port cu mine, ca pe un aparat inaudibil, trântirea isterică a unei uşi.   sunt cei mai săraci, cei singuri, cu inimile-boschetare în cutii de carton. şi oameni cărora le datorez adevărul. câţiva inchi, câţiva nicheli. o aşchie. gestul rămas inexplicabil, după o nici aşa de pregnantă prietenie.   (ziua începe cu o enormă responsabilitate [...]

vara a fost prea lungă și zilele s-au topit unele-ntr-altele. zile de scrâșnet din dinții strepeziți de agrișe de bătăi și de jocurile după care se întorcea cu o poftă mare de stat cu spatele la toată lumea.   în fiecare femeie părăsită crește ca din apă o fetiță murdară, cu unghiile netăiate și cu [...]