*Filmul se numea Akarui Mirai (Un Viitor Luminos) și l-am văzut la festivalul de film japonez acum vreo 10 ani. L-am văzut această singură dată și am decis pe loc că e filmul meu preferat, numai că odată cu trecerea timpului am uitat 95% din el. Îmi amintesc doar că era cu două personaje masculine [...]
„Răspuns final?” . „Și eu te iubesc, doar că...” . [sfârșitul primei părți] . „O să vă contactăm noi.” . [procesare plată... .... ...] . „V-am adus tezele.” . „Poate conține urme de nuci sau alune.” . „Biletele la control.” . [click aici pentru continuarea bancului] (Anna Kalimar)
La început, nimeni nu a crezut ştirea, iar ea a fost prompt marcată ca fake news şi eliminată. Totuşi, cei care mergeau la concerte au fost primii care au observat că nu erau singuri în univers. Creaturile vişinii se aflau în preajma lor, gesticulând din tentacule în ritmul muzicii şi ţopăind de sus în jos [...]
(Anna Kalimar)
Speranță era un cuvânt prea mare. Strada era lungă, așa se și chema, Strada Lungă, și mergând pe ea cu rolele spera că va ajunge până la capăt fără să cadă. Cu casca și genunchierele și cotierele ei roz, pentru că doar așa o lăsau cu rolele, înainta precaut pe roțile ce nu se puteau [...]
Copacul se scutura peste ei. Frunzele galbene liniate li se opreau în păr, deasupra respirațiilor încetinite. Ochii ficși priveau cu toții în același punct. Mâinile le înțepeniseră pe butoane. Apoi, ca la un semn, au tras. Sunetele diafragmelor suprapuse sunau straniu, ca o cascadă de roboți. La final, păsările digitale le-au adus fericire. S-au întors [...]
(Anna Kalimar)
Mereu săream de pe clădirile înalte și nu pățeam nimic. Mi-era teribil de frică privind în jos, dar aterizam tot timpul în siguranță. Dacă se întâmpla să cad în vreo apă, mă zbăteam cu disperare dar, deși nu știam să înot, nu mă înecam niciodată. Eram la volanul unei mașini și fugeam de câte ceva. [...]
