În Italia, Andrea a stat două zile din opt la pat, din cauza unor antibiotice super grețoase, și din cauza unei infecții la sinus. În cele două zile, Andrea a stat înfofolită într-o pătură nu îndeajuns de groasă, care mirosea a sare, transpirând și plângându-se de dureri de cap. Cum nu putea să mănânce nimic, dar tot avea stări de greață, vomita un lichid incolor care o îngrozea și o făcea să se simtă ca în liceu, când le ținea la baie, înainte de petreceri, părul prietenelor ei care voiau să slăbească.

Noaptea era cel mai rău; simțea că delira, respira greu și asculta muzică tare ca să nu-și mai simtă tâmplele pulsând. Ziua stătea în mijlocul patului, și, când nu mai putea să se concentreze pe Gossip Girl (la care a început să se uite pentru că era prost, îi amintea de cum era ea la doisprezece ani, când l-a văzut prima dată, și pentru că era singura chestie entertaining unde oameni sub25 își găseau dragostea vieții), stătea pe burtă și dădea scroll pe Instagram.

Așa a dat din întâmplare peste o tipă veterană a Instagram-ului, Mari Andrew, al cărei cont bymariandrew a devenit preferatul Andreei. Mari e o ilustratoare din D.C. care postează în fiecare zi chestii self-conscious și sarcastice despre viața ei. Vara asta, a plecat în vacanță în Rio de Janeiro cam în același timp în care Andreea a plecat în Italia, și și-a continuat schițele self-mocking acolo.

Cel mai mult, Andreei i-au plăcut posturile despre călătorie ale lui Mari, toate făcute la Rio; îi făceau poftă să călătorească și pur și simplu să se bucure. (Și să le arate tuturor followerilor ei de pe Instagram ce frumos era și ce bine se distra.) Posturi cum ar fi agenda while travelling, în care Mari a făcut o listă cu lucrurile pe care și le comandă oricine în vacanță, cum ar fi espresso-ul dintr-un art café, pastele misterioase care-ți fac rău la stomac, dish-ul tradițional care ajunge să-ți placă deși e prea iute, paharul de vin pe care-l bei în timp ce te uiți la o priveliște drăguță cu case colorate, celălalt pahar pe care îl comanzi când ajungi prima într-un restaurant și vrei să pară că nu ești acolo pentru cină, sau berea de la unsprezece jumătate pe care o comanzi sperând că acel chelner o să te întrebe de unde ești. Sau postul despre oamenii pe care îi întâlnești călătorind, cum ar fi fata frumoasă și hippie care te face să îți reconsideri întreaga viață, chelnerul care îți dă sfaturi profunde, femeia bătrână care te face să plângi sau tipul mișto pe care îl vezi la metrou care e posibil să fie soulmate-ul tău, dar n-o să știi niciodată pentru că l-ai văzut doar pentru cinci secunde în timp ce fugeai spre stație. Sau travel concerns, cum ar fi că lucrurile pe care le notezi în jurnal (vintage, pe care l-ai cumpărat de la o tarabă cu două zile înainte) nu sunt destul de profunde, că nu ești destul de in-the-moment pentru că ori stai prea puțin ori prea mult pe telefon, sau că nu ai destui bani pentru fusta sau rochia viselor tale.

Sau, ultimul travel concern, – și chestia la care Andrea s-a oprit – teama că n-o să-ți întâlnești iubirea vieții tale, sau, când o s-o întâlnești, o să vă fie prea greu să vă hotărâți ce limbă o să vorbească copilul vostru. Andrea s-a oprit din scrolling când a văzut postul cu dragostea, s-a rostogolit pe spate și a început să se agite; dacă următorul tip căruia ea îi cerea să îi facă o poză urma să fie iubirea vieții ei, și ei nu îi stătea bine părul sau avea fața prea transpirată, sau încă era bolnavă? Cu cele două zile petrecute în pat, și primele două zile din vacanța în Italia, Andrea mai avea doar patru zile ca să-și găsească dragostea și să se hotărască ce limbă avea să le vorbească copilul. Andrea s-a rostogolit în pat. O durea capul din ce în ce mai tare, dar nu putea să nu se panicheze din cauza iubirii vieții ei pe care putea deja s-o piardă fără s-o întâlnească.

S-a ridicat din pat, s-a împiedicat în drum spre oglindă (încă avea amețeli de la antibiotic) și a început să pozeze, ca să vadă care ar fi fost poziția perfectă pentru poza pe care urma să i-o ceară iubirii vieții ei. Și unde? În fața unui monument, să fie evident că era turistă? Sau undeva frumos din punct de vedere estetic, o grădină, sau în fața unor flori, ca el (sau ea) să-și dea seama că era o fată sensibilă? Cât să se machieze? Să își dea doar cu ruj sau și cu creion pe sub ochi, ce ar face-o mai interesantă? Exotică?  Și apoi, dacă dragostea îi cerea să se întâlnească undeva (sau poate să-i facă un tur al orașului), să spună imediat da, sau să ezite, ca să nu pară ușoară? Sau ar fi contat asta? Doar eram în secolul douăzeci și unu. Sau tocmai asta era. Și, mai apoi, cum ar fi fost mai bine, să se întoarcă cu dragostea la camera ei de hotel sau să se ducă la dragoste acasă?

Andrea simțea cum durerea dintre tâmple pulsa din ce în ce mai zgomotos, mai tare decât toate gândurile și posturile lui Mari, și-și închidea ochii de fiecare dată când străpungerile o înțepau în frunte. A făcut un duș fierbinte și s-a hotărât că, după cum spunea un alt post al lui Mari, urma să fie spontană, că așa trebuie să fii în vacanțe.

În a cincea zi, când s-a mai însănătoșit, stătea în Piazza del Duomo și se uita după străini frumoși. Se întreba dacă să-i ceară o poză tipului cu ochelari de hipster care mânca înghețată de fistic, și s-a apropiat încet de el, gândindu-se cum să stea la poză. Și apoi și-a dat seama că părea să fie neamț. Și ea nu știa germană, dar copilul lor ar fi trebuit să știe, și sigur s-ar fi dus la școală în Germania; nu era bine. S-a rotit să se uite după altcineva, dar nimeni nu părea englez, deci niciun copil al lor nu ar fi vorbit engleză, deci nu era deloc bine.

Andrea simțea cum durerea de cap revenea, așa că și-a închis repede ochii și s-a întors cu spatele la catedrală. Când și i-a deschis, a văzut un tip care vindea selfie stick-uri la 3 euro jumate, și, rapid, s-a dus să-și cumpere unul; poate rămânea fără dragostea vieții, dar urma să aibă poze pentru Instagram. Cum zicea Mari.

(Tea Nicolae)