Întunericul a căzut deveme, ca la sfârșit de noiembrie. Claxon. Ploaie. Coloană de mașini. Clima pornită nu face față umezelii și geamurile sunt aburite pe la colțuri. Vlad trage pe dreapta și așteaptă cu avariile aprinse trei sferturi de oră. Se întreabă dacă mai vine. O sună, dar Raluca nu răspunde, ca de obicei. Abia la fără un sfert ea își scutură umbrela, urcă în masină și îi zice simplu Salut, fără nicio explicație sau scuză pentru întârziere.

– Salut! îi răspunde el și-o mângâie pe gât.

Încearcă să plece de unde se oprise, când un taxi îi taie calea.

– Dă-te, mă, la o parte, să trec și eu!

Un pieton impacientat e gata-gata să o zbughească în fața mașinii.

– Stai, mă, acolo! Unde ați plecat toți în seara asta?

– Poate ies și ei de la serviciu, se duc la cumpărături…

Ștergătoarele se grăbesc când într-o parte, când în alta a parbrizului și îi hipnotizează până ce Vlad își aduce aminte că îi e foame.

– Ce mâncăm? Că eu mor de foame, n-am mai mâncat de azi-dimineață.

– Am luat niște pește din piață, îl punem la cuptor.

– Cu brocoli, că e bun cu legume. Sau tu cum zici?

Semaforul se face verde. Bagă în viteză, apasă accelerația și o ia din loc. 300 de metri mai încolo pune din nou frână. Semaforul e roșu; pietonii se îmbulzesc pe trecere.

– Ce legume punem la cuptor?

– Mă gândeam să fierbem orez. E mai rapid și merge cu pește.

– Hai, fraților, mai repede, că se strică peștele!

Raluca dă radioul mai tare și începe să îngâne cântecul „I , I follow, I follow you, deep sea baby…”.

– Știi, am luat azi două bilete spre Guyana franceză pentru noi. De-aia am întârziat.

– Mă, dar ce rezoluții iei tu singură! Când planifici tu asta? Că eu nu știu când pot să-mi concediu anul viitor.

– În martie. Sunt doar biletele de dus.

– Pe bune? Îmi place. Mergem și nu ne mai întoarecem. Ha ha! De când îmi doresc asta! Să ne prăjim la soare până ne facem ca nuca de cocos și apoi ne băgăm în mare să ne revenim.

– În ocean, e ocean acolo.

– Așa, în ocean.

– Putem să nu dăm niciun preaviz. Ce pot să ne facă? Să vină în Guyana după noi?

– O să vorbim în franceză Parlez-vous francais, mademoiselle? Auzi, dar vremea cum e în martie pe-acolo?

– E vremea bună oricând. M-am gândit ca e mai bine să nasc în Guyana. Printre iguane și liane.

– Ce vrei să naști?

– Un copil o să nasc. Sunt însărcinată.

– Cum așa?

– Se mai întâmplă.

Vede roșu în ultimul moment și frânează brusc, când pietonii deja se năpustiseră pe trecerea de pietoni. Un bărbat chiar la botul mașinii se oprește și gesticulează speriat, cu fața schimonosită, buzele ce i se mișcă rapid. Vlad se uită la el și nu zice nimic. Oamenii trec pe sub umbrele smerite de ploaie ce se lovesc câteodată. Pornește la semaforul verde.

– Auzi, dar tu ești sigură?

–  Destul de sigură…. De ce? La ce te gândești?

– Nu mai bine fierbem niște cartofi pe lângă pește?

(Oana Ioncel)