Dogen a zis:

În timpul vieții totul e viață,

După ce mori totul e moarte.

Pe bune?

RING RING. Dau pe answer:

Ce mai faci, bătrîne?

Era vocea ei de aur și nu mă simțeam bătrîn,

Poate doar la mahmureală. N aveam chef de așa ceva,

Văzusem ce poate face bătrînețea.

O arzi singurel, o freci creativ?, a continuat.

Naiba știe, dar aveam senzația că era groaznic de adevărat.

Două zile și două nopți am ținut o doar pe bere, apoi am trecut pe vin pînă mi s au terminat

Banii. Mă credeam SERGIO SCULĂ MARE, maestrul pulolog

Și suflam fumul ierbii înspre stele. Singur, beat și calm.

Într o dimineață maestrul pulolog a privit în jur:

Bere – pula, iarbă – pula. A fost dimineața n care totul s a dus dracului:

De la nțelepciune la duhul blîndeții, de la toshiro mifune la sergio sculă mare –

Și vocea ei de aur continua să mprăștie strălucire și jeg:

Așa i că nu mai ai țigări? Fac pariu că nu mai ai nimic.

Toate erau niște curve, știam asta de pe vremea cînd trăia maică mea

Și mă jucam cu coaiele n nisip. Între timp aflasem că nu le va păsa niciodată cu adevărat

De cîinele ăsta bețiv și

Soarele era departe,

Friptura de miel era departe

Și mînia divină era cel mai departe.

A apărut seara, tîrfa mea preferată,

Cu două sacoșe, toată zîmbet și pace.

Mi a întins o bere: desfă asta și taci. Doamne, nu e lumină n casa asta. Revin în 10 min.

În timp ce înlocuia bec cu bec

Mi am dat seama că înotam într un ocean de posibilități

Și deasupra – zmeu de hîrtie – singura certitudine:

Un sfîrșit obscur, ceva cu frig și singurătate, ceva care avea legătură cu resemnarea

și lipsa de voință – și ultima imagine avea să fie chiar nebuna asta zveltă, cu voce de aur,

care voia să mă pună pe picioare și să pompeze o groază de viață n mine.

Și n clipa aia,

Dacă aș fi putut s o iau de la capăt,

Chiar aș fi făcut o.

 

(T.S. Khasis)