Stăm pe banca asta de o săptămână
– Nu, e ok, am să mă duc acasă
– Eşti sigur?
– Da, vreau să-mi pun mâinile-n buzunar, să îmi aprind o ţigară şi să privesc oraşu’
– Da’ tu n-ai bani de ţigară
– Fac rost, sunt băiat descurcăreţ
– Dacă vrei poţi să vii la mine
– Ar fi dubios
– De ce?
– Păi şi ai tăi?
– Ai mei dorm, ei nu au o problema cu asta
– Nu, cred că am să merg pe jos, am chestii în cap care trebuiesc rezolvate
– Cum vrei
– Corect
– Acolo ai parcat?
– Da
– Vorbim, pa!
– Pa!

O sărut scurt şi o iau din loc, e aproape gol pe bulevard, trec pe lângă un cuplu, mă jenez, merg mai departe. La colţ, un poliţist adormit, o farmacie cu reclame care pâlpâie, nişte boschetari, taximetrişti, curve şi oameni care merg spre casă după o noapte de băut. Fac stânga, urc câteva trepte, după care cobor pe scări, pe lângă secţia de poliţie desfiinţată, pe lângă terasă, şi intru în gang. Câţiva copii, cu hanorace Dimmu Borgir şi Rammstein într-un cerc, beau pet şi fac glume proaste, trec pe lângă ei, la Strip câţiva cocalari, în faţă la Şes e o adunătură de oameni, toţi fumează. Miroase a bere stătută, cleiţă şi fum de ţigară, am ajuns în locul potrivit. Mă uit după feţe cunoscute, nimeni, mă opresc în faţa uşii, agentul de securitate postat într-un scaun de bar mă fixează ascuţit şi cred că e gata să-mi zică să mă car dracu’, asta până să o văd. Oriunde ai fi, oricât de mult ar vrea cineva să-ţi fută una, dacă ai o fată drăguţă cu ţine, eşti în siguranţă. Mă îmbrăţişează, mă întreabă ce mai fac
– Caut o ţigară, îi zic
– Vrei să-ţi fac rost?
– Da, te rog
Se duce la un grup, vorbeşte umpic, mă uit la ea, îi prind privirea, râde cu ei umpic şi se întoarce cu o ţigară. Îşi trage breteaua de la ghiozdan pe umăr, îşi dă părul după ureche şi ieşim. Îmi aprind o ţigară, n-am mai văzut-o de mult. Nu vrea să împărţim ţigara, abia ce a fumat, zice. Mă ia de braţ cu ambele mâini, mă strânge. Mă întreabă cum mi-a fost vara mea, mă întreabă de ce n-am mai cântat, cred că flirtăm, îi povestesc, încă mă ţine de braţ
-Hai la magazin să-mi iau o apă, zice
Nu-i observasem rochia, rochia cu buzunare şi teneșii albi. E atât de frumos, în lumea converşilor la modă şi a tricourilor cu ramones la mall, să vezi pe cineva căruia chiar i se potrivesc chestiile astea. Când merge, tunsoarea Bob i se mişcă dintr-o parte în alta, e fetiţa din Léon: The Professional, doar că e blondă şi e mai mare ca mine
– Tu te duci acasă?
Cu siguranţă credeam că mă duc
– Hai să iau taxi din Unirii
– Vezi că e un taxi în spate
– Am zis
– Ok, presupun că n-am nimic de făcut, zic eu simţindu-i tonul
Mergem la pas pe bulevard, îmi zice că-s amuzant, îmi zice că asta i-a plăcut întotdeauna, mă întreabă de fete, îi spun că tocmai am ieşit dintr-o relaţie, fără să menţionez că sunt în alta
– Unşpe luni
– Păi şi de ce v-aţi despărţit, nu-ţi plăcea futaiul?
