„Hai, Prâslea! Rupe-i muia! Bă, ţigările mele! Nu fi bulangiu! Dă-i, băă!” Şobolanii se rostogolesc în aer şi se-aruncă unii peste alţii cu colţii scoşi. Chiţăie, ţopăie, de parc-ar fi nişte puşti în curtea şcolii care-şi testează puterile, dar care nu se iau niciodată cu adevărat în serios. Prâslea e luptătorul numărul unu, pe el se pariază cel mai mult. E mai mare decât ceilalţi şi are două pete negre pe cap. Tot el câştigă şi de data asta, ia bucata de caşcaval disputată şi se cară cu ea într-o gaură nevăzută. Dispar şi ceilalţi chiţăitori la auzul paşilor de pe coridor, în timp ce baieţii stau drepţi la numărătoare.

După apelul de la ora şapte se scot telefoanele la vedere. Avem paravanul tras, prosoape în dreptul patului şi doi lache care pândesc la uşă. Prima oară sun la maică-mea care se crizează când aude că o sun din cameră, că dacă mă prinde şi-mi face raport, că dacă nu ştiu ce. ÎI cer maică-mii să-l strige pe Spike şi să-l facă cumva să latre. Lătratul lui de dulău, mânca-i-aş coiţele lui de băiat frumos! Ce faci, Spike? Ce faci, tată? Se aude un fosăit şi precis câinele linge acum telefonul. Mi-e dor de tine, mă, tată, mă! Maică-mea îmi povesteşte despre puriul meu care-i cam bolnav şi-a fost cu el să-i facă EKG, despre bunică-mea care e stresantă şi o tot freacă la cap că vrea să fie îngropată la ea în sat.

– Hai pa, mamă! Vine garda.

– Ai grijă, mamă, ce faci. Ai mâncat?

– Da. Da.

– Ce-ţi aduc?

– Săptămâna asta să nu vii!

– Ce?

Îmi verific mesajele. De ceva vreme îmi tot caut gagică printre vechile cunoştinţe, dar, na, nu prea găseşti aşa uşor femeie şi frumuşică, şi curăţică, şi pe care să o ducă capul, de aici, din pârnaie. Nu stă o femeie deşteaptă să aştepte după un pârnăiaş. Şi ăia care cad la puşcărie însuraţi au surprize. Femeia vrea futută, e clar. Te aşteaptă la început, te caută un an, doi- maxim, şi-apoi îşi găseşte vreun fraier cu care şi-o arde. De când sunt la bulău, am tot văzut băieţi şmecheri, băieţi mişto care au fost distruşi psihic de pizde, aşa că într-un fel e bine aşa cum sunt; singurel, liniştit. Să nu mai vorbim despre ciobanii ăştia din cameră, melteni de-aştia de se fut cu oile. Ce disperaţi sunt după femei! Ha! Ha! Când mă plictisesc, apelez căsuţe vocale şi strig după ei. „Uă! Vasili! Vezi că-i nevastă-ta la telefon! Vrea să vorbească cu tini”. Şi disperaţii aleargă, iau telefonul şi-aud acolo: „Aţi accesat căsuţa vocală a abonatului”! Şi-ar face o labă până şi la vocea aia a robotului. Pute numai a sloboz stătut aici! Din când în când mai vrăjesc cu una, Carolina, o zdreanţă frumuşică din cartier pe care chiar o duce capul. Şi-a făcut femeia un business cu nişte haine de afară. O duce bine, fraiera! Nu se mai fute cu oricine.

Înainte să pasez telefonul, îi scriu Mariei, care aruncă cu banii pe geam. “Sponsora” îi zic ăştia din cartier. Nu ştiu de ce e ea aşa de frăieruţă, până la urmă o duce capul, e la liceu bun, îl are pe taică-său care e şmecher, bişniţar omul. Femeia e complexată că e grasă. ÎI răspund la mesaj şi-i spun că o aştept luni la vizită, că i-am făcut cerere şi că am trecut-o drept concubină, dar n-o chem la conjugal, să stea liniştită. Sigur intră în panică, nebuna. ÎI fac o listă cu tot ce am nevoie: două cartuşe de Marlboro, patru bucăţi muşchi de vită în vid, două bucăţi de caşcaval, cinci pachete de cafea Jacobs, zece conserve cu carne, zece ciocolăţi Milka. Maică-mea îmi mai aduce uneori şi ţigări de la moldoveni, ciocolată Poiana, cafea mai ieftină, dar nu-i bine să fie aşa. Aici tre’ să arăţi că eşti căutat dacă nu vrei să pici de fraier, că eşti căutat şi că ţi se aduc lucruri bune. E o chestiune de respect şi statut. Mâine am ultima înfăţişare; aflu dacă rămâne sentinţa veche sau plec mai repede acasă. Oricum ar fi, mai mult de un an nu mai fac, şi un an înseamnă practic nouă luni la pârnaie.

