cât timp conjugările ne mănâncă din gât
vorbim mai puţin, ni se pare că gâtul ar fi născut
ca să fie om sau ceva asemănător în orice caz
astăzi sunt foarte mulţi oameni care sărbătoresc cel puţin
un eveniment, am ceva emoţii şi gesticulaţia lor confuză
spune altceva decât cuvintele, ai putea înţelege
altceva din sărăcia de adăpost atomic pe care
şi-o pregătesc cu sârguinţă pentru sărbători sau onomastice
deşi lumea din jur e mai puţin emoţionată
nu te bagă în seamă nici dacă te aşezi sub lupoaică
în spatele lui romulus şi remus, să sugi la o ţâţă

sau toate emoţiile sunt concentrate în capul
de deasupra oamenilor, o figură leonină aparţinând
vreunui rege roman, dar asta e o aparenţă
capul ăla nu mai gândeşte cu mintea noastră, doar
fantoma lui mumia abu jamal mai omoară poliţişti
prin intersecţii şi scrie “hore” pe ei destul de plictisit
orice anarhie are sfinţii ei în gât, de acolo vine
toată tăcerea, de acolo oamenii nu mai sunt decât
dopuri de plută împinse în propria viaţă

ipocrizia şi moartea asta formală vine iarna
ar trebui să fim mai vii de la frig, să ne strângem toţi
în mijlocul româniei şi să ne tăiem acele gâturi care
au o urmă de sânge deja
deasupra mărului lui adam, un semn cât o macetă
cât o unghie politică împinsă încet în trahee
până când respiraţia e rece, o rudă dusă de multă vreme

e ciudat câtă laşitate cară ţara asta în spate
cum nu facem nimic, cum nu sunt pârliţi de crăciun
toţi ceauşeştii ăştia care-au ieşit din capul celui
împuşcat în 89

(Dan Mihuț)