I-am supt degetul mare al mâinii drepte pentru că pasta aia albă pe care am dat atâția bani, pasta pe care am încălzit-o la brichetă, pasta nu s-a uscat. Deși ne-a dat tuturor de pe degetele ei sub nas și pe gingii, pasta aia albă, vâscoasă, ca ghipsul, i-a rămas în carnea degetelor. Când trăgeam pe rând de pe degetul ei mare, a spus: sunt mama drogurilor, iar un tip care trecea pe lângă, la câțiva metri distanță, și-a oprit privirea asupra noastră. Pasta i-a rămas pe degete și a întrebat dacă nu vrea nimeni să sugă de acolo. Ne-am uitat cu toții unii la alții și-am spus, eu nu cred că tu ești ok cu asta, iar ea a spus că da, și-am supt dulceață amară, în timp ce ea își freca degetul de gingia mea. Am plecat de acolo, de unde stăteam toți în cerc, și ne-am îndreptat spre plajă. Pe stradă mi-a mai oferit o dată degetul și n-am refuzat-o, altcineva a zis sexy, iar alt-altcineva, care era iubitul ei, nu părea prea încântat.

Ne întrebam unii pe alții dacă simțim ceva, începeam cu mâinile, buricele degetelor, palmele, umerii, genunchii, și terminam în cap. Ce simt eu acum, o să simți tu peste cinci minute și, deși ni se pare că nu era bună de nimic treaba aia, peste încă zece suntem pe plajă, între mulți oameni cu glugi, șepci și ochelari de soare, care dansează fără să se miște, care se mișcă fără să asculte. Din când în când vine cineva la mine și mă întreabă dacă nu știu de unde pot să facă rost de ceva boabe. Jack și vrejul de fasole e ceva mai în spate, la băncuțe, și e gata să-ți dea tot ce vrei tu, le zic, numai să ai grijă când ajungi acasă cu ele, să nu se supere maică-ta pe ce ai dat banii când nu mai crește nimic.

Noaptea, pe plajă siluete înconjoară apa, siluete cu mâinile la șliț, care fac marea mai sărată, care beau și apoi dispar. Unde e o lumină, acolo sunt și oameni, unde sunt oameni acolo e muzică și chiar dacă n-ai asculta căcaturile astea în veci pe cont propriu, acum orice e acceptabil, acum dansezi și pe bătaia valurilor.

Nu poți sta jos și nu poți sta la discuții, dacă te așezi, mori, dacă nu dansezi, mori. Plimbându-te pe plajă, efectul pe care o să-l ai va fi unul de schimbare a posturilor de radio analog. Cum treci de un bar și te apropii încet de altul, muzica de la primul se pierde, făcându-i loc celeilalte. Când eram mic credeam că polul sud și polul nord au o graniță precisă, că poți sta cu un picior în deșert și cu unul în gheață, iar astfel jumătate din corpul tău va arde la lumina soarelui, iar cealaltă jumătate va fi stană de piatră. Tindem să avem imagini de acest fel când suntem copii. Acum aș putea sta cu un picior în tehno și cu altul în latino remixat, atât de frumoasă e viața. Noaptea e lungă și pare că a fost acolo mereu, e răcoroasă și intră pe nesimțite în spatele pleoapelor tale semi-închise. Ne despărțim la un moment-dat fără să ne dăm seama, dispărem pe plaja asta mare și neagră, mai neagră ca marea neagră, și ne găsim de-abia când mai facem rost de ceva. Cerul începe a se lumina și pare că am stat acolo dansând de câteva clipe și de ore întregi în același timp. Mai facem o linie, de data asta corectă, și suntem gata să vină răsăritul. Ne depărtăm ușor-ușor de muzică și ajungem pe plajă, iar cerul e roșu și ține să nască soarele în timp ce se aude bolero-ul etern de la Stuf.

Când iese soarele lumea începe să aplaude la fel cum aplaudă lumea când aterizează avionul, iar tot ce pot eu să fac e să tac și să rămân acolo, în fund, pe plajă, privind uimit printre siluetele negre, care, odată cu finalul melodiei, se dispersează ușor înapoi spre corturi. Ne pupăm, ne ținem în brațe și facem și noi un pipi pe malul mării, apoi continuăm plimbarea și ajungem în locul ăsta, care pare singurul loc unde se mai găsește muzică la ora asta, și poposim. Continuăm să dansăm, ea spune: nu-mi vine să cred ce muzică bună au, trebuia să stăm aici toată seara, iar eu dau din cap și, deși nu-i împărtășesc sentimentele, continui să dansez cu soarele bătându-mi în față, și fața zâmbind, în timp ce mestec gumă cu aromă de mentă.

