E noaptea alegerilor. E marșul de pe Kiseleff până în Piață.

Vodkă într-o sticlă mică de cola – și noi cum putem.

Tata a fost și el golan. Vodkă printre tancuri în ’89,

îți trebuia vodkă printre tancuri în ’89. În ’91 au venit iar

minerii au găsit la sediul PNȚ: droguri, armament, muniție,

mașină de scris automată. Portocale, ness, femei depravate din Cuba.

 

La 5 ani de Cartoon Network strigam, la fel ca atunci

când prindeam bulgarii cu ligheanul. Soră-mea avea 3 ani

de pe umerii lui tata striga rârâit, abia învăța să pronunțe: Libe’tate.

 

2014 – Marșul pentru diaspora, ecoul pașilor.

Până și Maiakovski era de dreapta. Niciodată stângul.

În fața noastră două tipe, cele mai mișto cururi din tot marșul, galaxii îndepărtate.

S-a iscat repede o dezbatere. Prietenilor mei le plăcea mai mult:

Cel din dreapta. Întotdeauna dreapta, Adi.

 

Mie îmi plăcea mai mult fundul tipei din stânga.

Era vorba doar de un fund mai bun decât altul. Istoria îmi va da dreptate?

 

Fundul tău se plimbă acum pe lângă La Sagrada Familia.

N-avea cum s-o ducă la capăt. La blouse roumaine dansând.

Foaie verde șiminoc, n-am putut s-o țin pe loc.

 

Când eram lângă tine vorbeam mai rar decât Klaus Iohannis.

Deveneam Chaplin, Marele Dictator declamând despre dragoste.

Cu fiecare pas sunt tot mai aproape de tine.

Cu fiecare pas mă îndepărtez mai mult.

 

2017 – Îmi târșâi ghetele prin zăpadă, postez primul,

altcineva cu bocancii peste, ninge, ninge, lopețile dezăpezesc.

Zăpada crește, ghetele adâncesc. Rescriem, rescriem, unii rămân.

Durează de ore întregi. Filmul la care adormi și dai din nou play.

 

Devine tot mai clar #rezistăm Ghetele noastre se întâlnesc

în zăpadă la jumătatea cuvântului sau a unei litere.

Ne facem loc să trecem, ne întoarcem și o luăm de la capăt.

Când am plecat eram sigur că n-o să se șteargă.

 

Pe monitor pâlpâie încă – 8 ianurie 2016, 05:10 AM, ora Pământului

Tristețea mea a descoperit lacrimi pe Marte. Treci pe la mine în seara asta.

 

 

(Adrian Diniș)