andreiPic, pic, pic. Soarele de dimineață cască cu fața la nori. Începe ziua. Fac și eu ochi, privesc pe geam. Da, încă e vară. Perfect! Mă schimb meticulos de pijamale și mă spăl pe dinți. Mă privesc în oglindă. Da, aceeași față. 47 de ani. Riduri, check! Păr puțin, check! Am poftă de omletă. Mă duc înspre bucătărie, dar trec mai întâi prin curte să văd dacă s-au trezit și orătăniile. Pun și niște apă la rațe. Ajung la bucătărie prin intrarea de lângă fânar. După vreo 25 de minute omleta e făcută, mâncată și lăudată.

Mă duc la fântână să scot niște apă proaspătă. Ce zi frumoasă! Astăzi am să merg la baltă. Ar merge un pescuit. O să-l iau și pe Costi. De mult zicea că n-a mai fost la pește. Când mă uit bine înspre fântână văd un bilet agățat de găleată. Ce curios! Iau biletul și îl desfac. Pe el scrie: ,,Ai vrut cu tot dinadinsul să îți cunoști viitorul. Acum ai ocazia. Citește pe spate ce te așteaptă. Succes!”

Nu prea știu cum să reacționez. Așa că întorc biletul și mă apuc să citesc.

***

În prima zi din clasa întâi aveam atât de mari emoții. Eram un muc de om cu ditamai capul și o timiditate peste măsură. Mergeam de mână cu maică-mea și înțelegeam ce se întâmplă, dar totuși mi se părea o aventură cam riscantă.

–          Și ce ai făcut?

–          Păi, am strâns din cur și am trecut de prima zi. Apoi de a doua, de a treia și tot așa.

***

Dacă te întinzi pe iarbă, fără să ai încălțări sau tricou pe tine? Trebuie să asculți. Ghici ce auzi? Vântul cum se plimbă printre firele de iarbă și foșnetul gângăniilor care-și văd de treaba lor. Mergeam la bunica în fiecare vară. Stăteam câte două luni jumate și eram fericit. Plimbările din pădure nu-mi vor dispărea niciodată din cap. Aveam un locșor la care mergeam de fiecare dată.

Se spunea, printre localnici, că în Cel De-al Doilea Război Mondial, un pilot neamț a fost dat jos de pe cer. Poc! Avionul s-a dus ca o ghiulea înspre pământ. Neamțul probabil că s-a căcat pe el. În fine. Locul prăbușirii era acum o mică mlaștină plină cu ouă de broaște. Imaginea mlaștinii e altceva ce n-are să mi se șteargă vreodată din minte. Mergeam la mlaștină și priveam ouăle de broască, iar eu mă gândeam: oare germanul are să-și mai țină mult respirația?

***

Am visat într-o seară că eram pe ducă. Îmi vedeam sfârșitul și era tare ciudat. Eram într-o cameră cu o lumină foarte slabă. Stăteam într-un fotoliu cu cuvertură maronie, trasă frumos la mașina de cusut. În fața mea trona o bibliotecă. Se auzea ceva muzică. Parcă era ceva de la Oren Lavie, ceva hipnotizant.

În dreapta mea mai era un fotoliu, iar în capătul camerei o canapea. Colegă de fotoliu era Mila Kunis. Purta niște pantaloni verzi cu tur lăsat. Trăgea dintr-o țigară și zâmbea ca vaca la mine. Dacă n-ai înțeles nimic până aici, e ok. Și mie mi-a fost greu să mă prind ce-i cu visul ăsta. În partea dreaptă a camerei se afla ușa către hol. Doar că dinspre ușă se vedeau niște lumini. Ba roșii, ba albastre, ba galbene. Mă uitam ca prostul când la ușă, când la Mila. Visul se încheie subit cu geamul din sufragerie trecând în stare lichidă până pe parchet.

***

Am terminat de citit tot ce era pe bilet. L-am strâns în pumn cu furie și am plecat înspre casă. M-am uitat cu atenție la jurnalul meu de la 25 de ani. Exact rândurile alea le scrisesem pe data de 23 octombrie.

(Andrei Constantinescu)