– Mă plictiseam, există chestii mai importante, îi spun
Fata asta poate să scoată pe gură cele mai mari mizerii şi totuşi să sune ca ciripitul păsărelelor primăvara. Mergem şi râdem şi iarăşi mergem, îmi zice că-i place că sunt înalt, îmi zice că îi place că sunt amuzant
– Asta mi-a plăcut mereu la tine
Îmi spune că a băut compot de vişine azi. Nu, nu m-am futut cu prietena ta. Ne oprim pe mijlocul străzii şi dansăm, în staţia de taxiuri o ţin în braţe şi ea mă pupă pe obraz,
– Eu merg în direcţia aia, spune ea ridicând braţul spre dreapta, te ajută cu ceva?
– Dacă ajungem amândoi la tine, da
– Înafară de asta, nu?
– Nu, îi zic
Mă îmbrăţişează din nou
– Noapte bună, îmi zice
– Te iubesc, îi zic, şi râdem amândoi
Deschide portiera, întreabă dacă e liber, taximetristul zâmbeşte
– Liber
Intră în spate, îşi dă geamul în jos, îşi rezemă coatele pe marginea uşii şi scoate limba, încruntându-se, şi taxiul porneşte. Fug după maşina galbenă în noapte, fug şi ea râde, râde mult, îmi zboară pălăria şi râd. Când taxiul dispare pe stradă, îmi culeg pălăria de jos, o scutur şi mă întorc la drumul meu spre casă.
Cobor prin pasaj, e deja doişpe, mi se aud paşii cu ecou, la mulţi ani la miezu’ nopţii! Mă sună o fostă colegă, îmi zice că ieşise cu familia în oraş, da’ se plictisea, şi dacă nu vreau să bem ceva. Intrase într-o cafenea cu aspiraţii boeme, genu’ de loc unde îţi duci matchurile de tinder pe care vrei să le fuţi. Intru, e plin de dates de căcat. Îmi iau o bere, ea trecuse la cafea. Stă cu nasu-n telefon şi se aşteaptă să vorbesc singur, ca vreunu din fraierii ăia pe care-i bagă ea în ceaţă.
– Tu de ce căcat mă tot suni noaptea? Sunt perfect mulţumit de tonul ăsta
– Păi suntem prieteni şi eşti singurul care iese la ore de-astea
– Mai ţii minte când am ieşit prima oară şi mi-ai povestit cum te-ai futut cu ăla în boscheţi, de ţi-ai belit genuncii?
– Păi tu erai ăla care m-a întrebat ce-am păţit
– Trebuia să zici c-ai căzut
Nici măcar nu şi-a lăsat telefonul din mână, fata asta e fenomenală
– Mai ţii minte când mi-ai cerut bani de pastilă, că şi-a dat ăla drumu-n tine?
– Păi ce, mi-ai dat?
– Mi se pare şi logic, pufnesc eu mai mult de spectacol
– Auzi, nu vrei să vorbim de altceva? Nu ştiu dacă eşti sau nu în friendzone, ok?
– Vrei s-o facem?
– Ce?
– Să ne futem , în pula mea. Şi vaca începe să râdă
Îi spun că vreau să mă duc să fumez o ţigară, îmi trag geaca pe mine, ies afară, şi plec. Îmi ridic guleru-n sus şi constat că-s puţin ameţit. Zic că ocolesc niţel, mă duc să fac o plimbare. Un boschetar mă întreabă dacă n-am bani sau o ţigară
– Asta caut şi eu, frăţică, îi zic.
Cobor pe lângă casele de ţigani, trec de spălătorie şi o iau pe pod, proasta mă tot sună. Ies la stradă, îl întreb pe unu dacă n-are o ţigară, se uită la mine din cap până jos şi dă din cap că nu. Ajung la scară la Ioana, o sun la interfon, fac câţiva paşi în spate, şi-a aprins lumina, cred că înjură, nu mă pot abţine să nu chicotesc. Face câţiva paşi, bezmetică, şi iese la geam, e ciufulită şi poartă un maiou crem, pe deasupra o flanea veche, n-am mai văzut-o de mult, se chiorăşte şi mă întreabă sec
– Ce vei?
– Pot să urc?
– Nu
– Ai o ţigară?
– Nu fumez
– Pot să urc?
– Nu, dormeam, ce vrei?
– Să te văd
– La ora asta?
– Păi cât e?
– Păi nu ştiu
– Te-am trezit?
