vara a fost prea lungă și zilele s-au topit unele-ntr-altele.

zile de scrâșnet din dinții strepeziți de agrișe

de bătăi

și de jocurile după care se întorcea cu o poftă mare de stat cu spatele la toată lumea.

 

în fiecare femeie părăsită crește ca din apă o fetiță murdară,

cu unghiile netăiate și cu părul încâlcit,

care și-a petrecut vacanța  întinzând la soare hainele străvezii ale fraților ei,

urât și în silă, a mâncat fierturile de legume de la sfârșitul lunii

când banii sunt pe sfârșite, iar teama- mai mare decât mizeria

 

şi totuşi,

s-a înălţat 5 centimetri.

 

fiecare femeie prăbușită-n genunchi pe podea

în fața unui maldăr de dovezi care nu-i folosesc la nimic știe că

dragostea trece ca un piaptăn de os prin părul plin de păduchi

al unei fetițe trimise acasă

să se tundă periuță și să se dea cu petrol.

în fața unei clase întregi de copii cruzi,

scoate la iveală rușinea țopăind goală pe un cearșaf alb

și amintirile despre un anotimp canicular fără apă curentă, pe marginea unui râu poluat

în care curg deșeuri de la fabrica de porțelan

(balerine cu trei mâini, terrieri scunzi fără ochi)

și niciodată aur sau diamante.

 

Poem din volumul „Saturn, zeul”, ed. Charmides, 2016

 (Olga Ştefan)