Credit foto: Radu Suciu

– Hai mai repede, ce te mocoşeşti atâta?, o zoreşte Laura,o fată înăltuţă şi subţire.

– Nu mă mocoşesc, dar tu ai picioarele mai lungi. Plus că tu nu fumezi, replică Petra, colega ei.

În aerul albăstriu al serii se văd două umbre negre ajungând la marginea parcului municipal şi începând să urce dealul împădurit. Au ghiozdane în spinare şi de sub capacul unuia se vede ieşind gâtul unei sticle. Lumina rece a lunii trece printre ramurile golaşe ale copacilor şi se reflectă în zăpada proaspătă.

– Mai e mult?, întreabă Laura.

– De abia am început urcuşul. Dar hai să facem o pauză.

Fata cea plinuţă se opreşte înainte de a termina propoziţia. Scoate sticla din geantă şi bea o gură. Apoi i-o întinde celeilalte.

– Ah, ce dulce e! O să ni se facă sete, zice Laura.

– Mie îmi place lichiorul de banane. Dacă nu-ţi convine, nu bea. Uite, am şi nişte bomboane cu rom.

Se aşază pe ghiozdane. Răsuflă greu. Undeva, în noapte, se aude o bufniţă.

– Sper să nu dăm nas în nas cu vreun urs. Săptămâna trecută am urcat la Piatra Virgină când aveam cele două ore de fizică, zice tipa plinuţă, aprinzându-şi o ţigară. Stăteam acolo, citeam şi ascultam muzică liniştită, când au venit doi bărbaţi în haine de lucru. Mi-au spus să nu mai stau singură acolo, că umblă ursul.

– Serios?, întreabă Laura.

– Da. Mi-au zis că urşii sunt atraşi de muzică, dar cred că şi-au bătut joc de mine.

– Haha, mai degrabă de lichiorul de banane! Hai, Petra, să mergem. În ritmul ăsta ne prinde miezul nopţii pe drum.

Mai beau câte o duşcă, îşi iau ghiozdanele în spate şi pornesc. Zăpada scârţâie sub picioare. Vântul bate uşor, pădurea trosneşte.

– Deci aici ai fost la ora de fizică! Mă gândeam eu că nu ai fost bolnavă cu adevărat, reia Laura discuţia.

– Aici am fost. Ce-aţi făcut la oră?

– Eh, nimic deosebit. Profu’ le-a scos la tablă pe Cecilia şi pe Dana, ca să le poată privi picioarele.

– Şi pe Amelia nu?, se interesează Petra.

– Ba da, cum să nu. A venit în fustă scurtă, ca de fiecare dată când avem fizică.

Fetele chicotesc.

– Petra, mai scoate sticla aia. Aş mai bea o gură.

Fără să se oprească, Petra îşi deschide ghiozdanul şi scoate sticla. Beau amândouă, apoi îşi potolesc setea cu câte un pumn de zăpadă.

– Într-o zi m-am dus spre casă cu diriga, începe Laura să povestească. Pe drum ne-am întâlnit cu profu de fizică, ieşise la plimbare cu câinele. Are un câine-lup şi i-a pus o zgardă roşie, elegantă. Arătau foarte comic împreună. Profu’ chiar era altfel decât îl ştim noi. Din discuţia lor am înţeles că locuieşte undeva pe aici, prin zona parcului.

În apropiere, o creangă se rupe şi cade cu zgomot.

Petra se opreşte. Respiraţia ei se aude ca un tunet în liniştea nopţii. Încearcă să se liniştească, apoi vorbeşte.

– Ştii, Laura, nu doar ca să citesc am chiulit săptămâna trecută de la ora de fizică.

– Ei, în cazul ăsta ai fost fraieră, spune Laura, întinzând mâna după sticla de lichior. Nu ne-a dat lucrare de control. Plus că, dacă veneai în pantaloni, nici nu te-ar fi scos la tablă.

– Ştiu, nu e asta, scutură Petra din cap. Nu cred că o să mai vin la ore deloc. Data trecută, ştii, acum două săptămâni…

– Da.

– Mi-a zis să rămân după oră, să discutăm. Şi m-a atins, Laura, m-a atins!

– Cum te-a atins?!

– Şi-a băgat mâna între picioarele mele. Mi-a zis că sunt o curvă şi m-a lins în ureche.

– Porcul! Şi tu ce-ai făcut?, întreabă Laura.

– Mi-am înşfăcat ghiozdanul şi am vrut să fug. Dar m-a apucat de încheietura mâinii şi mi-a spus să nu-mi fac iluzii, că n-o să scap.

Petra duce sticla la gură. Mâna îi tremură violent.

– Ai mai spus cuiva?, întreabă Laura, mângâindu-i creştetul.

– Numai ţie. E secretul nostru, spune Petra, ducând un deget la gură.

– Trebuie să-i spui dirigăi. Ea e de partea noastră. O să facă scandal şi o să-l dea afară din şcoală. Dacă află presa, e vai de curu’ lui.

– Nu, te rog. Ai mei m-ar omorî.

– Lasă, că ştiu eu ce să fac, spune Laura cu hotărâre. Îl facem de căcat. Îl distrugem. Îi arătăm noi lui.

– Laura, eu nu mai pot să urc. Cred că m-am îmbătat, spune Petra, şi se lasă jos, în zăpadă.

– Hai să ne rostogolim!, strigă Laura, lungindu-se pe omăt şi dându-şi drumul pe pantă în jos.

Petra îi urmează exemplul.

Se opresc undeva departe, râzând. Ghiozdanele le-au rămas sus. Privesc luna printre crengile copacilor şi li se pare că ea dansează în ritmul hohotelor lor.

Petra închide ochii. Sub pleoape îi joacă luminiţe aurii. Simte o limbă caldă spălându-i faţa. Câinele-lup are o zgardă elegantă, roşie.

– Ce faceţi, fetelor?, întreabă o voce cunoscută de bărbat.

(Anca Goja)