Eram răcită cobză. De câteva zile mâncam kilograme întregi de mandarine, lăsând în urmă pe unde treceam sâmburi și coji. Aveam 38 de grade și gâtul în pioneze. Tușeam aproape continuu, mai ales noaptea. Nu cred în pastile, așa că nu luam nimic care să-mi scurteze chinul. În acest context, m-am gândit că ar fi o idee bună să merg la munte cu colegii de 1 Decembrie.

Am ajuns seara la cabană, unde m-am instalat în pat cu gândul să stau la căldură. De jos se auzeau râsete, țipete, pălăvrăgeală și muzică dată la maxim. Arctic Monkeys. Gândul că ratez ceva interesant nu mă lăsa să dorm. Până la urmă nu am mai rezistat și am decis să mă îmbrac și să apar și eu în lume, să socializez, să nu ratez ceva important. Colegii beau, vorbeau, dansau și fumau. M-am aliniat și eu trendului, am încercat să mă integrez și am amețit puțin. Când m-am întors în cameră, să mai desfac o mandarină, colega mea își punea telefonul la încărcat și scria mesaje cuiva care o făcea să zâmbească. Am luat și eu telefonul și i-am scris unui tip, să văd ce mai face. Mi-am amintit de o întrebare care mi se părea sexy de pus cuiva și am zis să o întreb și pe ea cum i se pare:

– Ce gust are limba ta? Ce părere ai de întrebarea asta, să i-o pui cuiva?

– Ce gust are limba mea? De whiskey cred, tocmai am băut.

– Da, în genera… (încep să tușesc)

– O să-ți dai duhul și nu o să afli.

Moment în care se aruncă peste patul ei, ca o pisică sălbatică, ajunge în al meu, peste mine și mă sărută. Părul ei lung mă îmbrățișează și îi simt sânii tari, lipindu-se de ai mei. În mintea mea aburită e o combinație de wow-mă-sărută-deși-sunt-răcită, act-normal, kiss-slowly-enjoy-the-moment, wtf-la-asta-nu-mă-așteptam, ce-dulce-e-amăruiul-limbii-ei și săruturile-chiar-opresc-timpul. După o eternitate se retrage, cu o expresia pe care o ai după ce ai făcut încă un lucru by the book și iese din cameră. Iar limba mea are gust de whiskey acum.

(Gia Șerban)