Sunt zile Când n-am Noroc Şi zile când

Mă vait De perisabilul relicvelor

Nu vreau Să

semăn Cu fiecare Prospect Al vârstei

nu îmi pun Întrebări

gândind Prea mult

astăzi Am picioare chele

În sticlă S-a întunecat De zi

Nu ştiu cine Şi cât

Am fost Reflectând

Noi variante de Capcană Regală

Îndepărtându-mă

Purtându-mă

Ca omul

aşez apartenenţa Oare

Ce a făcut Să

mă-ndoiesc

Atât de

Tare

De mine?

Cât Niciodată Nu

a părut Îndeajuns de

Adâncită cutia

Apăs să Răsar

Cu O pungă

cu jucării Şi

Îţi voi aduce

lumea autodictată

Sunt Un trist Care

Râde

târziu.

târziu.

(Viku Zenescu)