Ăştia din cameră se uită în fiecare seară la „Fata de la ora 12”, în frunte cu şeful de cameră la care nu comentează niciunul, la câtă puşcărie are în el. Tăiat tot pe muie, cu canini de aur, o gaură în sprânceană şi cu o bască albă pe cap. E cocalar omul, poartă cămăşi cu scorpioni, se îmbracă în alb. Să vezi ce pizde frumuşele îl caută! Îţi faci cruce! Cu el tre’ să vorbesc frumos, orice ar fi, şi să-i dau, bineînţeles, parte la pachet.

Noaptea mi-e cel mai nasol, e curent aici tot timpul, pula mea, am nevralgii si dureri de spate. Mă mai şi sperie câte-un dereglat dintr-ăla care e adus sedat în cameră pentru că n-are loc la nebuni. Numa’ îi vezi cum cad din pat ca bolovanii şi ţi-e frică să-i ridici, să nu care-cumva să te muşte de mână.

La instanţă mi-am luat treningul ăla negru, model clasic, şi adidași albi în picioare, aduşi de frati-miu din Viena, nou-nouţi. De când mă ştiu am cearcăne, şi-acum arestul m-a făcut şi mai vânăt. M-am uitat în oglindă la ăştia în dubă şi m-am speriat, să-mi bag pula! Când mă eliberez, o să merg la cosmetică, să-mi facă pizdele alea ceva, o mască, o şmecherie. Mă bagă ăştia cu cătuşe la mâini în sală. Uite-i pe fraieri cum mă privesc cu colţul ochiului! Le e teamă, de parc-aş fi vreun criminal, în pula mea! Şi zdreanţa aia în raiaţi din sală. Aia cine-o fi? Parcă s-ar fute aşa cu infractori, îi plac băieţii răi, după meclă se vede.

– Da. Ce vreau să zic e că am consumat droguri şi recunosc că am şi vândut din ce îmi mai rămânea pentru că aveam nevoie de bani să mă întreţin, mama mea fiind bolnavă. M-am lăsat şi nu consider că sunt un pericol social, cum ar veni.

În sală au fost toţi băieţii din cartier, au venit să mă vadă cei cu respect şi cei care contează. Aşa a fost să fie până la urmă, e o lecţie, ca să am grijă cu cine-o ard pe mai departe. A fost rocada perfectă. Un jvul de ofiţer sub acoperire m-a sunat pentru juma de gram, eu nu m-am prins şi i-am vândut. Trei ani jumate pentru 0.52 grame! Mama a vândut apartamentul cu trei camere şi a cumpărat unul cu două. De restul, a dat pe avocaţi. Pula mea, o să mă revanşez până la urmă. Ies de aici şi plec afară, normal. Ee, să muncesc. Munca înnobilează fraierii, cum zice piesa. Dau io şi de fraierul ăla de ofiţer când vin acasă! Să ţină minte data: 02.02.2003!

……………………………………………………………………………………………………………………….

I-au pus iar cătuşele şi se îndreaptă spre duba ADP. Îl urmăresc cu privirea, se-ntoarce, îmi face cu ochiul şi eu îi zâmbesc tâmp. Nu pot să cred! Se-apropie unul de el şi-l îmbrăţişează! Cine naiba o fi ăsta? A! E Bojog, ăla, din cartier! Gardienii îi despart rapid. „E vărul meu, şefu!” După privirea aia perversă, sigur i-a băgat Bojog vreun gram, aşa, din îmbrăţişare. Să vezi ce se sparge diseară! Uite-l ce mers are! Zici că-i Tupac. Îmi face cu mâna de la geam. Panaramă de om!

