S-au cunoscut pe net. O chema Katya și venea din Mama Rusie. Venise cu părul blond, dar Dem i l-a făcut albastru. A ajuns doar cu hainele de pe ea, un neglijeu roșu din satin cu dantelă de plastic, însă el avusese grijă să-i cumpere din timp tot ce ar fi avut nevoie. Îi unise dragostea pentru Anime și pasiunea pentru trenulețe electrice. Le-a spus alor lui că lucrase ca specialistă în astrofizică pentru un institut de cercetare, însă renunțase la tot pentru a se muta cu el. Chiar și așa, se îndoiește că părinții o vor accepta vreodată.

În ziua în care a ajuns, a fost nevoie de doi curieri ca să o dea jos din mașină și să o aducă la poarta casei. Drumul ei costase cât un Volkswagen Golf la mâna a doua, însă se putea vedea din lacrimile lui Dem că meritase fiecare bănuț. Era ciufulită și zdruncinată după călătorie, dar nu a zis nici pâs. A dus-o repede în casă și a așezat-o pe un scaun în hol. Ochii ei verzi îl venerau în tăcere în timp ce el îi netezea părul și îi mângâia fața. Pielea ei era fină și lipsită de orice pată sau aluniță. Dem trase aer în piept și îi puse mâinile pe umeri. Trebuia să verifice că totul era conform descrierii. Apucă bretelele neglijeului și trase, dezgolind un piept rozaliu de unde îl priveau doi sâni perfect rotunzi și simetrici. Cel din dreapta avea drept satelit o aluniță. Dem căzu în genunchi și pentru câteva momente își ascunse față în palme icnind. În sfârșit, după 30 de ani de exersat pe fructe și citit despre experiențele altora, avea lângă el un companion care l-ar accepta așa cum era el.

– Oh, Katya, cât te-am așteptat, îi zise.

Ea continuă să îl privească mută și plină de adorație. Dem îi luă față în palme și se apropie. Închise ochii cu câteva secunde înainte de ajunge la buzele ei. În timp ce o săruta, auzi undeva în străfundul propriei minți cuvintele „Și eu te iubesc, Dem”. Gura ei era mai netedă decât pulpa unei piersici, însă uscăciunea ei scurtă durata anticipată a sărutului. Și totuși, Dem nu se lasă dezamăgit, atribuind discomfortul lipsei sale de experiență. Împreună aveau să depășească orice obstacol.

Se ridică și se dădu un pas în spate, gândindu-se să ducă lada cu care venise în garaj. În acel moment o dezechilibră pe Katya fără să vrea. Încercă să o apuce, dar era prea grea pentru a o putea trage cu o singură mână. Căzu pe parchet cu sunetul înfundat al unei mase grele de silicon lovit.

Dem chicotește de fiecare dată când se gândește la ziua aceea și îi lasă Katyei un pupic pe obraz.

(Alina Lazarovici)