Mă trezisem pentru că mi-a sunat telefonul. Mă rog, de fapt mă trezisem pentru că mâna lui care mă acoperea peste umeri și mâ zgâlțâia așa cum zgâlțâie micile valuri barca pe apă, vara. M-am întors, m-am foit, dar, când corpul îmi devenise inert iar pe dosurile pleoapelor incepeau să apară iară stele colorate, atunci vecinii de după unul din cei patru pereți și-au început pandaliile lor obișnuite. De obicei se certau în jur de prânz, asta, când familia se reunea după o lungă zi de muncă. Asta, cu excepția weekend-urilor, când scandalul era imprevizibil și permanent.

Era, dară, prânzul. I-am dat mâna la o parte de pe mine și m-am întins după telefonul de pe jos. Ecranul arăta ora trei și jumătate și două apeluri nepreluate de la Ea. M-am ridicat în fund, chior și bosumflat pe faza cu somnul întrerupt. Mă uitam la setul acela de picioare care se ițeau de sub cearșaful ce acoperea acum băiatul din patul meu, care dormea fără griji cu fața-n pernă, salivând probabil pe așternuturile albe cu buline de la IKEA.

Jaluzelele erau trase și, cu toate astea, printre blocuri ardea soarele cumplit. În drum spre pachetul de țigări de lângă geam, aproape am călcat în balonașul înnodat de pe covor, pe care l-am evitat de altfel cu eleganța unei gazele, ridicându-l și aruncându-l în coșul plin de cutii de bere goale de aseară. Mi-am aprins o țigară. Țipetele, deși puțin cam greu de distins, înăbușite de pereți, veneau de jos. Ea îl făcea barbugiu nenorocit, sărac și bețivan, el îi zicea că e bagaboantă jegoasă și că bagă cuțitu-n ea și tot așa. Între timp îmi terminasem țigara, am aruncat-o pe geam și m-am dus până la baie. După ce m-am pișat sănătos, mi-am zis că n-ar fi rău să dau o labă, să mă mai dezmeticesc, că și-așa eram tare ca piatra.

Venus și băieții lui zburdau pe pereții de gresie gălbuie ai băii când a început iară să mă sune. M-am oprit și i-am răspuns, nu era ca și cum aveam sentimente nașpa față de ea, tipa arăta bine ș-așa, faza era că nu mai aveam nimic față de ea și atât. Am ascultat-o ținându-mă cu o mână de telefon și cu alta de penisul încă erect.

– Nu, nu făceam nimic, ce să fac?, i-am zis.

Am ascultat-o cum mi-a zis de toate ce le avea ea pe suflet să-mi zică și dup-aia i-am zis c-o iubesc și că

– Ce, ne vedeai pe noi părinți?

Mă pleoștisem de tot. M-am ridicat, și, fără să mă mai spăl pe mâini, am dat spre bucătărie cu gândul la o altă țigară și o mare cafea cu lapte. Am auzit trăncăneli de femei din sufragerie, așa că m-am întors pe călcâie să mă îmbrac. Mi-am tras haina pe mine și, cu telefonul într-o mână și pachetul de țigări în cealaltă, am pornit.

Elena și cu încă cineva stăteau pe canapea cu niște ceaiuri în față. Am făcut contact vizual pe când încercam să închid ușa încet, după care am încercat să trec mai departe spre bucătărie fără să fiu perturbat.

– Ce faci, men?, a făcut Elena, care încerca de la un timp să se apropie de mine, copiindu-mi manierismele și bacteriile verbale, fapt care mă făcea să-mi dau de fapt seama cât de mult o enervam pe sărmana femeie.

– Ce să fac?, m-am întors eu apatic, aproape fără să mă opresc.

– Hai, ia o lojă cu noi,a insistat ea.

Fata cea blondă se tot holba la mine de parcă îi era frică de clovni sau ceva.

– Sigur, am zis eu cu un zâmbet forțat, printre dinții mei galbeni de la țigări și cafea.

M-am așezat pe canapea lângă fată, care și-a coborât privirea, urmărindu-mă din colțul ochiului, pe furiș.

– Cum a mers aseară, men?

Mi-am tras mucii din nas.

– Am făcut și eu niște bani.

– Nu, men, aseară! Și a purces în a face un gest subtil către dormitorul din care tocmai ce ieșisem îmbrăcat în costum de clovn.

