Vechiul fast-food de pe stradă a rămas și azi în picioare, ca o fantomă ce refuză să plece oricât te-ai ruga, și aruncă câte-o farfurie pe jos, cât să-și facă simțită prezența.  Aceleași chifle vechi cu mult prea multa cocă, aceleași sosuri ieftine și aceiași burgeri mult prea uleioși. Nici vânzătoarea nu s-a schimbat. E plină, are verigi de aur în urechi, buze subțiri și păr blond platinat, prins regulamentar la spate. Stă aplecată pe tejghea cu un șorț roșu și știe tot ce mișcă pe stradă, doar că… Nu mai mișcă nimic, de mult. Ghereta din metal de lângă e transformată azi în florărie. Din când în când se vinde câte-o coroană. E rost atunci de-o vorbă, de câte ceva actual. În rest, e numai despre trecut. Despre puștii care azi nu mai sunt. Despre Piatra Neamțul care n-avea parte de McDonalds decât de la mall-ul din Bacău sau din cine știe ce altă drumeție. Câte chifle a tăiat și ciopârțit ea de miez, cât usturoi și câtă ceapă! N-avea pe vremuri nici gel pe unghii; una-două se ciunțea și-acoperea c-un strat de sidef roz la sfârșit de program.

Ghereta din metal de lângă e și ea veche, are mai bine de 15 ani. Pe vremuri era sală de net  acolo și jumătate de cartier se aduna în câțiva metri pătrați. Puști care jucau Counter Strike în rețea, hoți bătrâni cu-o sămânță și-o bere în față. Și-acum își amintește de unul, Nas. O mai trăi? N-avea nicio treabă cu calculatoarele, dar agăța mai mult decât frezații cu țepi logați pe Mirc. Se lăuda c-ar fi fi fost la furat în Austria și l-a învățat șmecherie și pe cumnată-su, Dumnezeu să-l ierte. Cookie îi spunea cumnatului. Era negru, chel și umbla cu-o șchioapă care fuma ca nesimțita pe stradă. A și articulat-o odată în fața sălii de net. Cică i-ar fi dat sculament. Despre Cookie a auzit de curând că s-ar fi spânzurat. Ce l-o fi apucat? Ce i-o fi trecut prin căpșorul ăla mic și negru, Doamne?

Taxe de intrare, taxe de protecție pentru liceul de chimie și pentru școlile din preajmă. Toate se strângeau la sală. Până și angajații mai taxau câte-un necunoscut de câte-un telefon sau portofel lăsat aiurea pe masă. Se mai și băteau pe-afară uneori, dar rar a fost vorba de poliție sau salvare. Erau băieți crescuți pe asfalt, nu subiecte de știri la ora 5. Aveau treninguri originale și se parfumau. Aqua di Gio pe toată strada, Aqua di Gio în burgeri și-n cartofi. Din mâna ei au mâncat toți, cu mic, cu mare, uneori chiar și pe datorie.

Ce-a mai înjurat și blestemat când s-a trezit cu ghereta spartă! Puștii de la sala de alături i-au dat târcoale într-o noapte. Sosuri peste tot, caserole împrăștiate. N-au avut ce fura. Cu banii pleacă mereu după ea. I-au mâncat doar ciocolata expirată pe care a scos-o de la vânzare. I-a și ginit a doua zi. Umblau plini de bube pe stradă. Ce să-i mai reclame? Copii amărâți. Tot i-a luat Poliția într-o zi. Au spart casa unuia cu aur din Israel și s-au oprit la bucătărie să bage câteva plăcinte. Așa i-a și prins, cu brânză pe la gură.

Îi lipsește azi orice urmă de direcție. Trecutul e o chiflă cu mult miez din care molfăie non-stop. Are net nelimitat, are Google și Facebook. O să-și facă o listă și-o să-i caute toți. O să scrie tot ce-i vine prin minte. Nas, Zaharos, Leșu, Caș. Erau unii și mai mari, și mai răi.

Ceaușescu, Pompier, Pacepa, Compot.

Pe Nas îl caută și dă de un negru. Zaharos e pierdut. Dă de Caș prin cunoștințe comune. Nu mai bagă plăcinte; muncește liniștit în Anglia. S-a dus la mănăstire să dea pomelnic și-a dat de Leșu. A rămas perplexă, să-l vadă călugăr. Pe câți n-a buzunărit ăsta! Și în ce fel arată cu sutană!

Sapă și tot sapă în continuare. Îi caută și pe ăi mari. Ceaușescu, Pompier… Ce n-au făcut oamenii ăștia! Vindeau iarbă și acareturi scumpe. Scandaluri, pușcării. I-a găsit pe toți așezați la casele lor. Cu neveste, câini, copii și case cu flori.

Răul s-a dus. Trecutul s-a uscat precum o chiflă. O zgârie pe gingii.

Trecutul s-a evaporat. Ca un Aqua di Gio. Luat din piață.

Are gel pe unghii. Și net nelimitat.

(Simona Schiopu)