nimerit în același pat. Și chiar și muci fiind, vreau să zic. Nu s-a mai întîmplat.

M-am gîndit un pic la maică-mea că rămîne singură și că o să se macine ca boabele de porumb la moară, boabă după boabă, gîndindu-se și aiurind despre bărbatu-su, adică taică-meu, care și-o trage cu ștoarfa aia cu 3 ani mai mare decît mine. La faza asta trebuia să-i dau credit bătrînului. Doctor, pula mea.

Lui muista aia care i-o sugea i-aș fi dat-o și eu rău de tot. Mi-a trecut prin cap cum ar fi s-o facem cap de pod, dar am refuzat gîndul. Nu din motive de etică sau morală ci, mai mult, pentru că m-am gîndit că s-ar complica lucrurile. Maică-mea n-ar fi suportat, îți dai seama. Ar fi fost prea mult.

N-a venit chiar la ora cînd venea de obicei și mă îngrijora de-acuma pentru că dacă nu venea în pula mea pînă la 5 pierdeam ultimul autobuz, iar asta însemna că de-abia mîine mai puteam să plec. Și aveam nevoie de bani, băga-mi-aș, și dacă nu luam de la maică-mea, de unde să iau atunci? A venit pe la 9 seara femeia, cu tot cu taică-meu.

Maică-mea era ornamentată și cu un buchet mai măricel de trandafiri, clasic. Se vedea pe ei că băuseră un șpriț. O dusese taică-meu la La Ogradă, sunt sigur, acolo sub bolta de viță-de-vie vie a vrăjit-o la loc. Oricum, maică-mea e în Stockholm și nu vede mai departe de granițele orașului. Un oraș întreg la dispoziția ei în propriul cap. Taică-meu, cu Ray-Ban la ochi și părul pieptănat peste cap, era o prezență capabilă să trezească mișcări de felină în femei.

Ca o paranteză: odată, cînd a fost Olga mai de mult pe aici mi-a spus că pînă și pe ea a udat-o un pic prezența lui taică-meu. Maică-mea era tăt o mîță pe lîngă el. E o plăcere să vezi cuplurile cîteodată așa, să le vezi interdependența asta de oglinzi oglindite una în alta. Și cum ziceam, ce să vezi?

– Uite, ce surpriză, tata se gîndește să vină acasă, uite cu ce buchet de trandafiri frumos m-a așteptat la poartă la spital, vezi?

Cum să nu, mi-l bagi în ochi, pula mea, tu nu vezi?

– Totul ok? m-a întrebat taică-meu, și i-am zis că da.

Ca de obicei, nu ne-am zis foarte multe. Bine, nu prea era ok, adică-mi venea să-l iau un pic la întrebări, s-o fac și eu pe bărbatul cu pula mare, dar se potrivea la țanc întoarcerea bătrînului cu telefonul Olgăi și nu mai era nevoie să fiu protectiv cu maică-mea, să nu las impresie din aia că o abandonez și eu. Dar îți dai seama că l-aș fi întrebat dacă l-au lăsat coaiele, măcar așa la mișto.

Am cinat ca o familie, iar maică-mea a fost chiar atît de drăguță după ce am anunțat-o că plec la Iași, că a făcut colțunași cum îmi plac mie, cu umplutură de carne tocată amestec, porc și vită, cu ceapă caramelizată și topping de smîntînă grasă de la mama ei, de pe la vreo vecină care ține vacă. O înțeleg și pe maică-mea că e așa bucuroasă.

Știu cum sună, dar ai mei încă mai pot, adică taică-meu are 52 și maică-mea, știu că-i maică-mea, dar maică-mea la 48 e bună. N-am s-o descriu, asta nu se face, dar e pe bune ce zic. So, long story short, femeia avea de recuperat niște sesiuni de babardeală, așa că o înțeleg. Și eu aveam și știu cum se simte asta.

Seara, m-am uitat la Barca cu Juve în finală. Barca a înscris imediat, năucindu-i pe italieni. Te uiți la meci? i-am trimis sms Olgăi. Nu, îs pe drum. Cît îi scorul? O dat gol Juve, am mințit-o. Super, zice, nu suport Barca. Îs sîsîiți. M-am rîs, i-am scris. Un vocalist sîsîit n-o să aibă niciodată succes, mi-a mai trimis ea un sms și eu m-am rîs din nou. Cînd a ajuns acasă a văzut scorul și m-a întrebat dacă văd bine și eu am întrebat-o la ce meci se uită și tot așa.