……………………………………………………………………………………………………………

La Ciupercă e plin mereu după ora douăsprezece. Toţi copiii din zonă se înghesuie în părculeţ, la două leagăne şi un tobogan scorojit. Lângă părculeţ e centrala termică a cartierului care scoate din când în când câte-un damf de aer cald şi îmbâcsit. De pe margine, bunicile îi supraveghează atent. Şi-au exersat în timp atenţia distributivă. Discută între ele toate noutăţile din cartier şi, în caz de nevoie, aleargă după copiii care se lovesc în joacă.

– Ai văzut, Sando? A dat şi la televizor şi-n toate ziarele locale. Filieră de traficanţi de droguri din oraş prinsă în flagrant!

– Doamne fereşte! La noi în oraş?!

– La noi în bloc, Sando! I-au prins cu 0.52 grame de haşis, de-ăla! Cine crezi că e?

– Cine, tu? Hai nu mai sta aşa, să mă fierbi! Mă şi sperii! Mă gândesc la copiii aştia mici ai noştri că nu mai au nicio siguranţă!

– Al Laurei, tu! Ăla mare!

– L-am văzut io, cu privirea aia de şarlatan! Oricum, şi mă-sa e parvenită, nu e de-aici din cartier, e venită din Văleni!

…………………………………….

 

Lights will guide you home

And I’ll try to fix you

 

Şoferul a tot schimbat posturile de radio pe drum. Ne-apropiem de destinaţie şi mă pregătesc să scot banul gros, să plătesc pentru aroganţa mea de a merge peste şaizeci  de kilometri cu taxiul. Scot din maşină pungile cu ţigări, mâncarea şi troller-ul de la maică-sa. La poartă sunt câţiva gardieni şi, mai în faţă, nişte şoşoience. „Hai, fă, arată ţâţa! Se aud urlete pe geam. „Zi fă, arăţi?” Întorc capul şi văd şoşoiencele cum ridică bluza spre geamurile cu gratii şi-apoi o iau la fugă spre ieşire râzând.

M-a machiat Brenda, mi-a împletit părul şi m-am îmbrăcat cu blugi mulaţi şi o bluză decoltată în V. Îmi sare inima din piept la gândul că am să-l văd. Sper să observe că am slăbit cinci kile; tot îmi spune să mă îngrijesc, că e pentru binele meu să fac asta, şi nu-mi promite, dar a zis că aş fi tare simpatică dacă aş fi slabă şi că probabil, dacă aş fi slabă, noi doi am putea fi împreună. Şi maică-sa mă place, lucrează la un magazin din cartier şi, când plec de la şcoală, trec să o văd. Maică-sa îmi povesteşte mereu ce făcea când era el mic şi chiar o cred când îmi spune că a fost un copil cu suflet bun. Îmi place la el că e sincer şi că mi-a zis de la început că n-are ce să-mi ofere. Că este tare greu să ai o relaţie cu un bărbat căzut la greu, dar mie, s-o zic pe aia dreaptă, cred că-mi place. Îmi plac pauzele astea şi faptul că am timp să mă pregătesc, să slăbesc. Chiar am zis că, până se eliberează, aş avea timp să slăbesc vreo cinşpe kile şi să-mi dau şi BAC-ul.

Haioase, sălile de aşteptare. Vezi de toate pentru toţi. Femei tinere şi amărâte cu copii mici care plâng. Am luat pe unul de-ăsta în braţe şi m-am încleiat toată, era murdar de ciocolată. Câteva femei sunt mai tupeiste şi se ceartă cu gardienii pentru pachete. Mai sunt şi nişte babe cochete cu pălărie care parcă se feresc să fie văzute. Ţin capul în jos şi dacă le întâlneşti privirea te lovesc, aşa, cu o undă de dispreţ. Îmi vine mie să le zic: Stai, tanti, liniştită, toate suntem la puşcărie aici. Îmi strigă numele, trec printr-un control rapid şi m-aşez la masă. Îmi pun geanta în dreptul pieptului şi îl aştept. Pare mai palid ca de obicei. Cum e el plinuţ cu ochi verzi şi privirea aia ageră, zici că ar fi în spatele unui clan interlop mega periculos. Se îndreaptă spre mine şi mestecă gumă în colţul gurii.

– Ce faci, donşoară? Ce cald e aici! Se descheie şi-i văd braţele lucrate. Nu-mi vine să deschid gura, iar zic vreo tâmpenie.

– Ce să fac, am venit la tine. Oau, ce braţe lucrate ai!  A fost inevitabil. Pur şi simplu nu mă pot controla şi scot numai replici aiurea.

– Păi ce pula mea să fac aici? Înca nouă luni şi mă fac culturist.