Am buzele roșii, mă descalț și îmi las adidașii pe nisip. Marea e numai bună, îmi suflec pantalonii cât pot și încep să dansez cu degetele de la picioare în apă, atingând nisipul, atingând soarele. Cineva îmi face niște fotografii și asta mă bucură tare, mă las liber și dasnez sub privirea ochiului lui, iar după un timp, când mă întorc, e tot acolo și vreau să-l întreb unde pot găsi pozele, dar pleacă înainte să pot face asta. Unii adorm pe scaunele de paie care încep ușor să fie înghițite de mare, alții mai iau o bere și continuă să danseze, iar eu îmi iau o clipă să mai împart din mindset-ul meu de drogat și conversez un pic.

Vreau la baie, așa că mă duc, când mă întorc mi se face poftă de bere și mă duc să-mi iau. Râmân fără gumă, așa că-mi mai iau un pachet. Ieșind din magazin, decid să mă duc înapoi acolo unde dansasem toată noaptea. Asta pentru că acolo mă întâlnisem la un moment-dat cu cineva și voiam să văd dacă mai e acolo. Ajung, nici aici lucrurile nu s-au oprit, cel puțin jumătate din cei ce erau aici aseară, încă mai sunt. Mă apropii de boxe și încep instinctiv să dansez. Îmi deschid berea și mă mișc. Două fete stau lipite de boxe cu fața spre soare, ochii uneia sunt albaștri și goi și mi-e greu să-mi dau seama unde anume privește, un băiat ciocnește berea lui cu a mea și continuăm. Îmi aduc aminte de un amic care-mi povestea că era pe aici, pe la șapte dimineața și se simțea bine și a venit o tipă la el, i-a spus să deschidă gura și i-a pus un pill pe limbă, spunându-i că se descurcă de minune. Ce mișto ar fi, îmi răsuna mie în cap, ce amintire mișto să ai și chiar atunci se apropie un băiat de mine și mă întreabă ce am în borsetă. Mă uit la el, zâmbesc, zic: telefonul, continui să dansez. Mai stă ceva și se întoarce, se apopie de mine uitându-se insistent la borseta mea agățată de umăr și mă întreabă dacă nu vreau să o deschid, mă uit la el nedumerit și zic că nu, că ce motiv aș avea eu să-mi deschid borseta în fața lui și zice că am un tricou ciudat. Mă uit la tricoul meu tie-dye, mă uit la borsetă și berea din mâna mea, la gagiul ăsta cu berea lui în mână, îmbrăcat în blugi și tricou cu geacă de piele peste și la ceilalți doi băieți de lângă el și brusc mi se înmoaie genunchii groaznic și simt cum fuge pământul de sub mine. Simt că în orice clipă o să mă salte, o să mă ia de brațe și o să mă ducă la dubă și că căcatul e aproape să atingă ventilatorul. Mă uit în jurul meu, îmi vine să țip după ajutor dar nu pot, nu am de la cine și sunt câțiva care se uită la mine dar nu pot menține contactul vizual, și na, până la urmă cu ce m-ar putea ajuta ei. Mă uit la toți oamenii de lângă mine cu care o secundă în urmă simțeam o mega legătură și încep să-mi mișc picioarele încet, îndepărtându-mă ușor de bar, și deși fiecare oscior din corp îmi spunea să fug mâncând pământul, n-am făcut-o. Peste ochi mi s-a pus o pată groaznică și mergeam bezmetic pe plajă, printre baruri și oameni, făcând slalom, uitându-mă panicat în spate, incapabil să mă opresc din mers așa că am fugit.

Când am ajuns la oamenii mei, simțeam că o să am un atac de panică, m-am așezat pe nisip și două dintre fete s-au așezat și ele. Le-am povestit care e treaba și cred că dacă nu era pentru speed, începeam să plâng. I-am dat ce aveam uneia dintre ele și ea a pus punguța într-o hârtie de la tampon, pe care a ascuns-o în borseta ei. Mă simțeam groaznic și nu-mi venea să cred cât de aproape am fost să intru adânc în căcat. Fetele au vrut să meargă acolo, pentru că povestirea mea în care le împărtășeam treauma era însețată cu o grămadă de „dar era super marfă”. Eu am spus că nu mai pot să mă întorc acolo și ele au înțeles. Am convenit să mergem să încercăm să ne culcăm și ne-am despărțit. Mama drogurilor m-a strâns în brațe de la revedere și eu n-am prins faza așa că am crezut că vrea să mă consoleze. Îmbrățișarea s-a terminat cu un sărut mic pe gât, pe care l-am simțit în șira spinării și în ochii iubitului ei cu care am dat noroc apoi.

