Luniana Stratulat

Luniana Stratulat

Din luna lui Faur / La toata lumea să fiu dragă / Urâciunile să le desparți.

Primul meu sărut a fost printr-a noua. Eram prin pădure după flori. În grupul nostru era și cel căruia în fiecare seară cu lună plină îi recitam poezii – spuneam versurile încet și rar, gutural, le încredințam copacilor și aerului, ca să mi le poarte până la urechile lui.

După ce am pus flori de fragi la buchete, ne-am așezat vesele pe niște trunchiuri aplecate peste frunze uscate și umede într-un luminiș ca să ne odihnim. Găsisem ghiocei, viorele, tămâioase și fire de fragi pentru buchetul de Dragobete.

La un moment dat, s-a lăsat ceață deasă și s-a întunecat. I-am strigat pe ceilalți; nu a răspuns nimeni. M-am gândit la toate poveștile cu ființe din lumea cealaltă pe care le auzisem seara pe ulița bunicii în vacanțe. Am auzit foșnetul frunzelor uscate – se apropia un lup. Când și-a lăsat pielea, s-a înfățișat un fecior brunet, cu buze roșii și pielea albă, în straie de sărbătoare – era chiar el, Dragoș. S-a așezat lângă mine pe trunchi; respirația îi mirosea a frăguțe. M-a luat în brațe și m-a sărutat cu. Carnea caldă îi mirosea a cozonac. Și când am deschis ochii am simțit asta – eram pe jos, fetele îmi dădeau cu zăpadă pe frunte, una îmi masa mâinile.

– Ce-i cu tine, Ileana? m-a întrebat Domnica.

– N…nimic, am spus eu. Când s-a întunecat, a venit la mine. Fetele mă priveau cu neîncredere.

– Cine a venit la tine?

– A, ăăă, Dragoș.

Fetele au început să chicotească.

– Băieții au plecat demult. Ne așteaptă la cotul râului.

– Să mergem. Se întunecă, a spus Smărăndița.

Am pornit. Când ne-am apropiat de băieți, el le povestea ceva intens, gesticula iar ei îl urmăreau absorbiți. Fetele se uitau fix la mine. Eu mergeam cu privirea în pământ. Când am ajuns lângă ei, ne-au primit în rândul lor și au spus să ne grăbim, auziseră lupi.

În dreapta mea mergea chiar el. Îmi tot frecam mâinile în buzunarele bundiței.

M-au lăsat la poartă. Am intrat în curte și m-a liniștit să văd luminița candelei arzând în cameră – abia așteptam să pun buchețelul. În cameră, mi-am dat jos bundița ca să mă schimb pentru masă. Înainte să o așez pe umeraș, am ținut-o în brațe, îngropându-mi fața în blănița moale și rece.

Am intrat în bucătărie, m-am așezat la masă.

– Te-ai spălat pe mâini ? m-a întrebat mama.

M-am uitat la ele – roșii, reci și uscate. Dinspre ele venea parfum de frăguțe.

Tata a intrat în bucătărie și a spus:

– Lupul a dat iama-n oile lui Alior.

(Luniana Stratulat)