Dormeam atât de bine înfășurat în sacul de dormit și visam că mă plimb pe Calea Victoriei în timp ce mâncam o înghețată cu aromă de căpșune. Bunică-mea avea în grădina de la țară un petec de căpșuni și eu atacam la el constant în verile cât am stat, pardon, crescut la ea. M-am întors de pe o coastă pe alta și deodată înghețata din visul meu s-a topit. S-a scurs nebuna pe tricou, s-a dus brambura pe pantaloni și mi-a ajuns în șoșoni. Se scurgea atât de tare încât am simțit umed la picioare. Ai idee cum e umedul ăla de dimineață, de rouă abia dată peste atmosferă? Am ținut de cornet cât am putut dar s-a dus pulii de suflet înghețata, iar șosetele mele miroseau acum a căpșuni. M-am trezit din somn și m-am uitat în jur. Cortul era doldora de apă și singurele chestii uscate din interior eram eu și pachetul de tutun. Cred că dormeam cu picioarele în apă de mai bine de o oră, pentru că mi se încrețise pielea de la degetul mare ca și cum aș fi stat în cada plină cu apă două zile. M-am extras din sacul de dormit și am căutat șosete uscate. Vax, pula, nimic. Am găsit două pungi de Mega și, după ce m-am șters cu tricoul pe picioare, am tras sacoșele peste degete și m-am încălțat. Bașcheții erau și ei o supă totală cu miros de melci. Cam așa m-am gândit eu să îmi repar picioarele, și a funcționat pentru vreo trei ore când au început să mă apuce mâncărimile între degete. M-am gândit pentru un moment câte feluri de ciuperci pot cultiva la picioroange. Ziua respectivă mi-a rămas în calendar drept cea mai umedă duminică pe care am trăit-o vreodată. M-am întors acasă în aceeași zi cu cortul fleașcă după mine și un ghiozdan de rufe spălate cu apă de ploaie, don’t worry there’s no SUGAR.

La două săptămâni după episodul cu cortul, am fost la nunta unui foarte bun prieten. A fost o petrecere mai restrânsă, cu totul cred că eram vreo 60 de oameni. Toți înțoliți la costume, cămăși, eu n-aveam cravată dar măcar n-am uitat să-mi încarc bricheta. Pe mireasă o cunosc de mulți ani și suntem prieteni așa că nunta a fost un prilej bun de a-i vedea pe amândoi fericiți. Dar, ghici ce? Fericirea e ca un pahar cu apă. Ține ceva timp dar la un moment dat se strică, se împute și face niște mâzgă deasupra. Stop cadru. Sunt pe balconul restaurantului și fumez o țigară la un pahar de coniac. Mireasa, să-i spunem Geta, se alătură. Fumăm, vorbim, râdem. La un anumit punct, fața ei machiată se schiminosește într-o expresie tristă.

-Ce ai mă? Ești ok?
-Mda. Nu, ba da, nu știu.
-Deci, care e răspunsul final? Vrei să suni un prieten?

Îi întind telefonul alimentând gluma pentru că eu fac anecdote din astea de cacao încercând să detensionez atmosfera. Asta-i pentru că sunt destul de inconfortabil în preajma oamenilor triști. Mulțumesc, mamă!

-Deci? Cum e ? Ești ok? Vrei niște apă?
-Nu, sunt bine, mă gândeam așa. De ce fac toate astea?
-Astea ce?
-Toate căcaturile astea, când sunt degeaba, oarecum…

Îmi povestește că ea și mirele, să-l botezăm Grigore, nu-s chiar așa fericire pe dinăuntru. Ea nu își dorea nuntă, nu își dorea de fapt să rămână cu el. În spatele unei chestii pe care o au împreună de opt, nouă ani, se ascunde un spiriduș al nemulțumirii. Păi, și atunci  de ce nunți? De ce țoale? De ce cămăși? Eu tot n-am cravată, dar mă doare-n IHAA. Pentru că, îmi explică ea, nu poate să-i spună ,,Nu” lui Grigore, nu-l poate lăsa după atâția ani împreună. Dar ar vrea, dar nu poate. Indecizia asta de a face ce e bine pentru ea o mănâncă din interior și o mestecă tacit sub rochia ei de mireasă.

