Ioana, își spunea Ioio, cu y peste tot, deci Yoyo, cea mai căutată fată din școală, nu pentru că era cea mai frumoasă, ci pentru că se spunea că e cea mai dispusă, iubita mea pentru câteva săptămâni în clasa a șaptea. Avea, evident, o prietenă bună, erau mereu împreună în pauză, știu că a existat, trebuie să fi existat, dar trăsăturile prietenei cele mai bune ale lui Yoyo îmi sunt complet șterse din memorie, cum nici trăsăturile lui Yoyo nu sunt foarte puternic conturate. Îi mai văd doar părul lung, șaten, și interiorul cărnos al buzelor. Deci, două fete, ele, doi băieți, eu și colegul meu mai experimentat, Vlad, clasa a șaptea, țâțe abia înmugurite, finalul orelor.

“Hai să dăm o tură de Salvare” a zis Vlad, referindu-se la forma circulară pe care o formează străzile Doctor I. Cantacuzino, Doctor Victor Babeș și Doctor Toma Ionescu din Brașov, pe traseul căreia se află Școala 5, casa în care m-am născut și stația de Salvare a municipiului. “Hai” am încuviințat, probabil, neavând habar de regula de aur a acestei ture de Salvare: la fiecare colț de stradă ne oprim și ne mozolim. Eram virgin, nepătat, nesărutat. Yoyo, nu cred.

Tonul a fost dat de Vlad și iubita lui, care s-au încolăcit chiar la colțul de stradă unde se află casa alor mei, doi copii proptiți de gard, atingându-se, împingându-și trupurile unul de altul, cu limbile scoase, ca doi adulți. “Aici, te rog, nu. Mă poate vedea maică-mea”, i-am zis, nu știu cât de convingător, iubitei mele Yoyo. A acceptat și am așteptat, ușor stânjeniți, ca cealaltă pereche să se rupă din încarcerarea voită în care s-a aruncat aproape cu disperare. Ne-am continuat plimbarea și când am intrat pe strada Victor Babeș, trupurile colegilor mei s-au încleștat din nou, de parcă cineva a băgat o sfoară imaginară prin piepturile lor și i-a împins unul în altul. Eram disperat, o simțeam pe Yoyo, mă voia, cu siguranță, cum să nu vrei un băiat slab, acneic și cu aparat dentar, din clasa a șaptea? Căutam o scuză și când am vrut să deschid gura să zic “uite, cred că omul acela care se vede mic în capătul străzii e taică-meu, hai să nu ne sărutăm nici aici”, Yoyo a scos limba și mi-a băgat-o în gură într-un act care-mi părea că o să ducă la dispariția mea totală, înghițit de iubită, acolo, pe strada Victor Babeș. Primul instinct a fost de apărare, am împins-o de pe mine. Nu mi-a dat drumul, așa că i-am băgat și eu limba în gura căscată imens. Mi-a plăcut și am ajuns și noi să ne încolăcim ca șerpii. “Ce simplu e să te mozolești și câtă salivă produce gura acestei fete”, m-am gândit, probabil. La finalul turei de Salvare, aveam toți buzele roșii, pătate, fără cale de întoarcere.

I-am “dat verde” lui Yoyo câteva săptămâni mai târziu, după multe sesiuni de mozoale. Pur și simplu nu îmi mai plăcea de ea. A plâns și a zis că-și taie venele. Nu am crezut-o și nu a făcut-o. Oare ce mai faci, Yoyo, gura ta încă mă urmărește. Oare mai vrei să facem schimb de gume? Lumea e mai mare decât o tură de Salvare, dar cumva, tot acolo ne întoarcem, inexplicabil, ca și cum cineva ne-a trecut o ață prin piepturi și ne împinge, fără să obosească, împreună.

(Ioan Maxim)