Dar vine dragostea
port cu mine, ca pe un aparat inaudibil, trântirea isterică a unei uşi. sunt cei mai săraci, cei singuri, cu inimile-boschetare în cutii de carton. şi oameni cărora le datorez adevărul. câţiva inchi, câţiva nicheli. o aşchie. gestul rămas inexplicabil, după o nici aşa de pregnantă prietenie. (ziua începe cu o enormă responsabilitate [...]