– Da
– Pare rău, pot să urc?
– Cobor acum, boule
Deschide uşa, e în pantaloni de pijama şi papuci de casă, se propteşte în intrare şi o iau în braţe
– Mâine plec, i-o trântesc, pare mai mirată decât ar trebui
– Adică azi, spune ea mimând nepăsare
– Da, mă rog, azi după ce mă trezesc
– Şi cât stai?
– Câteva luni, putem să urcăm? Mor de frig
– Să nu intri la idei
– Ştii cât e ceasu’? O întreb urcând pe scara asta de bloc luminată ca din cur
– Nu, mi-am lăsat mobilu’ sus
Mă tolănesc în sufragerie, pe canapeaua ei de căcat, e incredibil de neinteresant, se aşază lângă mine, somnoroasă, fără nici-un chef de conversaţie
– Nu vrei să-mi faci un ceai?
– Fă-ţi singur
– Hai cu mine
Ne punem în bucătărie, eu cu faţa spre uşă, ea cu faţa spre geam, e atât de strâmt dar măcar e curat, o întreb de ceai, se ridică să-mi arate, mă ridic şi mă aşez iar, îi văd abdomenul moale sub maiou şi sfârcurile întărite care-i ies pe sub el, scoate două plicuri, două căni mari, un ibric roşu şi îl umple cu apă
– Tu ce anume vrei, mai exact?
– O ţigară, ţi-am zis, îi zic
– Nu fumez, ţi-am zis
– Se pune ca înşelat dacă ne futem?
– Vrei să afli?
– Cu mare plăcere
Felinarul de pe alee s-a stins pentru câteva clipe, apoi s-a aprins iară, apa a început să fiarbă în ibric. Pune câte două linguriţe de zahăr în fiecare cană şi apoi toarnă apă peste, mă trimite în cameră, vine după mine cu cănile aburinde şi păşind încet pe linoleu. Trag uşa, după care ne băgăm în pat. Se face ghem sub pătura groasă, aşternuturile îi sunt curate şi au mirosul ăla de aer proaspăt
– Pune şi tu nişte muzică, îmi spune
Iau o gură de ceai, privesc umpic pe pereţi, de sub plapumă îi ies tălpile acoperite în şosete pufoase. Îmi beau ceaiul în tăcere, deja mi-e cald, ea a adormit. Pe geam se văd câteva crengi, e linişte, casc. O sărut pe frunte şi ies încet, fără s-o trezesc. Mă încalţ pe hol şi îi şutesc doi lei din vasul cu mărunţiş. Pe scări mă întâlnesc cu vreun vecin de-al ei, probabil, n-are nici el ţigări. Iară mi-e frig şi mă îndrept spre casă. La non-stop, e închis aşa că mai merg umpic. De la fereastră de la mine se vede un bloc mare, galben, pe care-l văd mereu, de pe el cred că aş putea să-mi văd geamul. Blocul are interfon, interfonul nu funcţionează, iau liftul până la zece, sus e pus lacătul, n-ai ce face, scot cheia de la lacătul cu care-mi leg bicicleta, nu merge, iau liftul iară până jos. În faţa blocului mă întâlnesc cu prietena lu’ frati-miu
– Tu abia acum vii?
– De ce, cât e ceasul?
– Şase fără douăzeci
– E încă beznă, zic. N-ai o ţigară?
– Nu, da’ merg spre magazin, pot să iau dacă vrei
– Nu te grăbeşti?
Mă întreabă ce ţigări să ia, îşi cumpără un pachet, o cafea cu lapte şi o pungă de napolitane, scoate două ţigări şi mi le dă, apoi zice că tre’ să ajungă la muncă şi pleacă. Cu ăia doi lei pe care-i am, îmi iau şi eu o cafea, îmi pun curul pe o bancă şi îmi aprind o ţigară. Deja se luminează afară, cafeaua asta e oribilă. Mai sorb o gură, un fum, o gură de cafea şi tot aşa, îl sun pe ăsta
– Mi-ai zis să te sun
– Am uitat să-mi pun alarma, coae, vin să te iau

(Emil Cătălin Vasilache)