I-am scris că s-a întors taică-meu la maică-mea și m-a luat la pulă că a zis că numai și numai că pleacă ștoarfa aia a lui în Germania și asta m-a pus oleacă pe gînduri. Dar am răspuns altceva și i-am trimis sms scris cu litere de tipar și cu virgule puse corect: FĂ, S-O ÎNTORS PENTRU CĂ O IUBEȘTE, VACO! – iar ea s-a rîs.

Mi-am aprins o țigară și am dat pe Fashion TV. Sports Illustrated Edition. Muzică beton, fete una și una. Labă. Gînd: trebuie să fac rost de niște iarbă. Somn. Pula mea, perfect, iar a doua zi, înainte să plec m-am întîlnit cu Țestosu și am luat două grame. Era strîmtorat omul, n-avea nici el destul cît să-mi dea mai mult. Nu-mi ajungeau, evident, dar nu era problemă pentru că oricum aveam să dau peste ăștia din Bîrlog și ăștia clar aveau. Era perfect așa. Eu i-am crescut pînă la urmă și ei nu uitau asta. Numai că în ultimul timp unii par că au început să facă coaie la mine, ca de exemplu Vlăduț cînd n-a vrut să se ducă să-mi aducă bere de la bar.

Cît am așteptat să se facă ora de plecare am intrat în parcul mic de joacă dintre blocuri și m-am dus la scrînciobul din colțul de sub plop și acolo am făcut un doobie de 0.3 ca să mă țină 2 ore cît dura drumul. Am început să mă legăn ușor și îmi dădeam cu trîndăveală cum ar veni, iar niște fetițe cochete cu rochițe scurte se dădeau chicotind în leagăne un pic mai încolo păzite de bunicile ca niște cloște.

M-am dus în stație și m-am înghesuit în maxi taxi și, nici de data asta n-am avut noroc, zici că parcă e un făcut, dar rar se mai așază o bunoacă lîngă mine. Sau măcar una mai tînără. Numai trecute sau bărbați. Cu bărbații e cel mai nasol. Cu ăștia parcă simți cel mai intens nevoia aia de spațiu personal. Cred că și pentru femei e valabil cînd sunt înghesuite între ele. Cu gheii și gheițele cred că nu se verifică, fiind în elementul lor. Sau cine știe? Poate că văd eu superficial lucrurile – mi s-a mai spus.

Încet, încet mi-a venit să moțăi. Bine că și afară era frumos, aveam parte de lumina aia de aur tipică, moleșitoare, care te ia prin învăluire. Norii de un alb orbitor străluceau nemișcați pe cerul de un bleu strident, formațiuni cărora mă apucasem să le dau sens: un castel din care ieșea un cap de balaur; apoi, un turn, ruina unui turn, de fapt, care se scurgea într-o înșiruire de bolovănași sau, de ce nu, dacă te uitai din alt unghi, era un zmeu înălțat.

Mi-am întins cracii și m-am lăbărțat oleacă, să stau măcar un pic mai comod cît de cît, iar femeia de lîngă mine mi-a aruncat o privire de profesoară de română. Am ridicat din umeri și i-am zis că n-am ce face, nu vezi că am picioare lungi? Unde să le bag? În cur? Mi-am scos ochelarii Ray Ban ai lui taică-meu pe care i-am șutit de dimineață – știam că-mi vin bine pentru că-i mai probasem mai de mult – și mi i-am pus pe ochi cu un soi de gest sfidător. Trebuia și taică-meu să mă plătească cumva că-i lăsam niște spațiu de manevră așa că nu puteam să simt vreun regret. M-a sunat la un moment dat și nici măcar n-am clipit cînd i-am dat eject. Sunt mai nesimțit, știu.

Unul dintre nori părea un urs mare care se șterge cu un iepure de pluș la cur. Sau poate că-i un iepure care pescuiește cu urechile. O fi posibil așa ceva? Oare?

