Teai hotarat fa ? Am trecut de … Microbuzul se zdruncină din cauza unei gropi şi smartphone-ul îi alunecă din mână şi se înfipse fix între picioarele tinerei de lângă el. În faţă, şoferul înjură groapa. În spate, călătorii înjurară firma de transport. Aerul condiţionat nu mergea şi trapa de aerisire era şi ea blocată. Afară iulie, miezul zilei. Tânăra apucă discret, cu două degete, colţul smartphone-ului şi şi-l extrase încet dintre coapse. I-l întinse tânărului de lângă ea spunându-i:
– Espre’ l-ai scăpat toma’ acolo.
– Dacă-l mai scap o dată mă laşi să-l scot io’ ? spuse el.
– Nu cre’ că ai tu atâta forţă, spuse ea şi-i apăsă cu un deget bicepsul tatuat cu însemne tribale. Tânărul îi aruncă o privire înspre coapse. Fata şi le încordă, apropiindu-şi-le demonstrativ, şi-i zâmbi triumfător. Sparse un balon de chewing gum în interiorul gurii şi-i spuse:
– Şi, de unde din Italia ziceai că vii?
– Bari, zise tânărul cu tatuaj şi îi aruncă din nou o privire galeşă înspre coapse. Apoi o privi în ochi și din nou spre coapse. Geanta de vinilin dintre ei începu să vibreze. Tânăra scotoci prin ea şi scoase un telefon din care răsuna acum la maxim instrumentalul dintr-o manea. Îi privi ecranul, mai sparse un balon de gumă în interiorul gurii şi-i şopti conspirativ, apropiindu-se şi sprijinindu-şi umărul de umărul lui:
– Ăsta e un prost din Babadag. Nu-i răspund. E şi-nsurat, şi-i arată ecranul telefonului pe care tânărul citi numele apelantului: Sebby, urmat de grafica unui receptor verde ce apărea şi dispărea în ritmul manelei. Cu umărul său lipit de umărul ei, tânărul întoarse capul spre ea şi-şi lungi gâtul până îi atinse lobul urechii cu vârful nasului. Inspiră puternic. Soneria cu manea a telefonului se opri şi pe ecran se instală imaginea fetei de lângă el, machiată strident. Fata rămase cu telefonul în mână şi-şi lăsă capul şi mai pe spate, lăsându-se mirosită. Cu nasul adulmecandu-i pielea din spatele urechii, îi dibui, prin decolteul bluzei mulate, linia sânilor ce săltară la o nouă groapă. Tânărul se îndepărtă uşor, îşi sprijini capul de speteaza scaunului său şi-i spuse relaxat:
– Givanchy… contrafăcut!
– Ce nebun eşti , spuse fata lovindu-l uşor cu palma peste umăr, după care pufni în râs. Mă duc pân’ la şofer să-l întreb dacă face pauză de cafea, continuă ea şi dădu să iasă de pe locul de la geam. Tânărul se ridică în picioare, ieşi pe culoarul dintre rânduri şi-i făcu loc. Când se strecură pe lângă el, sânii ei îi atinseră pieptul iar el îi simţi sfârcurile tari. Se priviră în ochi. Ea îi zâmbi şi se îndepărtă pe culoar, spre şofer. În urma ei, răsăreau dintre scaune capete transpirate de bărbaţi care-i priveau fundul bombat. Tânărul glisă cu degetul pe ecranul telefonului şi îşi citi mesajul început mai devreme: Teai hotarat fa? Am trecut de, se opri din citit pentru o clipă şi privi întinderea de câmpie plină de rapiţă, apoi începu să scrie cu ochii în telefon: Cernavoda. Am auzit ca sii pe acilea ai supt buchet de puli. Am vorbit cu totii deja. Nu se baga nimeni pentru voi. Pe tactu îl bat sii ma pis pe el. Daca suni la politie va dau foc. Zi teai hotarat? Apăsă pe pictograma send, apoi puse telefonul în plasa elastică a scaunului din faţă.
– Cică nu mai face pauză, că-i caniculă, zise fata abia întoarsă de la şofer şi se aşeza lângă el. Hai că te las pe tine la geam, am văzut că-ţi place, continuă ea. Şi, cât rămâi în ţară?
– Azi am aterizat, poimâine plec înapoi, zise el în timp ce-şi frecţiona umărul cu obrazul nears.
– Aşa puţin?
– Am de rezolvat o treabă, spuse el privindu-i pieptul.
Ea îşi prinse decolteul cu doua degete, îl depărtă de piele şi începu să-şi sufle între sâni. Picături mari şi repezi de transpiraţie îi alunecau de pe gât şi se pierdeau sub decolteu. După ce-şi lipi guma de mestecat sub mânerul scaunului, se întoarse spre el şi-şi arcui spatele scoţându-şi pieptul în faţă :
– Şi ce tre să rezolvi? Sau ai venit doar aşa, să-ţi vezi iubita? întrebă ea.
– Am venit să mă despart de ea.
– Deci, ai o iubită.
– Aveam… adică n-o să mai am peste două ore, mă despart de ea. Înţelegi, prinţeso? D-aia’ am venit, zise el şi îşi întinse degetele, apucă o scamă de pe pantalonii ei elastici şi îşi puse palma acolo. Rămase aşa, cu palma pe coapsa ei, puţin deasupra genunchiului. Ea începu să-şi plimbe unghia falsă a degetului arătător pe spatele palmei lui, zgâriindu-l uşor.
– Vezi, că te spun la şofer, zise ea.
– Dacă ar şti domn’ şofer ce carne tare ai… zise el, și-și încordă uşor mâna pe pulpa ei .
– Ce nebun eşti, zise ea şi-l înţepă cu unghia până îşi desprinse palma de pe piciorul ei. Aşa faci cu toate fetele?
– Da, ce-am făcut?
– Te dai la fete necunoscute în microbuz! îi şopti ea la ureche. Cine-i Corina? spuse ea tot în şoaptă şi fără să se depărteze de el. Ecranul smartphone-ului prins în plasa elastică a scaunului din faţa lui pâlpâia. Tânărul aruncă o privire încruntată spre telefon. Pe ecran apăruse numele apelantului: Corryna. Telefonul era setat pe silențios.
– Fata de care te desparţi? spuse ea, şi-i observă monturile pumnilor pline de cicatrici mici şi roze.
– Nu, prinţeso. E o tovarăşă de-a mea. Stai să-i dau un mesaj , zise el şi scoase telefonul din buzunarul de plasă.
Tânăra se lăsă în speteaza scaunului ei şi întoarse capul spre culoar. El selectă destinatarul mesajului din agenda telefonului : Corryna. Apoi începu să scrie încet, apăsând pe ecran cu buricele degetelor mari – singurele fără cicatrici pe monturi :
De ce ma suni fa? Nu tiam zis sami dai sms cand te hotarasti? Zi? Teai hotarat? Ce ma lasi sati rup: tibia sau antebratu ?
(Tudor Ganea)
Leave A Comment