Singurul – dar singurul lucru acceptabil

ar fi ca omenirea să refacă tehnologic

la un moment dat toate formele

 

de viață care au trăit vreodată

pe planeta pămînt și pe alte planete

din univers și să le readucă la viață

 

în puterea vîrstei lor, fiecare specie după numele ei

de la crustaceele viclene la miliardele de viermi

care au populat nisipuri și mlaștini la oamenii de peșteră și urși;

 

numărul lor nu se poate număra

dar omenirea ar trebui să facă

așa încît să încapă toți undeva

 

fiecare după felul său

și după spațiul său vital;

singurul lucru acceptabil ar fi ăsta,

 

plus să nu le lipsească nimic niciodată

și toate ființele să trăiască veșnic

chiar la nivel de individ, dacă asta le este dorința.

(Andrei Doboș)

 

Imagine: Andrei Crișan