Dragă eu,

Sunt tot eu, te sâcâi și anul ăsta cu încă o rezoluție convențională mascată într-una neconvențională. Îmi place să-ți scriu ție, că știu că și ție îți place să-mi citești ce-ți scriu. Ne-am scos, la o adică. Eu îmi scriu, tu îmi citești. Am mai scris eu și pentru alți fraierici ca alde mine dar neah… n-au priceput care e faza. Faza e că nefiind nici o fază tot găsești o fază. Vorba aia, doar să fii pe fază.

Mai ții minte anul ăla când ți-am propus să ieși din circuit și te-ai cam scurtcircuitat? Habar n-aveam ce-ți ceream, dar ți-am zis să nu mai continui. Nici tu nu știai care e treaba cu faza lungă și faza scurtă, dar măcar am vrut să vedem cum e. Și până la urmă ne-a ieșit și ieșirea. Nu – gagică, nu – job, nu – stres. Da – aer curat, da – mâncare fără chestii chimice în ea, da – leneveală. Nu – beton, da – hamac. Nu – claxoane, da – vrăbiuțe.

Sau anul imediat de după, când ți-am propus să nu-ți mai dorești nimic, că începusem să ne prindem că e marfă rău când nu ne propunem. Eh, nu ne-a ieșit chiar bine asta. Csf-ncsf, ai un corp de întreținut, ai început să te împarți între betoane și buruieni. Ba îți intrau bocancii în asfaltul topit de la caniculă, ba îți intrau greierii în ei când îi scoteai pe pajiște. Destul cât să-ți fie bine în continuare. Cât să nu-ți dorești să te întorci.

Apoi anul de după ce mi-ai zis că ar fi super șmecherie să CHIAR nu-ți dorești nimic. Un „chiar” care nu e înaintea lui să, ci chiar după. Chiar că suna șmecher rău. Și, da, chiar ne-a ieșit de data asta. Un an mai lejer n-ai avut niciodată. Când te mai întreba lumea „dar ce, e raiul acolo?”, îți dădeai seama că da.

Când a venit noul an, n-am mai știut ce să ne propunem, în nepropunerile noastre ne-am zis că ar fi la fel de șmecher să decidă altcineva pentru tine. N-a decis nimeni dar chiar nu mai conta. A trecut anul la fel de frumos. Ai fi trăit așa la infinit.

Apoi mi-am dat seama că te-ai cam sălbăticit. La asta nu te gândiseși. Ai fi putut să stai așa, dar ai acceptat că nu vrei să devii ceva anume, prea erai cel-ce-a-ieșit-din-circuit. Nu te-ai ars, ți-era bine, dar venise momentul pentru o nouă ieșire din ritm. Ieșirea din non-circuit. Exista așa ceva? Urma să afli. Așa că pe anul următor ți-am propus să nu mai rămâi singur, indiferent de consecințe. Ți-ai zis că ți-e ușor să te transformi în orice. Oricine poate deveni din introvertit în extrovertit. Dacă în trecut ni se părea machiavelic să punem în aplicare cunoștințele legate de comportamentul uman, de data asta ne-am zis că o faci doar cât ține de persoana ta, lăsând mereu liberul arbitru celor din jur dar expunându-i la cât mai multe situații de unde au ce să aleagă. Și te-au ales.

Nu le-ai arătat din prima ce șmecher ești, dar nici nu te-ai dat în spate când venea vorba de șmecherie. Te-ai scos, la o adică. Ai început să realizezi că există și viață fără tranzacții sentimentale. Nici o urmă de vreun troc social. Te accepta lumea fără să știe ce poți să faci, și mai ales fără să știe că poți să faci ceva. Și nu ai început să faci chestii ca să dai înapoi ceva. Ai descoperit că există viață și dincolo de universul mic al meritocrației.

Și a fost iar bine. Atât de bine că am uitat că urma un alt an. Iar dacă mi-am amintit, ți-am zis că nu îți propun nimic anul ăsta. Era prea bine. Ba chiar la trecerea dintre ani te-ai nimerit din greșeală singur, fără program, chit că zilele de dinainte petrecuseși în forță sau că zilele următoare ai continuat într-o petrecere care nu se mai termina. Și nu s-a mai terminat. A fost bine. Tot anul ai ținut-o așa. Ba, printre petreceri, ai avut timp și de o semi reîntoarcere în circuit, un fel de job în care ai dormit cât ai avut nevoie, ai plecat dintre betoane înapoi pe pajiște când ai simțit nevoia. Bașca ai avut iar gagică. Și nu doar una. Cinci. Ba chiar ai început să-ți descoperi latura poliamoroasă pe care în trecut doar o intuiam. Acum poți să recunoști fără dubii că ești un hetero demisexual poliamor.

Și după anii ăștia, iată-ne iar față-n față cu rezoluția. Ce să-ți mai zic eu, dragă eu? E bine că ești. Asta e tot ce contează. Tu continuă să fii și vedem, dacă e, ce facem și la anul. Gândește-te că e marfă rău acum că știm că există și oameni care știu să-și depășească condiția umană. Ar fi fost chiar trist să credem că de fapt oamenii se ghidează doar după instincte. Era chiar nașpa să credem că, dintre oamenii inteligenți, nu sunt și unii care, deși își cunosc condiția, nu pun deloc în aplicare cunoștințele lor, preferând să joace feste automatismelor. Nu mai suntem așa singuri pe planeta asta. Cine știe, poate la anul îți propun să le zici ce am făcut și de unde am apărut.

(Nicușor Ghiorghe)