Am două ecrane la job. Pe unul mă prefac că lucrez, pe celălalt stau pe fb și mă prefac că trăiesc.

 

Am 700 de prieteni. Urmăresc 50. Dau like la 15. Primesc like. Primesc inimă. Primesc wow. Primesc haha. Uneori dau postări pe ‘only me’ și-mi dau like. Am primit o singură furie, și-aia o ironie. Vreau să primesc mai multă furie.

 

‘X and 12 other people reacted to your post.’

‘Reacted’ e mai mult decît un like. ‘Reacted’ înseamnă emoție. Sînt dependent de emoție. Tresar cînd fb îmi transmite pachete de emoție.

 

O postare la care mă gîndesc des: „Istoria relațiilor pe fb: ne-am cunoscut, ne-am dat o vreme like-uri. Apoi nu ne-am mai dat.”

 

Devin agresiv cînd cineva mă întrerupe din scris pe fb. Uneori mă trezesc în timpul nopții să-mi verific notificările. Îmi place cînd am smartphone-ul pe noptieră. Rămîn treaz o oră. ‘s fericit cînd reușesc să mă culc la loc, cînd știu că ecranul e aproape.

 

Mă trezesc fără alarmă la șase dimineața. Apăs butonul pămînt. Îmi verific notificările. Le verific în autobuz. Dezinstalez aplicația fb. Intru prin Chrome. Apăs clopoțelul cu notificările. Răspund mai greu la comentarii prin Chrome. Uploadez mai greu prin Chrome. Mi-e greu prin fututul ăsta de Chrome. Reinstalez aplicația.

 

Vorbesc cu copiii. Mă uit prin ei, n-aud tot ce-mi zic, îmi imaginez cum arată notificările dincolo de ce-mi spun ei. Copiii mei sînt fotogenici, sînt like-uri, sînt generatori de emoții minunate pe fb. Copiilor mei nu le place de tatăl lor cînd e pe fb.

 

Aștept nerăbdător ziua cînd voi posta direct din Google Home.

 

Am tras o singură dată cox pe nas și-am simțit euforie. Fb îmi dă euforie.

Cînd îmi deschid contul ‘s o bilă care se rotește într-o conservă metalică. Îmi dă furnicături pe creier, o stare animalică inimaginabilă.

 

Dac-aș putea m-aș introduce cu totul în fb și m-aș fute cu el în backend.

După care mi-aș da unfriend, unfollow, snooze 30 de zile.

P., o prietenă, mi-a trimis un articol: fb plănuiește mai mult decît manipularea emoțiilor. Nu știu ce urmărește fb, mie-mi trebuie buzz-ul. Îmi dă zombeală. Îmi dă nărozală. P și-a închis contul. P. și-a redeschis contul. Fb e pentru cei puternici.

 

Mi-am închis și eu contul de zece ori. L-am redeschis de plictiseală, de nevoie, dintr-o nestăpînire pe care-o regret. Pentru familie, pentru prieteni. Aiurea. Pentru mine! Pentru că sînt bolnav. La început mi-a fost rușine să postez. În trei zile mi-am revenit. Prietenii mi-au spus că le-a fost dor de postările mele. M-am bucurat sincer. Am reintrat în ritm de trei pe zi. Ok, patru, cinci….

 

Așa au trecut zece ani din viață mea. Postînd shit pe fb. Am devenit prelungirea sa.

 

Mi-e pur și simplu ciudă că sînt otrăvit.

 

(Ciprian Popescu)