Portretul lui Gabriel Mager, by Teodora Vela, “The Great Paint Artist”

Sunt la un concert noise-baroque și pândesc împreună cu trei colege bărbați cool, ca să le facem poze. Rei Hanamaru zice că bărbații cool se deosebesc de ceilalți bărbați prin faptul că fumează. Așteptăm ca un bărbat din mulțime, cu sprâncene stufoase și nas acvilin, să-și aprindă țigara și să tragă un fum. Rei scoate atunci mobilul și face o poză. Zice blitz-blitz și ne uităm toți patru perplecși la poză, ca și cum e prima dată când vedem o poză cu un bărbat care fumează. „Nu înțeleg ce anume căutăm, zice Stardust.” Maimina Briadelle o întreabă pe Rei: „Nu cumva îl obiectificăm? Poate ar fi trebuit să-l întrebăm dacă e de-acord să-i facem poză.” Stardust mă trage de mâneca paltonului. „Lui Mager i se par sprâncenele bărbaților sexy, nu-i așa, Mager? Nu mai obiectifica bărbații, Mager!” Strâmb ușor din colțul gurii și mă uit pe scena inundată de lumini pastelate. Trei figuri, purtând ciorapi pantalon din piele și pălării țuguiate, aleargă în cerc, spălându-se frenetic pe dinți. Un ritual tipic performerilor de noise-baroque. „Nu mă refer neapărat la genul ACELA de obiectificare, intervine Maimina, dar e aiurea să pozezi pe cineva fără voia lui. E ca și cum i-ai răpi o parte din identitate.” Mă gândesc cum lui Maimina  nu-i mai plac photoshootingurile, deși înainte îi plăceau. Nu știu de ce. Rei clatină din cap: „Ne interesează relația dintre bărbat și țigară. Bărbatul și țigara se află pe plan egal, înțelegeți?” Înțelegem. După concert, cutreierăm străzile în căutare de bărbați cool. Facem multe blitz-blitz. În tot acest timp, am senzația ca Rei îi cunoaște pe bărbați. Ajungem la Rei acasă. Pentru că Rei e o împătimită a muzicii noise, ușile și ferestrele casei au balamalele ruginite. Coborâm în subsol. Tapetul camerei în care au loc întâlnirile noastre săptămânale este imprimat cu mesajele pe care Rei le primește online de la tipi necunoscuți, o amintire din perioada elaborării proiectului de artă socială cyberbullying romeo. În firida peretelui opus intrării se află un monitor uriaș, conectat la mai multe unități centrale. Rei pornește calculatorul, în timp ce noi ne facem comozi pe canapea. Fiecare întâlnire nocturnă din subsolul casei lui Rei reprezintă un deznodământ al unui act performativ pe care îl punem în aplicare în decursul zilei. Pe monitor apare un colaj foto format din 14 bărbați care fumează. Rei Hanamaru se întoarce spre noi și zice: „Tema săptămânii: orientându-ne după modul în care cei 14 bărbați duc țigara la gură, care din ei credeți că e mai susceptibil să abuzeze femei?” Ridic două degete. Zic: „Hei, stați așa, nu e corect. Vreau să-mi faceți și mie poză.” Zâmbesc și mă ridic de pe canapea. Scot din buzunarul jeanșilor un pachet de țigări, pe care i-l fâlfâi sub nas lui Rei. Extrag o țigară din pachet și o plasez în colțul gurii. „Mager, exagerezi! zice Maimina.” „Mager, dacă tot insiști, ia două țigări, ce-i sigur e sigur, zice Stardust.” „Mager, don’t be a hero, zice Rei. N-ai mai fumat până acum.” Întind mâna cu palma deschisă și spun către Rei: „DĂ-MI O BRI-CHE-TĂ!” Rostesc apăsat fiecare silabă. Rei îmi aruncă bricheta, cu un gest plictisit. Aprind țigara și o las să-mi atârne leneș în colțul gurii. Încerc un truc, vreau să împing țigara cu vârful limbii în cerul gurii, dar mă ard și îmi iese fum pe nări. Înghit țigara. Criză de tuse. Maimina mă bate cu palma pe spate. Stardust râde. Rei face blitz-blitz. Primul meu fum.

(Gabriel Mager)