„Pe o frunză de lalea
Îţi trimit guriţa mea
Tu pe una de trifoi
Să mi-o trimiţi înapoi” (Sorinel Puştiu)

S-a zgâriat CD-ul pe piesa asta. Am ascultat-o prea mult; îi plăcea si ei. Făcea curat și-l asculta pe Sorinel.
– Alo?
– Alo?
– Să vii să mă iei! M-auzi?
– Geanina! Tu eşti?
– La 12 noaptea la gară! Trenul care vine de la Iaşi.
– Dar cum? Ce-a fost? Ce s-a întâmplat?
– Paa!
Bine că trăieşte! Doamne, ce săptămână de pomină! Au furat-o din spital si eu am descoperit prima. Dau să intru în salon, la Spitalul Judeţean, s-o vizitez pe Geanina mea care avea apendicită, şi trei babe dormeau bine-merci acolo. Pe patul ei, o lenjerie plină de sânge, o fustă albastră şi o perie. Ia-o pe Geanina de unde nu-i! La baie, canci, în curtea spitalului, canci! O sun, telefon închis. Aştept o oră, aştept două, sun după frate-său. Vine şi ăla la spital. Ne uităm unul la altul şi pun mâna iar pe telefon. Formez 112, îmi ia nebunul telefonul din mână şi-mi zice că nu, lasă. Să stau liniştită că poate-a luat-o un ţigan de-ai lor. Că poate-i cu noroc şi s-o fi măritat şi ea. Cum să fie cu noroc să dispari dintr-un spital?! Să vrei să-ţi scoţi un amărât de apendice şi să te înghită pământul! Am ajuns la ei acasă. Niciunul nu părea stresat. Mi-au dat iar lapte cu fidea şi am mâncat tot din farfurie. Mi-era că iar îi aud. „Da’ cee? Ţi-e silă să mănânci de la ţigani?” Maică-sa îşi tot încerca norocul cu mine. Că mi-a dat ea în cărţi când nu eram eu acolo, c-a văzut ea nu ştiu ce şi că ar trebui s-aduc o sticluţă cu scuipaţi ca să mă placă Iorgu. De parcă eu n-am învăţat deja că n-am ce să caut cu băiatul ăla. Chiar fiică-sa mi-a explicat că nu prea se poate românce cu ţigani pe-acolo. Că poartă ghinion şi că e un băiat în cartier care s-a luat cu o româncă şi nu mai scapă de sărăcie şi de necaz. Când s-au luat ăştia doi, au dormit pe străzi. I-au dat afară şi părinţii ei şi părinţii lui. Până la urmă tot ţiganii s-au înduplecat şi i-au primit în curte. Mi-a zis ea vorba aia cum că un român mai trăieşte printre ţigani, dar un ţigan printre români niciodată.
În fine! În seara aia a sunat Geanina şi-a zis că e bine. Am auzit-o când râdea cu maică-sa în telefon. Ăsta era oful lor, că rămâne fata nemăritată. Una mai e ca ea, la vârsta asta nemăritată, dar aia cică s-ar fi spurcat de tot. Umblă cu români, au văzut-o unii prin oraş. Acum nu ştiu ce-o fi păţit, de ce se întoarce, dar mă bucur totuşi. A fost nedrept s-o fure așa.
Mă îmbrac şi-ajung în gară mai devreme cu o oră. Mă simt ca o eroină. Geanina nu ştie să citească şi mi-e să nu fi greşit. Nici eu nu nimeresc tabelele alea cu sosiri-plecări. Mă simt responsabilă de soarta ei, deşi, recunosc, între noi a fost, de la început, o prietenie din interes. Geanina e vecină cu Iorgu, băiatul pe care mi s-a pus pata, şi-am vrut cumva să mă apropii de el, să mă vadă mai des prin cartier, să trec prin faţa porţii lui şi tot aşa. Am vrut doar să fiu aproape. În liceu toate îl iubesc şi-am vrut să-i înţeleg cultura, cum ar veni.