– Trec, ai să vezi că trec. Sunt… Sunt alături de tine!

– Merci, merci! Te-ai descurcat cu pachetul?

– Da, da! Am furat bani de la tata.

– Serios? Şi nu se-nseamnă puriul?

– Nu. Când vine acasă, mă pun în patru labe ca să nu vadă umbre de la geam şi mă duc la portofel. Odată m-am izbit şi de mama acolo, la colţişorul cu portofel. Ha! Ha! Păi dacă nu-mi dă! Ce să fac?

– I-ai cerut?

– Degeaba. Dar vezi că în ultima vreme s-a şmecherit. Îşi lasă bani puţini în portofel şi restul pe un card de-ăla. Canci PIN.

– Uită-te în telefon, în agendă sau la numere apelate. Aşa fac toţi. Ia zi, ce mai e pe la noi prin cartier?

– Habar n-am! Am fost la maică-ta ieri şi m-am împiedicat de preşul de la intrare. A zis că mă mărit.

– Lasă, că la anul, gata, iei Bac-ul şi pleci la Bucale.

– Mai ţii minte când ai fost tu la Bucureşti, la meciul cu Rapid? Când ai cerut tu o păreche dă ciorapi că ai auzit tu că vorbesc ăştia cu „pă” şi cu „dă”?

– Ce sifoane! Cum ţi-au povestit ei tot! Îşi coboară ochii spre sânii mei şi-apoi îmi dă geanta la o parte. Privesc în jos, ruşinată.

– Ai slăbit oleacă.

– Da? Ai văzut? Ţin regim, merg la o babă care mă masează şi-mi face vânătăi. Auzi. Cum e la conjugal?

– Au tot ce le trebuie.

………………………………………………………………………………………………………………..

Acum toată şmecheria e online, toţi au net acasă şi nu se mai stă pe la săli. Pula mea. Mie îmi trebuie trei sute de euro să-mi iau nişte acareturi noi, un trening, nişte adidaşi şi nişte blugi cum se poartă acum, slim fit. De unde să-mi mai dea şi puria asta a mea? Nu mai e! Nu mai e şi gata! Pe stradă am impresia că toţi se uită la mine ciudat. Şi mi-e frică de mulțime, în pula mea! Parcă nu mai ştiu să merg. Fumez în fiecare zi şi stau în casă. E aproape ca la puşcărie dar costă mai mult. O să trimită mâine Tomescu ceva.

………………………………………………………………………………………………………………

Mănânc până îmi vine să plâng şi apoi mănânc iar. În duşmănie. El m-a dezamăgit. Nici nu vrea să iasă din casă, ba că n-are haine, ba că n-are bani. Iese doar când îi mai dau eu câte ceva. O singură dată m-a scos şi el la un suc, la un pub irlandez unde nu era picior de om, şi-apoi am mers la hotelul de la gară. A plătit el tot atunci. Ce să zic, a fost ok până la urmă. Am tremurat doar la început şi am observat că şi el e timid; doar când fumează e relaxat, în rest e ca un arici. M-am hotărât să-l las. Asta nu-i viaţă. Am să plec la Bucureşti şi-am să-l uit. Mai e puţin, doar trei zile. Am trecut pe la maică-sa să-mi iau rămas-bun. Mi-a dat zacuscă la pachet şi m-a pus să-i promit că o să o sun.

Mi-am uitat ochelarii la hotel şi-au costat o grămadă de bani. O să-mi fie tare dor de mama. Ea, săraca, tot pompează bani în mine, investeşte să fac şi eu ceva bun. Când am să mă întorc acasă n-am să mai fiu proasta din cartier. O să am un job, o să fiu cineva.

…………………………………………………………………………………………………………………..

În Spania, ăştia te tratează ca pe un rege. Curat, frumos, avocat din oficiu amabil, mâncare bună, pula mea. Nici nu simt că sunt unde sunt. O să scap! Ce-i un an? O nimica toată, dacă stai şi te gândeşti. Bine, aici nu mai pot să mă întorc, doar în Anglia să mă duc dup-aia. O să muncesc şi eu, pula mea. Vreau o viaţă normală, o femeie. Să strâng bani să-i trimit lu’ frate-miu să-şi ia o maşină şi s-o bage pe taxi. Până atunci mai e. M-au prins iar, pula mea, cu 0.52 pe aeroport.

(Simona Şchiopu)