 

Olga e cea mai bună prietenă a mea că ea e așa, mai cu băieții, înțelegi? Olga se descurca și îi plăcea s-o facă cum o făcea. Nu muncise în viața ei și cînd a făcut-o s-a lăsat repede că trebuia să se trezească dimineața și, cumva, asta nu se pupa absolut deloc cu felul ei de a fi. Că ea avea tabieturi și din ăstea. Îmi lăsa impresia că mereu o să se descurce. Cel puțin sper că așa o să facă. Pentru că dacă n-ai condiții ca să vezi posibilități, atunci trebuie să dai cumva din coate. Evident că viața ei nu fusese toată doar un curcubeu. Și-o mai supsese și ea, ca atunci cînd s-a despărțit de Gabi și a dus-o mega nasol și nu știu dacă-și amintește, dar mi-a povestit odată un soi de viol, că mi-a zis că l-a lăsat pe unul s-o fută numai ca s-o lase să doarmă și cred că dacă treci printr-un moment din ăsta înseamnă că treci printr-un moment nasol prin viață.

Oricum, asta-mi transmitea cel mai mult, că la urma urmei o să se descurce. Avea skilluri în caz de ceva. Știa, de exemplu, să gătească, femeia. Mă așteptase cu niște răcituri superbe care se potriveau maxim cu căldura de afară. Nu știu de ce oamenii mănîncă răciturile mai mult iarna, de sărbători, ca pe o mîncare tradițională. Mă gîndesc că vara ar trebui mîncate, nu iarna. Pentru că sunt răcoritoare și necesare vara. Ba chiar piperul proaspăt măcinat întețește aroma cărnii. Iar carnea să fie neapărat de cucoș. Sau, dacă sunt răcituri din porc, măcar să fie cu bucăți de carne afumate. Îmi plouă în gură numai cînd mă gîndesc.

Îi ieșiseră foarte bune și am luat și a doua porție numai ca s-o văd cum îi rîd ochii cînd mă vede cum mă îndop. Era genul ăla de femeie, o casnică pur sînge făcută să-i hrănească pe cei din jur. Un bărbat care s-o întrețină ar fi primit totul înapoi de la ea. Măcar o perioadă, oricum.

M-am dus pe balcon și am așteptat-o să aducă berile reci după ce termina cu pișatul. Niște viță-de-vie sălbatică îmblînzea structura de fier a balconului, ruginită și cu vopsea decojită zgîriind rugina. Ca niște puncte paralele comunicante cumva, structura asta se oglindea fals în peretele din capătul opus al camerei acoperit cu un soi de tapet cu model decorativ argintiu pe un fundal crem deschis, futerea, decojit și mucegăit în colț ca în Barton Fink, dînd un soi de patină creativă interiorului. Și un aer clasic, aș mai zice.

În depărtare se vedeau turnurile din beton de la uzinele de la marginea orașului, zonele pătrățoase de ciment prăfuit mărginite de garduri de sîrmă și străzile labirintice printre toate astea și, pe lîngă, oameni răzleți care se deplasau depășiți de mașini. Cînd a venit i-am zis că iubesc imaginile astea și m-a luat la pulă că, vai, poezie, și a ridicat paharul de bere din care a sorbit cu înghițituri mici ca un pui de găină care ciugulește dintr-o tăviță cu porumb.

Olga mă chemase pentru că se despărțise de Claudiu și avea chef de cineva care s-o asculte pe bune. Luau o pauză, cică. Claudiu se mutase din apartament la o casă cu curte pentru că simțea nevoia de mai multă intimitate și ca să-și pună gîndurile în ordine. Dar urma să-i plătească chiria Olgăi în continuare la apartament. Nici o problemă. Ba îi dădea și un plic cu bani de cheltuială săptămînal.

Bine, acum se terminaseră și se terminase și butelia și nu putea să vină azi ca s-o schimbe. De abia mîine. Olga mirosise că faza asta cu gîndurile în ordine era praf în ochi. Erau deja de prea mult timp împreună, rodaseră tot ce putuseră să rodeze și toate supapele explodau sub presiune.

În ultimul timp se schimbase, mi-a spus. Claudiu începuse să facă bani cu videochatul și cîștiga chiar bine. Se vedea urcînd pe scara socială. Adică de la un VW Polo mai vechi a simțit omul nevoia unui Passat. O ducea bine, nu se plîngea. Numai că, în raport cu schema asta, Olga rămînea la fel, punk.

– Claudiu e un snob.

– Clar.

