A aruncat artistic de la zece metri o farfurie plină cu spaghete și sos roșu în chiuveta din bucătărie. A spart o trusă de machiaj în chiuveta de la baie și-a umplut-o cu sclipici gri, asta după ce, mai de dimineață le-a frecat pe ambele cu Cif, a dat cu mopul în hol, în bucătărie și și-a stricat manichiura semipermanentă încercând să curățe un strop de grăsime de pe perete.  Cafeaua din ibric a dat în foc și a nenorocit staniolul pe care ieri l-a așezat pe aragaz. Și-a încheiat seria de răutăți cu un unguent pentru candida pe care l-a pus frumos sub perna stângă cu o margine lăsată afară, cât să-i zgârie obrazul gros al hipsteriței care urma să aterizeze acolo, să doarmă în locul ei.

Vicky stă turcește pe gresia din bucătărie, cu telefonul în mână. Poartă chiloți roz și un tricou negru de-ale lui, pe care sunt desenați un mire și-o mireasă cu galben. Sub desen e scris mare, cu dușmănie, Game Over.  A scris  pe Whatsapp „Și ăsta mă înșeală”, a trimis mesajul către cinci prietene şi-acum pregăteşte pentru fiecare-n parte câte-un răspuns. Ascultă cât mai multe păreri, de parc-ar fi vorba de vreo investigaţie jurnalistică. Se plânge de fiecare dată altfel, de la o conversație la alta şi întoarce toată povestea asta pe toate parţile. De mică i-a plăcut să zgârme în rahat, să găsească tragedii la tot pasul. Odată, l-a căutat chiar şi pe taică-su în telefon, i-a găsit şi lui nişte conversaţii amoroase cu o contabilă. Maică-sa, în loc să-i mulţumească fiindcă a prevenit-o şi să facă circ aşa cum se cade, a pălmuit-o tot pe ea, chiar zdravăn de tot. A zgârmat iar în rahat şi simte cum toate aşteptările i se dărâmă ca bibelourile bunică-sii din sufragerie, atunci când e cutremur. Elefanţi, balerine, broscuţe zâmbăreţe,  căţei şi pisici, toate făcute ţăndări; praf şi pulbere. Pune pe Facebook o piesă cu subînţeles şi-aşteaptă să fie sunată.

– „Aloo?! Da, mă.. Asta s-a întâmplat. I-a scris aia că vrea să doarmă la el şi el a pus botu’. I-a dat adresa.  Că e sufletul ei pereche, că e pe morţii ei.  Ia fii atentă. Că-s pe profilul  ei. Da, da.  Îţi zic acum. Se încarcă şi ăstaa… Ha! Ce frumoasă? E frumoasă pe dracu’! E o d-asta, smulsă aşa. Daa, îţi trimit acu’ poza. Smulsă! De parcă nu ştii ce înseamnă la mine smulsă! Eei cum am aflat! Prea s-a aranjat el azi, prea se încurcă în vrăjeli.  Iar mi s-a activat butonu’ăla al meu de panică. Ştii că nu dă greş niciodată, să-mi trag palme! Uită-te măă, la ea! Love is the absence of fear; fear is the absence of love.  Oamenii ăştia cu spiritul lor, cu revelaţiile lor, cu toată voma lor de cuvinte! Futu-i bunătatea aia în cur să i-o fut! Măi, mă intoxică! Mă intoxică pur şi simplu oamenii ăştia şi simt că-s înconjurată, aşa. Că nu mai am scăpare! Cu exerciţiile lor de empatie, cu zâmbetul lor înţelegător. Toţi îşi exersează bunătatea ca la sala de fitness şi o aruncă aşa, ostentativ peste tot. Uite-mă cât de bun sunt eu!  Am făcut pătrăţele! Ăştia sunt primii care calcă peste tine când eşti la pământ! Să nu mai zic! Scria fufa asta mesaje aşaa, la şto, cu greşeeeli. Să-i zică, mă, cineva că Macanache e numai unu’!   Vrei să fii original, nu mai imita/ Şi dacă eşti original… Da’ biine, mă! Delirez! Delirez! Cu spiritul ei înalt azi şi mâine!  Cu… cu…  Biine, mă! Pa!”