Am ajuns în camp și am vrut să ne culcăm, dar am recunoscut niște oameni pe care îi știam așa că am mai stat la câteva țigări, în timp ce soarele ieșea bine de tot pe cer. Ea a venit și ne-a întrebat usturător dacă chiar nu aveam de gând să ne culcăm așa că am intrat în cort, am închis ochii și am simțit o groază imensă combinată cu o incapacitate de a dormi pe măsură. I-am spus ei că nu pot dormi și m-am întors la hub-ul de încărcat telefoane și socializat minimal între străini. Mama dorgurilor mi-a spus că se pune la somn și că nu poate sta la taclale cu mine, așa că mi-am sunat o prietenă care dormea în lumea oamenilor normali și i-am cerut câteva minute, pentru că simțeam că dacă nu vorbesc cu nimeni o să mă trezesc într-o depresie groaznică, iar asta nu ar fi posibil decât dacă m-aș fi culcat, ceea ce nu puteam să fac. Am terminat conversația, ea spunându-mi planurile ei de nuntă, eu spunându-i că trebuie să mă piș, mulțumindu-i că a stat cu mine. Am stat în nesomn și durere până când ea a insistat să mă culc, plecând din cort și lăsându-mă să mă vait ca un proscris, asaltat de pași, voci și zgomote străine mie. Am reușit să ațipesc fără să-mi dau seama de câteva ori. Din când în când mai luam câteva guri mari de apă și apoi mă puneam la somn. Din când în când mă trezeam să merg la toaletă și într-una din aceste expediții mi s-a părut că am văzut o fostă iubită îmbrăcată în tricoul pe care i-l dădusem cu ceva timp înainte să ne despărțim. Îmi doream atât de mult să nu mă întâlnesc cu ea, nu aveam chef de absolut nimeni și voiam să fiu lăsat în pace. Tricoul în dungi albe și roșii a dispărut după o clădire, spre corturi și atunci am răsuflat ușurat. M-am dus să mai iau niște apă și m-am găsit mergând pe stradă, printre fel de fel de oameni, simțindu-mi fața acră, de piatră, gândindu-mă la ochii ca de diavol a polițistului sub acoperire, gândindu-mă la tricoul și borseta mea și cât de ușor e să rănești. Aș minți dacă aș spune că faptul că am fost confundat cu un dealer de droguri mă supără în totalitate. Deși peste iarnă în garderoba mea au apărut tot felul de haine, care mai de care mai dichisite, mai intelectualnice, vara mi-a scos afară aerul de slacker, de skater care nu se dă cu skate-ul și de punker care nu e sută la sută dobitoc. Am luat apă și covrigei și am văzut un puști care stătea pierdut la umbra magazinului, singur, fără să poată să ignore singurătatea, m-am văzut pe mine stând într-o gară, așteptând pe un peron, plecând de acasă.

Am flecărit toată ziua, adormind pe plajă, savurând un suc de mere cu morcovi și schimbând câteva vorbe cu un tip în baia cu plată de la stuf care îmi spunea despre cum lui îi vine mai ușor să se pișe când sunt și alți oameni de față dacă se gândește că iese superman cu jetul de pișat, că cele mai bune prietenii se fac la pipi, nu în armată și că România se duce dracului din cauza toaletelor cu plată.

Am luat o mașină din Vamă până în Mangalia, unde ne-am întâlnit din nou cu toții. Am stat la o bere pe peron și ne-am urcat într-un vagon gol, cu două etaje, unde ne-am putut reculege pentru câteva clipe de paradis. Am adormit după ce am mâncat curmale și iaurt și m-am trezit în acest tren trecând la apus pe lângă coloși de metal ce încercuiesc marea. Am fumat o țigară în Constanța și apoi trenul a trecut mai departe. Ușor-ușor, ne-am disperat, fiecare ducându-se unde avea mai mult loc, unde era mai singur sau mai ferit de lumină. Am rămas și am dormit cu ea pe scaunele de plastic căptușite prost și când ajuns, pășind afară din tren am început să tremur groaznic. Deși nu era frig, dârdâiam al dracului de tare și nu mă puteam opri. Dacă ceilalți se uitau la mine sau nu, asta mi-e neclar. Când am ajuns în gară mama drogrurilor mi-a spus că ei iau metroul, i-am invitat, ieșind din trip, să vină cu noi cu taxiul, dar m-au refuzat spunând că suntem prea mulți pentru asta. Au dispărut pe peron cu bagajele în spate și eu am rămas acolo cu ea și încă cineva. Cineva a hotărât să o ia înainte în timp ce ea era la baie, așa că am rămas doar noi. Am luat taxi și ea a plâns pentru că cineva a hotărât s-o ia înainte. Taximetristul privea fix, fără să se miște, în timp ce mașina aluneca în București. Ne-am urcat la noi, am adormit, azi ne-am trezit și suntem triști, fecem curat, scriem un pic, pe litoral sun 80.000 de oameni, așa scrie la știri, mie mi-e somn, o să mănânc și o să mai trag un pui de somn și poate mâine, mă rog, mâine fie ce-o fi.

(Emil Cătălin Vasilache)