Deja sunt atît de bătrân și obosit că nu mai am chef de nimic, doar vreau să zac aici să beau și să treacă totul și apoi să mai beau un pic, dar de fiecare dată când deschid ochii ea e aici și zâmbește și mă mângâie și io nu văd decât viața ei irosită cu toti bețivii și văd cum îmbătrânește și ea și ajunge un soi de chelneriță sau un soi de culegătoare de căpșuni și mor de draci pentru că văd mii de viitoruri în care ea e bine și faină și tot mai frumoasă, văd așa departe că ea nu mai e deloc, da’ o fetiță cu părul roșu îmi zâmbește și-mi povestește ce a desenat și io mă îndrăgostesc așa tare că ies din starea aia de căcat și fac ce știu că nu am voie să fac și mut spațiu’ și timpul și rup universul în două și râd cu gura până la urechi că ce pedeapsă o să primesc dar nu mă las și iau ființa asta viitoare chelneriță sau culegătoare de căpșuni și o fac mama copilului meu care ajunge fata asta cu părul roșu care îmi desenează și îmi împletește mustățile și de care m-am îndrăgostit dar ea nici nu există încă și o să mor de plictiseală până apare.

(Ionică Doimetri)