La început, nimeni nu a crezut ştirea, iar ea a fost prompt marcată ca fake news şi eliminată. Totuşi, cei care mergeau la concerte au fost primii care au observat că nu erau singuri în univers.
Creaturile vişinii se aflau în preajma lor, gesticulând din tentacule în ritmul muzicii şi ţopăind de sus în jos cu smartphone-urile lor noi-nouţe. Unii au încercat să le dea jos costumele numai ca să vadă că nu erau costume şi că erau nişte creaturi în sine. Creaturile tastau cu vârful tentaculelor pe ecranele telefoanelor şi îi rugau să nu mai tragă de ele, pentru că la urma urmei au plătit şi ele bilet şi au acelaşi drept de a fi acolo. O parte din oameni a fugit urlând, dar marea majoritate a rămas – doar aşteptaseră atâta timp concertul! Nu vroiau să lase creaturile să-i facă să piardă distracţia.
Creaturile mergeau la toate concertele – pop, rock, jazz, muzică simfonică, electronică, ambientală. Creaturile stăteau în magazine şi ascultau muzica. Le puteai vedea şi pe stradă, lipite de vreun radio ieftin, unduindu-şi tentaculele. Curând, liderul lor a apărut la televizor, într-o conferinţă cu reprezentanţii statului:
„Deşi am colindat mare parte din univers şi am mai întâlnit creaturi care comunică folosind sunete, nicicând nu am mai întâlnit sunete atât de armonioase şi de minunate ca pe Pământ. Jij, rasa noastră, nu poate produce sunete, dar le poate percepe. Ne dorim să mai rămânem o vreme aici în vizită şi să ascultăm [muzica] voastră. V-am adus în dar metale pe care am auzit că le preţuiţi.”
„Dorim să asigurăm populaţia că rasa Jij este una paşnică şi foarte asemănătoare cu cea umană, în ciuda diferenţelor noastre fizice. Prezenţa lor aici ne va aduce multe beneficii de natură economică şi nu va produce niciun incident neplăcut.”
Reprezentanţii religioşi au intervenit şi ei cu asigurări suplimentare:
„Dumnezeu a făcut toate creaturile, de pe Pământ sau din altă parte. Să fim buni cu extratereştrii Jij, căci şi ei sunt buni cu noi.”
Extratereştrii Jij au împărţit metale preţioase tuturor.
Numărul concertelor s-a înmulţit. Extratereştrii preferau toate genurile muzicale, dar iubeau mai mult vocea umană comparativ cu muzica complet instrumentală. Mulţi noi solişti şi-au făcut debutul finanţaţi de Jij şi au devenit staruri exclusiv pentru ei. Jij organizau audiţii anuale, apoi lunare şi apoi săptămânale. Brusc, pentru părinţi, nu exista calitate mai dorită decât talentul muzical. Şcolile de muzică înfloreau. Ba chiar printre adulţi, mulţi îşi abandonau carierele anterioare şi începeau să ia lecţii de canto. Pentru a face procesul mai rapid, extratereştrii din jurii aplicau o ştampilă pe mâinile candidaţilor acceptaţi în programele lor. Ciudat lucru, ştampila nu mai dispărea niciodată.
Lumea se schimbase de când Jij aterizaseră aici şi aduseseră metalele rare. Progresul ştiinţific se accelerase şi robotica intrase într-o epocă de aur. Cele mai multe dintre meserii dispăruseră, automatizarea luând locul muncii umane. În mod normal, o astfel de schimbare ar fi produs mari mişcări sociale, dar toată lumea era prea ocupată să cânte.
Au fost ridicate noi oraşe ale spectacolului – Jij veneau din întreaga galaxie să asculte muzica pământenilor, care produceau mii de spectacole în fiecare seară. Solişti, trupe, orchestre… toate erau aclamate entuziast de creaturile vişinii, care aplaudau din toate tentaculele.
Treptat, oraşele vechi s-au golit. Pe străzile lor puteai vedea mergând aiurea oamenii fără ştampilă. Robotizarea fusese oprită şi oamenii nu mai ştiau cum să susţină oraşul ca pe vremuri. Între timp, Jij se ocupau de tot în oraşele lor noi, oamenii trebuiau doar să compună şi să cânte muzica. Jij inventaseră chiar şi un algoritm pentru a determina dacă un embrion avea o genă muzicală bună – părinţii alegeau să păstreze doar embrionii cu genele cele bune. Între timp, în oraşele vechi se năşteau toţi copiii. La câţiva ani, Jij veneau şi îi luau pentru audiţie. Cei afoni erau returnaţi părinţilor. Cu trecerea timpului, se năşteau din ce în ce mai puţini.
Începuse perioada de glorie a Pământului ca planetă a distracţiei. Jij din toate galaxiile îşi făceau aici vacanţele, ba chiar şi alte specii extraterestre veneau să se distreze pe Pământ la invitaţia Jij-ilor. Oamenii cântau minunat şi erau mereu veseli şi primitori. Oamenii care nu erau veseli şi primitori erau exilaţi din oraşele noi.
Într-o zi, oamenii au auzit un zvon. Nişte Jij îndepărtaţi descoperiseră încă o rasă care cânta. Se spunea că glasul lor era de o mie de ori mai cristalin şi mai delicat decât al pământenilor, iar muzica lor era suavă şi elegantă. Încet-încet, oraşele noi au început să aibă din ce în ce mai puţini vizitatori. Oamenii se străduiau să cânte cât mai frumos posibil în sălile goale. Ah, unde erau tentaculele învârtindu-se fericite, unde erau ochii lor lucioşi în întuneric umezindu-se languros, unde erau batoanele de neon din care dădeau entuziast? Ah, unde era sunetul aplauzelor bizare, imitaţie a concertelor umane la care fuseseră martori? Unde sunt, cititorule, acele zile minunate de-altădată?
Leave A Comment