Acum un an, cu o zi înainte de revelion, citeam flash-fiction-uri pe un forum care nu mai există. Citeam povești triste, angsty, despre rezoluții de anul nou, despre băieți cu ochi albaștri și rimel negru care plângeau la colț de Bastille în timp ce artificiile urcau în aer. Povești despre relații destrămate și one night stand-uri dureroase, despre diminețile dure din perioada decembrie-ianuarie-februarie, în care te trezești cu capul bubuind și unghiile scrijelite, în care scrii pe foi desprinse o listă de nu-mai-fac și o-să-fiu-bine. Povești despre un lady-boy căruia îi era frică să se sinucidă și povești despre fete care plâng în cadă.

Cu o lună înainte de revelionul trecut, prietenului meu nu i-a fost frică să se sinucidă, și eu mi-am petrecut revelionul holbându-mă la pahare sparte și la pături murdare de vișinată și uitându-mă, cu prietenii mei, în timp ce râdeam și zgâriam scrumul de pe parchet, la Twilight.

Acum doi ani, cu o zi înainte de revelion, citeam tot flash-fiction-uri pe același forum. Aceleași povești triste, despre cupluri care se uită gol la bradul pe care l-au făcut împreună, povești despre pachete cu golden brown, povești despre petrecerile urâte pe care vrei să le uiți, povești despre crush-ul din clasa a 9-a care tocmai s-a logodit, povești despre middle-age crisis și povești despre cântecele care-ți plac deși ți-e rușine.

Mi-am petrecut revelionul într-o baie, la subsolul unei case de la munte, uitându-mă în oglindă și examinându-mi obrajii ușor încrețiți, încercând să-mi amintesc versurile de la cântecul care mă făcuse să plâng în dimineața aia. La 12 fix stăteam pe toaletă și mă uitam la șosetele mele.

Acum trei ani, cu o zi înainte de revelion, nu citeam flash-fiction.  A fost cel mai urât revelion al meu. Poate de asta. În noaptea de revelion, m-am plimbat prin pădurea de lângă casa de munte în care stăteam atunci. Purtam o bluză subțire în dungi, care mi se lipea de sâni. Mergeam șchiopătând. Într-unul dintre adidașii mei era o cheie, pe care o ascunsesem cu câteva zile înainte și uitasem de ea. Am mers mult prin zăpadă, am înghețat toată și m-am împiedicat și-am căzut pe la jumătatea cărării spre cabană. Aveam un obraz lovit pe care mi-l linsese câinele casei și mă holbam la mâna mea dreaptă. Mi se părea încremenită. Credeam că nu aș mai fi putut vreodată să cânt la pian, și mi-am amintit de un cântec, pe care-l compusesem cu un prieten vechi, pe care-l aveam salvat în laptop, peste care dădeam uneori, când căutam poze cu vechi. Și am început să-mi plâng mâna și obrazul lovit și-mi mă gândeam la o poveste pe care o scrisesem în clasa a cincea, despre o fată care înghețase în zăpadă, că mi se păruse frumos. Nu mi se mai părea frumos. Aveam șosete mov. Vedeam artificii și pocnitori în zare și mi-era frică să nu mă găsească vecinul plânsă și-n zăpadă. M-am ridicat și am văzut că-mi căzuse un cercel. L-am luat și mi l-am pus între dinți, l-am mângâiat cu limba și am mers înapoi spre casă.

Anul ăsta, cu o zi înainte de revelion, nu mai am cum să citesc flash-fiction-urile acelea, pentru că nu forumul nu mai există. Cred că a fost închis, dar eu tot l-am căutat toată luna decembrie, anticipând ziua de dinainte de revelion, în care trebuie trebuie trebuie să citesc poveștile acelea, scurte și angsty. Nu știu ce o să fac, probabil o să mi le scriu singură.

Nu știu nici cum o să-mi petrec revelionul ăsta. Oricum revelioanele nu prea pot fi plănuite; nu funcționează niciodată. Probabil o să merg ori la un houseparty sau la o petrecere cu lăutari. Dar sunt destul de sigură că o să încerc să-mi scriu, pentru prima dată, o listă de rezoluții, ca băiatul cu ochi albaștri și rimel negru care plângea la colț de Bastille despre care am citit în anii trecuți.

  1. O să fiu bine.

(Tea Nicolae)