– „ Aloo? Ai văzut poza? Şi?  Păi vezi? Ţi-am zis io”.

– „Aloo? Da, mă fetiţă. Aşa am păţit.. Daaa.. Da.. Hai că-ţi trimit o poză. Hipsteriţă d-aia prăjită… Agnostică, scrie ea ceva acolo pe fb – teoria peştelui prăjit. Da.”

– „Auzi da’ tu o ştii p-aia? Da?! Mooamă, ce chestie. Merci. Da, am înţeles. E prost dacă pleacă.”

–  „Faata, fii atentă că am aflat ce-i de capu ei! Spirituala  dracu’. Eei, da. Si dacă îmi place să bârfesc, ce? Bârfa e şi ea un exerciţiu de creativitate. Lasă-mă şi tu cu morala ta. Caare viaţa mea?! Care viaţa mea? Să caut în mine, să.. Ce, mă?! Hai gata că mă duc să mă îmbrac şi plec de aici. Da, Da. Sunt încă la el. E la piaţă, cică. Da.”

Împătureşte tricoul cu Game Over şi-l pune în maşina de spălat. Îşi strânge din baie toate nimicurile lăsate: o loţiune tonică, nişte discuri demachiante şi-o cremă anti-rid. Nu mai au ce căuta acolo. Le-adună pe toate într-o pungă de rafie din colecţia Chic de la Mega Image. Le-ar fi lăsat, semn că e teritoriu marcat dar parcă-s prea ieftine să fie vizibile. Îşi culege rochia din dulap şi trânteşte umeraşul pe jos. Îşi repetă-n gând că nu e proastă. Pur şi simplu nu crede în cuvinte mari. Preferă să vorbească despre rochii de mireasă şi despre copii decât s-audă tot felul de teorii inutile. Nu e superficială. E sănătos să-ţi vezi totuşi de pătrăţica ta. Îşi trage rochia neagră pe ea, puţin cam strâmptă pe ţâţe. Măcar ea are ţâţe! Pune geanta pe umăr şi sarsanaua în spinare, lasă uşa de la intrare larg deschisă.

S-a urcat în tramvai şi o femeie mai în vârstă a sărit repede să-i închidă rochia desfăcută la spate. N-a înţeles niciodată cât de tare poate să îi sară în ochi unui om o mică neatenţie: un fermoar, o bluză puţin şifonată, un pic de ciocolată rămasă la colţul gurii, un smoc de păr lăsat aiurea sub coc. Îşi păstrează un registru mental cu toate figurile celor care au încercat de-a lungul timpului să-i corecteze micile scăpări.

Se simte ca o secretară bătrână de primărie care încearcă să pară elegantă şi mai tânără decât este. Şi-a găsit un scaun liber în tramvai şi-şi analizează unghiile de la picioare. Se gândeşte că n-are un stil al ei. Are rădăcina crescută şi vârfurile albe, că sunt sute de grase blonde cu rădăcina crescută pe lumea asta. Hipsteriţa poate să poarte şi un sac pentru că e slabă! Şi e vexată, ştie ea tot despre artă şi despre muzică. Plus că lui Tibi, iubitului ei îi plac provocările, îi spune mereu că vrea să iasă din zona de confort. Zona de confort! Când îl aude cu expresia asta, şi-l imaginează ca pe un roboţel ghidat de o telecomandă cu buton roşu: OUT of zona de confort. Apeşi butonul şi pac! Roboţelul face trei abdomene, trei flotări şi-apoi  strigă: „Hei, eu sunt Tibi şi-mi plac provocările”.

Are chef de-o muzică. „Glasul tau l-aud mereu cand sună telefonul meu”. Îi e mai greu să o asculte acum că Denisa a murit. Îi trece prin minte că ea ascultă manele înainte să le asculte hipsterii. Ea e true pentru că le ascultă dintotdeuna şi  pentru că le înţelege căldura. Şi-aminteşte de un desen cu o spirală. Îl găseşte prin galerie şi-l setează pe ecranul telefonului. Chiar simte cum se învârte-n cerc.

