Din sufragerie televizorul arunca o lumină slabă și albastră pe gresia holului. Știrile începute la 19.00 erau pe jumătate terminate. Gelu privea fascinat ecranul Goldstar-ului cumpărat în 1993 pe o sumă mare și o promisiune fermă de la vânzător ,,o să vă țină o viață televizorul ăsta, vă farantez asta”. În bucătărie Violeta amesteca în cratiță de mămăligă. Privi ceasul și verifică friptura din cuptor. Era aproape gata. Cu o lingură luată din sertarul de tacâmuri bătu în faianța de deasupra frigiderului. Auzind bătăile Gelu Stinse televizorul și se ridică din fotoliu.
– Adina, hai la masă. A bătut maică-ta.
– Vin acum, imediat.
Adina butona laptopul logată pe un chat intern care o ținea conectată cu celelalte sute de persoane din cartierul ei și alte șase cartiere ce aparțineau de aceeași rețea de distribuție a internetului. În fereastra cu Tudor tastă: ,,Mă duc să mănânc. Hai că vorbim după. Brb. Pup!”.
Se duse în baie și se așeză pe veceu, trase apa, se spălă pe mâini și stinse lumina. În bucătărie, Violeta așeza farfuria cu mămăligă în centrul mesei. Gelu aștepta cu lingura de ciorbă în mâna dreaptă. ,,Să ne dai și sarea, Vio. Ai uitat de sare!”. Femeia îl ignoră și așeză solnița lângă mămăligă. Adina își luă locul la masă. Violeta așeză castroanele lângă aragaz, acolo unde pe ochiul mare trona oala cu ciorbă de perișoare. Aburul se înălța din recipient și se spărgea în tavanul cu lavabil. După ce umplu, castroanele, o rugă pe Adina să o ajute. Fata era cu ochii în telefonul mobil și scrola printre ultimele postări făcute de prietena ei Gianina.
– Adina, ajut-o pe maică-ta.
– O ajut acum.
– Hai că toată ziua stai cu ochii în telefon sau în calculatorul ăla.
Se ridică cu un oftat dezaprobator și apucă castronul din mijloc cu grijă ca ciorba să nu se verse pe gresia spălată la amiază.
– Pe ăsta cui îl pun, mama?
– Pune-l la taică-tu.
Gelu își retrase mâinile și privi castronul cum levitează prin fața nasului său și aterizează la destinație.
-Puteai să o ajuți și tu pe mama. Tot timpul trebuie să o ajut eu, că tu, nimic.
Gelu o ignoră pe fată și cufundă lingura din inox printre perișoarele care pluteau la suprafața castronului.
-Adina… de ce, mamă, îți e lene să mă ajuți?
-Nu îmi e lene, dar el mereu stă și așteaptă. Poate vrei și tu să stai la masă și să fii servită.
Violeta se uită către Gelu, care ignorase toată scena și deja sorbea cu poftă din castronul cu ciorbă. După o a doua înghițitură, luă cârpa care se odihnea pe piciorul drept și se șterse la gură.
– Ce, domnișoară? Ai impresia că muncești prea mult în casa asta? Zi-mi de cât timp mergi tu la serviciu.
Adina tăcea mâlc în timp ce o aștepta pe maică-sa să se așeze.
– Las-o, mă Gelu, ți-a picat pe ea acum?
– Ce să las? Nu las! E din ce în ce mai obraznică. S-a făcut ditamai capra și-mi sare la gât acum. Eu te țin în școală, fato, eu îți dau să mănânci și tot eu te îmbrac.
– Gata, Gelu, hai să nu ne certăm la masă. Poftă bună!
Adina apucă lingura ei și, cu o mică reținere, tăie o felie de mămăligă care din punctul ei de vedere semăna cu lava unui vulcan cufurit.
Gelu era inginer la fabrica de instalații petroliere din oraș. La cincizeci de ani își pierduse de mult calitățile de ,,bărbat” pe care le avea acum 30 de ani. Muncea din greu și avea o viziune simplă asupra vieții. Și-ar fi dorit ca Adina să meargă la Politehnică, să învețe bine și să ajungă și ea inginer.
Violeta era casnică. Ultimul ei serviciu fusese la o croitorie de lângă gară. De când cu restructurările, decisese împreună cu Gelu că ar fi mai bine să rămână acasă. Mai făcea câte o rochie la comandă pentru cunoscuți, mai repara o fustă, vreun palton și lunar mai ciupea câte un ban.
Adina era în clasa a-XII-a la Colegiul Tehnic ,,Lucian Blaga”. Visul ei era să lucreze ca designer vestimentar și nici în cel mai al dracu’ coșmar n-ar fi vrut să devină inginer și să ajungă ca Gelu.
După ce terminară ciorbele, Violeta așeză friptura pe farfurii și scoase un bol de salată din frigider. Roșiile, castraveții și foile de salată erau înecate într-o peliculă groasă de ulei. Adina gustă din friptură și, cu meticulozitate, dădu la o parte părțile cu grăsime ale cărnii. Violeta amestecă în salată și puse fiecăruia pe farfurie. Gelu își tăia bucata din farfurie și gustă o porțiune din pieptul de curcan.
– Adina, dă-mi te rog sarea. Violeta, de ce ai pus așa puțină sare, femeie? Ne-ai băgat la regimuri?
– Hai, mă Gelu, că nici atâta sare nu-i bună.
Adina privea în gol prin bucata de carne.
– Vă urăsc pe amândoi. Vă urăsc!, zise ea și se ridică de la masă.

(Andrei Constantinescu)