Olga avea sesiuni de beție și drogăngeală de patruzeci și opt de ore cu ăia mici din Bîrlog. Nu se plîngea nici ea, numai că lui Claudiu nu-i mai convenea asta. Stilul ei, adică. Voia să se schimbe. Sau să o schimbe, mai exact. Ce stupid. Să te îndrăgostești de cineva pentru felul cum e și să te chinui după aia să-l schimbi. Sau poate că doar s-a folosit de motivul ăsta, că nu-i mai convenea stilul ei, numai așa, ca să facă primii pașii de despărțire și, de fapt, îi era pe plac.

Anyway, ultima dată cînd s-a întîmplat a fost cînd era la ăștia și a rămas blocată în Bîrlog. Claie peste grămadă, erau vreo zece care se îngrămădeau într-un apartament cu două camere ca o mare familie. Atunci a sunat-o Claudiu ca să vină acasă. Că dacă nu vine însemna că el nu înseamnă nimic pentru ea. Așa s-a exprimat, mi-a precizat. Dacă nu vii, asta înseamnă că eu nu însemn nimic pentru tine. S-a gîndit că poate și ea a exagerat un picuț, mai ales că se întîmpla după săptămîna cînd a trebuit să stea la Botoșani s-o suporte pe maică-sa lui Claudiu care venise din Spania de la munci în vacanță în România. Credea că nu știa că-i sponsoriza lui fiu-su o afacere pornoșag. Oare ce ar fi spus despre asta?

– Ei, cîștigă și el un ban, ce să zică, i-am spus.

– Bro, și a trebuit să stau cu ea, să-i țin companie, să gătesc și Doamne ce mă mai enerva! Că nu așa se face, că întîi se pun cartofii, că pula mea. Că de atunci făcea cinșpe mămăligi, știi? Zicea din astea de soacră, vreau să spun. Pula mea, m-am uitat cu ea pînă și la Măruță de-mi venea să-mi tai venele. În zilele alea am găsit pe Youtube un filmuleț de la o emisiune a ăstuia cînd și-a mîncat bătaie în direct de la soțul lui Israela.

– Cine-i Israela?

– Nu știi cine e Israela? Așa ceva, fată? se hlizi ea. Crezi că eu știu? În fine, m-am simțit răzbunată, dar nu era de ajuns. În vinerea aia voiam neapărat să mă văd cu ăștia din Botoșani dacă tot eram acolo. Venea și Claudiu din Iași ca pentru week-end. Bine, trebuie să recunosc că era Gabi în oraș și voiam neapărat să-l văd. Așa că de dimineață am plecat cu femeia să fac piața. Mai încolo ne-am uitat și la Măruță, în reluare, a accentuat. Îmi venea să-mi bag mîinile în televizor și să-l apuc de gît și să-l strîng pînă-i explodează capul. Între timp săpam tranșee din bucătărie în living înapoi în bucătărie, că mă apucasem să fac și un borș de găină. Chiar, apropo, e futere hala de carne din Botoșani! E super mare și carnea e de calitate. Așa, în fine, a ajuns și Claudiu, a halit ceva, și știi ce a făcut nebuna cînd ne-a văzut că ne pregăteam să ieșim?

S-a îmbrăcat și ea așa elegăntuc, cu un sacou din ăla de parcă mergea la nuntă, cu un pic de beteală aurie. Și-a dat pînă și cu un pic de ruj, femeia, ba chiar și cu roșu în obrăjori. Bine măcar că nu și-a legat un batic. Mă scuzați, dar dumneavoastră unde mergeți? am întrebat-o. Păi n-ați zis că mergeți în oraș? Merg și eu cu voi. Futu-ți anafora mă-tii de femeie, am izbucnit, dar mai lasă-mă oleacă să respir în pula mea!

Și atunci Claudiu o făcut o fază faină, că știi că poate să aibă și umor cîteodată. Anafora, fată? Ce pana mea e aia? m-a întrebat cu fața lui mirată, iar în spatele lui maică-sa, vai, a alunecat ușor în fotoliul din hol și a început să se smiorcăie că cîr, că mîr. Ei, poftim, unde pula mea să mai ieși? Așa că de-abia așteptam să ajung în Iași ca să mă descarc.