Vicky vinde cărţi de dezvoltare personală. Dă cinci cărţi despre încrederea în sine, răspunde la 5 mail-uri şi apoi caută pe net costume din latex.  O colegă se plânge în biroul de lângă. Zice că e frustrată şi cineva îi răspunde „Woow, ce tare că tu conştientizezi asta!”. Conştientizarea e cool. Şi Vicky conştientizează. Conştientizează că îi tremură carnea de ciudă. Conştientizează că şi Tibi o înşeală. Că e ştrearsă fără machiaj şi că are complexul rădăcinii crescute. Că nu înţelege tot ce nenorocita aia de hipsteriţă postează pe net şi că a căutat cuvântul agnostic pe dexonline.

Cu toate astea, Vicky e o  doamnă. E clar o doamnă şi azi e zi de salariu. Şi-a terminat programul de lucru,  şi-a cumparat pantofi, două romane de dragoste de la anticariat şi-acum pierde vremea la o terasă. O ţine langa că o să-şi facă ordine în viaţă, că o să-şi găsească acel ceva care să o ţină ocupată, un scop măreţ. Vrea să afle mai multe, să mai dea pe la un teatru, pe la un muzeu, să mai citească. Facebook-ul ăsta atotştiutor i-a vârât pe gât un articol despre echilibrul în relaţia de cuplu.  Au şi scriitorii aştia de self-help dreptate. E bine să fii detaşat. Cel mai detaşat. Vin roze şi ţigări, multe ţigări. Şi un taxi care vine greu. Şi o hipsteriţă cu o belciugă în nas care ajunge-n seara asta la Tibi. Ora zece.

Este ora zece. Omu negru n-a venit! A citit ea pe undeva că deşi Drumul Taberei pare un cartier liniştit, se fac destul de multe infracţiuni aici. E şi normal. Peste tot, prin copaci, prin ganguri, pe toate aleile strâmpte şi întortocheate se poate ascunde câte-o femeie disperată. La fiecare bloc găseşti cel puţin un boschet, un loc de unde poţi spiona sau ataca la nevoie. S-a topit pur şi simplu pe picioare la terasa din centru  unde încerca să facă conversaţie şi s-a trezit, mânată de o forţă mai presus de ea, în faţa scării lui. Şi-a dat telefonul pe silent,şi-a scos vibraţia, s-a pitit în boschetul din parcare şi-aşteaptă. Vicky stă la pândă cu părul coafat, tocuri cui şi-o geantă Guess, dintr-o colecţie mai veche. Aude miorlăit de mâţe şi greierii, cu sunetele lor de împerechere. Apare hipsteriţa. Poartă un fel de halat de stradă. Are telefonul în mână. N-a sosit încă momentul. Vicky-și ține respirația. Încă mai poate pleca! Încă mai poate să facă ceea ce a citit. Să plece liniștită. Să fie detașată, să-i fie chakrele destresate. Să-l ierte pe Tibi. Să-l aștepte îmbrăcată-n latex. Tibi n-o să o lase. Nimeni nu pleacă de lângă un om fericit.

Ia vino, fă, încoa! Păi futu-ți Confucius al mă-tii să-ți fut și arta ta azi și mâine! Fă, ție îți arde de pulă?! Rembrantul morților tăi, îți dau io ție frică și dragoste, agnostica pizdii mele! Lanțurile aurii de la geantă fac un zgomot puternic. Vicky lovește cu ce prinde. Răzbună echilibrul și toată înțelegerea, răzbună fiecare moment în care mă-sa îi zicea „Da’ ce, mamă, tu ești țigancă să sari la scandal?!”. Dă cu pumnul, dă șuturi în fund, se descalță, dă cu pantofii, zgârie și mușcă. Are putere. Aah! Se simte ca spoitoresele alea care veneau la ea la liceu când era puștoaică să bată fufele care se dădeau la bărbați însurați. Na, fă, detașare! Na! Na! Naa!

Tibi o privește paralizat. Îl vede prea târziu.

– Tibii?! Tiberiu, nu, iartă-mă.. Eu nu-s așa.. te roog! Nu! Uite, eu apreciez libertatea.. și progresul, și zona de confort. Adică, asta, ieșirea, da! Ieșirea din zona de confort. Și provocările… Și spiritul!

(Simona Şchiopu)