-Băi… uite, vă știu pe amândoi dar cred că ai face bine să iei decizii care te fac pe tine fericită.
-O pulă!
-Și o pulă dacă vrei, fiecare cu ce vrea, nu judecăm.

Iar o glumă de căcat marca Andrei. Mulțumesc pentru aplauze, la mulți ani, se poate nota?
E foarte ușor să dai sfaturi despre situații în care te afli și tu dar să nu aplici acele sfaturi în viața ta. Și cum am încercat să o repar pe Geta? Nu prea am avut cum, mi-a mers mie cu cortul și pungile, dar cu o fată faină și o inimă îndoielnică nu prea am experiență. Am dat-o aici ca un adevărat wannabe filosof în viață. Căcat pansat.

Furie furie furie! FURIEE! Mă duceam frumos înspre Voluntari. Ca un fluturaș călare pe cursiera roșie. Stăteam pe vremea aia pe la Piața Alba Iulia. Pedalam înspre Iancului și, cu câteva sute de metri înainte de intersecție mă șicanează un stimabil domn. Claxoane, înjurături, niște mui gratuite. FURIE FURIE! Face el ce face și la un punct trage ca MAD MAX mașina în fața mea, mă opresc, omul se desface din automobil, e înalt ca dracu, doi metri aproape. ,,Mi-o iau pe cocoașă grav de la ăsta, uite câtamaiaanimalu e”. M-am transformat în Elveția, am zis-o pacifist.

-Omule, bagă corpul înapoi în mașină, că n-are sens să ne batem.
-Ce să fac, mă? Să-mi sugi pula de handicapat bla bla bla.

Hai că fac căcatu praf mai bine plec liniștit. Mă fofilez diplomatic. Proastă idee când am întors spatele că primul pumn a venit fix în ceafă. Apăi, să mă cac în pumnii tăi prieteni. FURIE FURIE FURIE!!! Fight mode on. Din salvare cu un garoul pe mână mă apăs pe coaste ușurel așea, doare al dracu.

-Ceva-i ușor fracturat.
-Mda, bine că-i bicla ok, nu?

Medicul tânăr de pe ambulanță se uită la mine curios. ,,Ești Andrei. Ți-ai ]nncasat bătaie și tu te gândești la biclă”. Șoferuțul s-a ales cu trei amenzi, una de la rutieră, una de la poliția locală, alta de la poliția de sector. Vine la salvare să vorbim și să ,,rezolvăm cumva”.

-Băi, îmi pare rău că am reacționat așa. Măcar mi-ai prins și tu două peste ochi bine de tot.
-Da, fericire maximă.

FURIE FURIE FURIE!!!

-Cum facem? Ne înțelegem? Nu vreau să-mi pierd carnetul și hai să… ne înțelegem și noi?

FURIE FURIE FURIE!!! Să ne înțelegem, cică. Umorul meu și-a dat resuscitare. S-a trezit din moarte clinică. S-a frecat la ochi.

-Uite cum zic să facem, bre. Eu te dau pe tine în mă-ta, tu plătești amenzile, rămâi fără carnet, mergi pe jos sau cu bicla și ai grijă de mașina ta frumoasă căci sunt al dracu de răzbunător. Merge așa? S-a înverzit tot la față, dar n-a mai zis nimic. Totul ok. La două zile după treaba asta, presăram niște substanțe pe capota mașinii, romantic, în noapte. Ahhh, mon cherryyyy!!! FURIE FURIE FURIE! Din gri metalizat mașina s-a ales cu niște pete negre, ca o văcuță care din păcate nu dă lapte. La o săptămână după, am avut curajul să merg iar pe biclă, pentru că până atunci tremuram din tot corpul dacă mă vedeam în fața ghidonului. M-am simțit ca un pui de găină care abia iese din ou și nu știe să meargă prea bine. Serile mele erau împărțite în pat cu durerea de spate și coaste, așa că fumam ca un șarpe pitit în balconul care avea vedere la Bulevardul Decebal. Cum am reparat eu situația aia? N-am reparat-o! Mi-au reparat-o prietenii care mi-au sărit în ajutor atunci și nici până-n ziua de azi nu cred că au de unde să știe cât de mult îi apreciez și iubesc. Vă pupă Jean.

Ce mai avem de reparat în următorul episod?

P.S: Întotdeauna să ai la tine o pungă, un pachet de șervețele și o brichetă. Astea te pot salva din orice situație.

(Andrei Constantinescu)