– Oh, am spus, prefăcându-mă stânjenit. Blanao, am zis.

Elena a început să râdă la auzul acestor cuvinte magice, mieroase pentru urechile ei bătrâne, mai virgine decât ea, cel mai probabil. Fătuca a râs un „Hihi” sonor pe care l-ai fi putut decupa cu foarfeca în aer, să-l lipești pe foaie.

– Bravo, men. Ea e Simona, a făcut Elena din ochi la fel de subtil ca și mai înainte.

– Bună, Simona. Sandu.

– Bună, Sandu. Simona.

– Bună, Simona, Sandu, am continuat eu, iar mâna slabă a Simonei stătea în mâna mea acum, transpirată și bătând rușinos în sfială.

– Ce faci?, a întrebat Simona emoționată, în timp ce-și retrăgea mâna.

Am stat un pic și m-am gândit, Elena cu ochii ei de vultur privea peste umărul drept al Simonei către mine. Ce căcat să fac? Stau pe canapea cu două curviștine, dintre care cel puțin una virgină, mi-am zis. Dar ăsta nu ar fi fost „un răspuns plăcut”. Nu mi-au venit prea multe-n minte din cauza mahmurelii crunte ce venea la pachet cu o durere de cap care nu trecuse, pentru că nu reușisem să termin, așa că am zis

– Uite, bine, tocmai am aflat că prietena mea a făcut avort.

M-am ridicat luându-mi țigările și telefonul de pe masă și mi-am continuat drumul spre bucătărie, unde mă puteam simți exclus.

Am scos oala cu ciorbă din frigider și am pus-o pe aragaz. Mi-am pus o țigară-n gură și am vrut să le aprind pe amândouă, aragazul și țigara, doar că nu găseam nimic în cocina aia de bucătărie. Am traversat coridorul spre sufragerie și m-am oprit în prag cu țigara-n bot.

– N-aveți un foc? Tăceau și se uitau în gol la mine.

– Nu.

M-am întors spre bucătărie murmurând un da’ ce pula mea aveți, ca pentru sine, și pe drum am găsit și bricheta ascunsă după o cană cu zaț. Am aprins focul sub oala de metal, după care m-am dus la geam și mi-am aprins și țigara.

Câțiva copii țipau pe partea asta a blocului, sau râdeau, mă rog, nu că ar fi vreo diferență. Două loganuri albe cu girofar erau parcate-n fața blocului, iar lângă scară, pe jos, era întinsă o pungă neagră ce acoperea probabil trupul inert al vreunui oarecare ce se aflase la momentul și locul nepotrivit în această după-amiază nefericită de Pantelimon.

Atunci intră Simona și se propti de marginea ușii. Mi-am întors capul la auzul tălpilor pe gresie.

– Bună…

– Simona.

– Bună, Simona, ce te aduce la noi prin bucătărie?

Și-a dus țigara ce stătea între degete până sus la buzele date cu ruj roz și și-a ridicat sprâncele pensate.

– Foc?

– Mhm.

– N-avem cu toții nevoie de un foc?

I-am făcut semn către focul care ardea sub oala de pe aragaz. S-a apropiat, a dat oala la o parte, și-a prins părul blond în palmă ca să nu-i ia foc și s-a aplecat spre foc, descoperindu-și sânii. S-a ridicat și a tras un fum slab.

– Și… a zis ea în timp ce eu mă uitam pe geam la blocurile de căcat care se întindeau până la tăietura de la orizont. Ce gătești?

– Specialitatea casei.

– Yum, pot să văd?

– Vai, te rog, mi-am ridicat eu mâna în care țineam țigara, ca să încuviințez.

A ridicat capacul, s-a uitat o clipă, și-a pus mâna la gură și a fugit pe coridor, înapoi spre sufragerie. Mi-am lăsat țigara pe pervaz să se fumeze singură.

– O fi vegetariană, am murmurat eu.

Am pus capacul pe oală și oala la loc pe foc, am scos o farfurie, o lingură, un polonic, și toate cele, ce mai e nevoie, și le-am pus pe masă. Când m-am întors la geam, din țigară rămăsese doar un cârnățoi gri de scrum, așa că am aprins alta.

