sfârşitul de an cu insomnii atât cât să-l lungească
să-mi dau seama cât de bun a fost, cum s-a scurs
dragul de el, futu-l în gură, în parchetul pe care am
stat întins cea mai mare parte a vremii, la mgm au
fost nopţi tematice şi când am stins televizorul, am
văzut în mijlocul lui un cerc alb în care-am intrat des
spre grădina cu gard de tuia şi ziduri înalte pe lături
am privit soarele printre frunze, am avut o grămadă
de timp să-mi dau seama că ăsta a fost un an minunat
în care am aflat cum stau lucrurile cu mine, iată, ai
scăpat, despre tine nu voi spune mare lucru, decât că
ai fost tot timpul undeva unde tot ce e mizerabil în mine
te-a atins rar, când eram cu gândul la mama dracului

de când am încuiat uşa de la tomis şi-am mai călcat
pe acolo doar când nu aveam net şi trebuia să trimit
vreo traducere sau să scriu un mail în care să-i dau
detalii lui tata cu privire la cât de tâmpit şi leneş e fi-su
vezi tu, asta înseamnă că am fost singur deşi n-am re-
cunoscut, aşa fac mereu, aproape că mă mint şi asta
n-ar fi grav dacă nu i-aş fi dat şi alte detalii, sper că
tata nu i-a spus mamei decât că sunt al dracului de
harnic şi că nu trece o zi în care să nu muncesc pe brânci
că îmi câştig traiul ca o adevarată aşchie desprinsă din
arborele genealogic mihuţ, dar asta a fost o altă gaură
în mijlocul televizorului cu zile tematice la mgm în care
filmele erau cu mine şi despre mine, până când m-am
scârbit, numai filme proaste în anul ăsta minunat

de fapt, s-au întâmplat multe lucruri mărunte, unele le-
am uitat, pe altele le rememorez des, mai ales unul în
care am uitat geamul deschis într-o noapte şi când
m-am întors am găsit un puşti pe mochetă, în faţa tele-
vizorului, l-am dat afară şi ăsta, ieşind pe uşă, mi-a zis
că sunt un nemernic, atunci a început tot procesul de
conştiinţă. îmi pun zilnic god hates a coward, mă gândesc
în timp ce mike patton urlă la mine, că puştiul are dreptate
şi mi-am notat cu liniuţe într-o agendă toate porcăriile
făcute de-a lungul anilor celor la care ţin, vei spune că
sunt prea multe şi nu pot să nu fiu de acord, nici mie nu-
mi vine să cred când le număr pentru că asta mă disperă
cantitatea lor. pe unele le-am tăiat în timp, mă împăcam
cu ideea că nu-s chiar aşa de grave sau vorbeam despre
ele cu cei care suferiseră de pe urma lor şi gata, tăiat

cu cele rămase nu ştiu ce să fac, mă gândesc să ard
agenda în seara asta la miezul nopţii, deşi îmi vine să fac
un lucru la care m-am gândit demult: la ora 10 mă spăl
pe dinţi, îmi pun pijamaua şi mă bag în pat fără televizor
fără god hates a coward pe winamp, fără cercul alb de pe
ecran, în grădină e soare şi-aş aţipi. sigur nu voi putea să
adorm, n-am mai adormit la ora 10 decât când am fost
bolnav, dar voi sta aşa ascultând cum tot blocul sărbăto-
reşte trecerea într-un nou an, toată lumea e plină de
speranţă, tuturor le va merge mult mai bine, artificii, pe-
tarde, şampanie şi urlete la miezul nopţii, pupături, râsete
muzică, mâncare, băutură şi multă, multă ipocrizie pe care
mă voi face că n-o observ, aşa am făcut la fiecare petre-
cere de revelion, da, îi voi însoţi până la epuizare într-un
film negru, mut, cu cadru static, cel mai mişto revelion
de când există ritualul ăsta: ne băgăm pula în tot ce-a fost
ne facem mangă şi o luăm de la capăt cu forţe noi

(Dan Mihuț)