De-aia m-am împrietenit cu Geani. Ne întâlneam la 1 Mai şi-mi aducea haine din Dragon. N-aveam nevoie de animal print-urile ei şi ştiam că-şi pune capac, dar am vrut să prindă încredere şi să mă aducă la ea în cartier. Trebuia să-mi fac intrarea. Când m-a băgat prima oară la ea în casă, mi-am adus aminte de ce-mi zicea mamaia. Că țiganilor le pute carnea pe ei. Chiar nu puțea. Ea nu puțea şi nici în casă n-am simţit niciun miros. Se simțea doar damful de parfum dulce, ediţia Gold, ăla cu care se dă şi pe care îl împrăştie pe toată strada. Ea m-a îmbrăcat prima oară în ţigancă şi m-a pozat în grădina ei cu gura leului. Tot ea m-a învăţat primele cuvinte, bineînţeles înjurături. Mi le zicea roşie la faţă, cu ruşine. Când se enerva o dădea-n holeră: „Hal tut holera!” (Mânca-te-ar holera) şi-o zicea cu atâta foc încât mă temeam să n-aducă boala asta înapoi.
Mi-a făcut cunoştinţă cu tot neamul ei şi mă puneau oamenii să le citesc la filmele indiene. Când pierdeam rândul le mai băgam cuvinte din burtă. O mai învăţam şi pe Geanina să citească uneori. Îmi creştea inima-n mine s-o fac pe profesoara. Ea n-a mers decât trei ani la şcoală şi-a vrut să reia, dar ăia de la primarie au dărâmat clădirea unde se făcea carte la şansa a doua.
Pe soră-sa o cheamă Păsărica şi cum crezi că-i zice lu’ bărbac-su? Cucu! Ha! Ha! Că-mi vine să râd şi-acu’. Frumoasă, Păsărica asta! Are cracii lungi, se vede chiar şi pe sub fusta până în pământ. Se zice c-ar mai fi trăit cu unul înainte de bărba-su. Cum se trezeşte, îşi pune basmaua pe cap, că așa poartă toate femeile măritate. Când merge pe stradă îşi cere voie de la barbaţi ca să treacă prin faţa lor. Cică aşa se face. E ruşine să se uite b[rbatul după o femeie măritată. E ruşine să fumezi dacă eşti femeie, e ruşine să înjuri. În cartierul ăsta ruşinea stă agăţată pe toate gardurile, iar eu nu mai vreau să fiu ţigancă.
Seară de seară mergeam cu Geanina în drum, până să mă prind că Iorgu nu prea vine pe acolo. Mi-a zis el mai târziu, după ce ne-am împrietenit, că nu stă cu toţi inculţii. În drum se-adună băieţii tineri din cartier şi toţi seamană cu Iorgu. Au părul dat cu gel pe spate, costum şi palton negru iarna. Mai fac o glumă, mai pipăie o fată mare. Şi cu noi mai făceau glume; ne întorceam acasă roşii în obraji. Când se întuneca de-a binelea, Geanina mă grăbea şi-mi zicea că ne prinde ciohano (ăl rău) pe stradă dacă mai stăm. Mi-am văzut interesul până la urmă şi m-am cunoscut cu toţi de-acolo, cu apropiații lui Iogu în special. Neamurile lui Iorgu chiar mă plac. N-am mai trecut pe la Geanina şi n-am mai stat în drum, bineînţeles.
E trecut de doişpe, aştept pe peron s-apară. Fluieră trenul, opreşte. Îi simt deja parfumul. Au furat-o cu tot cu el. Coboară treptele abrupte şi sare pe-un picior. Se uită-n stânga, se uită-n dreapta, mă ia de braţ şi dă-i, fuguţa, la taxi. Trânteşte portiera şi se mângâie pe gât. O văd, e cu nervii la pământ. De câte ori pune mâna acolo, pe gât, îi văd flocul ăla negru. Ar fi chiar frumoasă fără părul de pe gât. O prinţesă din Egipt cu buze ţuguiate, păr negru şi ochi mari, mari de tot. Ne-am născut la fel şi poate de-aia sunt aici. Poate de-aia ţin la ea. Am avut luxație, o malformaţie comună pe vremea când eram noi copile. Ea a rămas cu un picior mai scurt şi pe sub fustă are un pantof mai jos şi unul mai înalt. Padia (Şchioapa) îi zic toţi din cartier şi-aş da orice s-o văd acum râzând.
– Mai tii minte, tu? La botez la Mari? Când te-a pupat chiar Vijelie?
– Hai, gata, lasă-mă şi tu! Opriţi, vă rog, aici!
– Aici? Dar n-am ajuns!
– Opriţi-vă aici, cum spun!
Se dă jos din taxi, pe strada mare, își aruncă baticul de pe cap pe jos și-și mişcă șoldurile în mers. A prins viteză. Mă lasă mult în spate.
– Geanină! Tu Geanină, tu! Ce facem pe jos aicea? Ne fură ăl rău pe stradă, o ciohano, la ora asta! Nu tu ziceai?
– Așa și? Nici dracu nu ne ia, șchioape cum suntem! Ne fură și ne aduce înapoi!

(Simona Șchiopu)