Vreo doi polițiști se învârteau pe lângă cadavrul din pungă. Vecinu’ de jos, ăla care venise de vreo două ori când încercasem să dau bairam, că cică el nu poate să doarmă de noi, că cine pula lui ne credem ș-așa, ieșea acum cu mâinile la spate, în cătușe, condus de doi polițiști, îndreptându-se spre duba ce venise între timp. Cât admiram eu peisajul, a intrat Elena în bucătărie, dintr-o suflare, învârtindu-se ba la frigider, ba spre oală, ba să dea să-mi zică ceva. A ridicat capacul, s-a crucit, s-a uitat la mine și după a ieșit în fulgere pe ușă, țâști în sufragerie la Simona. Măcar avusese decența să pună capacul la loc. În orice caz, eu eram prea ocupat să privesc pe geam, la întregul spectacol, ca să mai am și o părere despre despre ea sau fața ei de fată bătrână. Mai ales că cei doi polițiști de lângă pungă o dezveliseră puțin pe femeie și pălăvrăgeau de meciul de aseară.

– Păi nu ți-am zis, mă, că l-a spart fii-miu pe ăla din dormitor? Că n-am avut cum să-l văd, că s-a uitat nevastă-mea la Românii au Talent.

Vocile lor se reverberau în pereții de beton ai blocurilor la fel ca oricare altele, erau deci locatari, și ei prin zonă.

– L-a supărat rău, mânca-ți-aș.

– Zici că n-ai mai văzut.

– Am mai văzut, mă, da tot mă-nțeapă inima, a declarat el umil în timp ce flegma pe iarba din fața blocului.

Unul dintre paramedicii care coborâseră din salvarea proaspăt sosită s-a dezmorțit puțin, ca după o zi lungă de muncă, și, îndreptându-se spre ei, a întrebat:

– N-aveți un foc?

– N-avem cu toții?, îi răspunse unul dintre polițiști, în timp ce scotea o brichetă din buzunarul personal de la piept, aprinzându-i medicului țigara, apoi adunându-se cu toții în cerc ca la un priveghi pentru femeia de pe jos.
Cratița dădea în foc, am aruncat țigara pe geam și m-am dus la masă.

Eram, vorba aia, cu toate oalele pe masă, când a intrat tipul în bucătărie. A trecut în chiloți și tricou pe lângă mine, iar după el un val de aer a trecut și el. Aceleași două picioare păroase au umblat până la frigider, o lumină galbenă apărând în spate, proiectându-i umbra pe perete mai ceva ca-n peștera lu Platon.

– Vrei o ciorbă?, zic. N-am fost niciodată prea bun cu numele.

– Neah.

S-a apropiat de masă, și-a pus coatele împreună în fața mea și, la câțiva centimetri de mine, cu țigara între buze, m-a întrebat răgușit:

– N-ai un foc?

– N-avem cu toții?, i-am răspuns eu mai flirty decât aș fi vrut. Mi-a zâmbit. Avea ochii ca steagul Rusiei, albastru, alb, roșu de nesomn. I-am aprins țigara de la bricheta mea roz. A suflat fumul spre mine și s-a ridicat în picioare.

– Scuze, am vrut să fiu sexy. Da’ chestia aia n-arată prea grozav. S-a îndreptat spre sufragerie lăsând o linie albicioasă de fum în urma lui.

– Sigur nu vrei?

– Sigur, sigur.

Pașii i s-au șters pe coridor.

– Bună, Simona, s-a auzit de după ușă.

Farfuria era plină și din ea ieșeau aburi. Eram gata să mănânc, când a început să sune telefonul iarăși. Elena, Simona și cu băiețandrul trăncăneau de zor în sufragerie. Am început să mănânc încet, lingură cu lingură, fără să sorb. Am început să râd. Mi se părea amuzant. L-am scuipat în farfurie, până aproape s-a umplut. Ciorbă Do-it-Yourself, m-am gândit.

– N-ați dori o porție de piuneze? sau: – Hai, maică, ia și cu sânge!
Și am râs cât a ținut stomacul și când n-a mai ținut, am terminat de râs, cu farfuria ștearsă și găuri în burtă ca la stropitoare, sânge scurgându-se prin ele. Așa am adormit cu capul pe masă.

(După un scenariu co-written de Emil-Cătălin Vasilache & Eugen Iustin)