I-am explicat lui Claudiu săptămîna în detaliu și a părut să mă înțeleagă. Adică a zis că maică-sa îi nebună, știi? Și acuma ultima dată mi-a scos pe ochi și faza asta cu maică-sa, că pula mea vine odată pe an în țară și eu o înjur? Ca și cum nu se rîsese și el. Ca și cum nu-mi spusese că maică-sa îi nebună, știi? Dar am zis hai că las de la mine și-i arăt că înseamnă totuși ceva pentru mine.

Așa că m-am îmbrăcat să ies și au început dracii ăștia mici cu din alea, că să mai stau. Buddah mai ales, se lipise de mine ca o lipitoare, știi? Ca atunci cînd mai aveam noi numai de trei beri și o trebuit să-i dai niște șuturi în cur ca să ne scutească de prezența lui. Unde pleci? Nu plecaaaa!!! Ascundeți-i geaca lui Olguța! Știi cum sunt ei cu diminutivele. Uite că tocmai mai facem un jointuleț, unde pleci? Nu vezi că plouă? Și faza e că ploua, fată, ploua ca lumea, dar eu nu mi-am dat seama de asta.

Adică mă pierdusem gîndindu-mă la altele cînd a început ploaia, dar n-am mai dormit deloc și am băgat și timbre și pula mea ce mai aveau ăștia și ploaia devenise cumva decorul și sunetul integrate ale timpului desfășurat ca un papirus, știi cum e cu senzațiile, nu? Și cînd am ieșit din bloc, fată, a continuat ea, am călcat într-o baltă, dar cum să-ți zic, am intrat cu piciorul într-o groapă pînă sus aproape de genunchi. Eram fleașcă, clar. Ploua cît China și oriunde mă uitam vedeam covoare de clăbuci acoperind străzile orașului, era, cum să-ți zic, ceva de nemaivăzut. N-ajungeam nici pînă la stația de taxi în starea aia și pe vremea aia. Și m-am întors la ăștia, și ăștia toți: Ieeei, s-a întors Olguța!!! Diminutivele, știi?

Nu puteam, fată, să mă abțin, îmi tot venea să rîd din prima clipă cînd i-am auzit vocea în telefon și pentru prima dată parcă mi-am dat seama cît de înfundat suna vocea lui Claudiu, înfundat ca un butoi, cum ziceai tu, și era amuzant că vedeam toate chestiile astea, înțelegi? Le vedeam. Și i-am zis așa printre rîsete că nu vin, că plouă.

Mi-a răspuns că nu plouă așa tare la el, că să împrumut o umbrelă și să vin. Că a făcut paste. Paste, auzi? Cu sos roșu? l-am întrebat. Eu nu știu cum plouă la tine în Păcurari, i-am zis, dar aici la noi e inundație în pula mea, tu nu vezi că-s înfundate străzile?

Și cred că atunci și-a dat seama că n-avea cu cine să vorbească, că eram varză și vai de pizda mea și toți dracii ăștia se căcau pe ei de rîs că în Tudor e inundație pe străzi, pula mea, de ce nu vede Claudiu asta?

– Jesus, cît vorbești, i-am zis după ce am lăsat-o să stingă jointul și mi-a confirmat, într-adevăr, cîteodată o lua un flow de neoprit.

Cam pe atunci mi-a sunat telefonul și am început să-l caut ușor dezorientat. Era Claudiu. Știam că știa că am venit în Iași, așa că trebuia să-i răspund, în fond stăteam în casa lui, nu? Ca un soi de chestiune de etică masculină. Mult mai tîrziu în viață mi-am dat seama că Olga îi făcea pe toți s-o trateze cumva de prințesă întreținînd-o și după ce se despărțea de ei. Mai puțin Gabi, care nu avea nici o problemă să-i spună cu cruzime tot ce simțea și credea provocîndu-i sesiuni de melancoleală și lacrimi. Claudiu avea vocea înfundată de parcă vorbea ca din butoi și m-a întrebat ce fac și pe unde sunt.

– Bine, ce să fac, uite, îs pe aici pe la tine, numai că tu nu ești. Ca în gluma aia cu Chelaru și Balena, o știi?

Trebuia să-l testez. Pe la începuturile relației lor mi-a zis odată că fusese gelos pe mine, dar mi s-a părut prost tămîie la faza asta. Prea lungă teoria ca s-o mai explic.

– Nu. Dar cine-s ăștia?

– Cine? Chelaru și Balena?

– Da.

– Doi, nu-i știi tu.

– Și gluma?

– Într-o zi Balena se duce pe la Chelaru și sună la ăsta, dar nu răspunde nimeni. Și se duce Balena în parc și acolo se întîlnește cu Chelaru și-i zice că tocmai sunase la el la ușă. Și cine era? a întrebat Chelaru. Eu, i-a răspuns Balena.

– Funny, mi-a spus Claudiu pe un ton care-mi zicea că nu se prinsese, dar nu m-am mai complicat. M-a întrebat dacă nu vreau un whisky, că dă el, că face cinste. Numai să nu-i zic și lui Olga. Să-i zic că am o treabă sau așa ceva.

– Cred că îi tremură buza după niște droguri, de aia îți face cinste, mi-a zis Olga.

– Crezi?

– Da, că de exemplu ăștia din Bîrlog mie îmi dau la preț ca pentru băieți, nu la preț ca pentru fete, iar lui Claudiu îi dau tot timpul la preț ca pentru necunoscuți, adică nici măcar ca pentru băieți.

– A, și acuma omul vrea să obțină niște foloase cum ar veni, m-am luminat eu.

– Da, clar. Oricum, să-i zici de butelie, s-o umple, mi-a lăsat în grijă Olga. Și mi s-a lipit asta cumva de gînduri, butelia, că știu cît îi de esențială și pentru că n-aveam de gînd să stau pe acolo fără gaz.

Anyway, am mai rulat un joint și după aia am dat cu aspiratorul pentru că Olga știa tot timpul cum să mă ia ca să mă convingă să fac una, alta. Plus că mi-a promis că a doua zi o să-mi facă borș de miel.

Așa că am mai băgat un doobie și am început să mă concentrez pe detalii, cum se întîmplă cînd dai cu aspiratorul, dar după o vreme m-a bușit lenea și am abandonat proiectul pe la mijlocul camerei. Olga și-a pus mîinile în cap și mi-a zis că termină ea și că mai bine mă culc sau ceva, iar cînd m-am trezit bucătăria se umpluse și cu Witch și Jorge de la care Olga tocmai încerca să obțină niște ciuperci. Eram chiaun rău de cap și am ras o bere pe repede înainte numai așa ca să mă adun, după care m-am dus să mă piș că mă tăia rău de tot.

Cînd am ieșit de la baie, Olga m-a pus la curent cu noutățile. Aranjase să-i ducem cu taxiul pe ăștia acasă și acolo ei urmau să ne paseze niște ciuperci. M-am cam mirat eu că o să ne scoatem numai cu atît și am întrebat-o dacă e pe bune și mi-a confirmat.

– Da.

– Super, am zis.

Nu mi-a trecut deloc prin cap că lucrurile n-ar sta chiar așa de simplu, așa că, după ce s-a îmbrăcat și Olga, ne-am urcat într-un taxi și ne-am dus în Sărăriei unde locuiau ăștia. Acolo, Witch ne-a întins ciupercile și ne-a cerut banii.

– Ce bani?

– Cum ce bani? Banii pe ciuperci, s-a băgat Jorge cu un aer oscilant între incertitudine și agresivitate.

– Păi n-a fost înțelegerea că vă ducem cu taxiul și voi ne dați ciuperci? a întrebat Olga, și atunci mi-am dat seama că timbrul vocii ei suna cam alcoolizat și că indiferent ce înțelegere făcuseră între ei, fiecare înțelesese de fapt ce voia din asta.

– Fă, ești cu capul? a întrebat-o Witch pe Olga. Astea-s cel puțin un milion, cum credeai că o să le iei numai dacă ne duceți cu taxiul? N-ai înțeles nimic din ce am vorbit.

– Păi n-ai zis că…

– Am zis că dacă vă convine să luați taxiul dus-întors ca să ne lăsați și pe noi vă dăm ciupercile cu discount că noi n-aveam bani de taxi.

– Aaaa, a făcut atunci Olga. Și acum ce facem, nu ni le dați? a mai întrebat ea.

Și atunci m-a pocnit o inspirație genială, pentru că tot stăteam cu ciupercile în mînă, și după ce mi-am pus ochelarii Ray Ban ai lui taică-meu pe ochi, i-am zis Olgăi rapid:

-Fă, înghite-le acum!

Și cu o mișcare de neoprit ni le-am îndesat în gură. Păi nu?

(Gabi Pavel)