Credit foto: Radu Suciu

După-amiază strălucitoare. Mă jucam Coca-Cola singură în spatele blocului, folosindu-mă de două scaune aruncate de vecini la gunoi, de ale căror picioare legasem elasticul. În timp ce săream, l-am văzut apropiindu-se, cu mersul legănat, greoi. Soarele bătea din spatele lui şi nu l-am recunoscut imediat. M-a privit o vreme cum săream peste elasticul pe care îl poziţionam tot mai sus, apoi m-a întrebat:

-Tu nu oboseşti niciodată?

Şi atunci am ştiut. Era tatăl Taniei, o fată din a patra C. La început, băieţii din clasele mai mari îşi băteau joc de ea, spunându-i “Miss Piggy”, pentru că era dolofană. Tania începea să plângă şi îi ameninţa că îl va chema pe tatăl ei la şcoală, să-i aresteze. Era poliţist. De câteva ori chiar a venit la şcoală şi a vorbit cu diriginta clasei şi cu directorul. Pe urmă, băieţii s-au potolit. Mie îmi plăcea de Tania, se îmbrăca frumos, ca o domnişoară. Eram şi puţin invidioasă, pentru că în fiecare zi îşi aducea pentru prânz câte o ciocolată, în loc să mănânce un sandvich cu salam, ca noi, ceilalţi. Şi mi-era puţin milă de ea, pentru că nu avea mamă.

– Uite, ţine. Nu-ţi face probleme, am tot timpul o ciocolată la mine, mi-a zis tatăl Taniei

Am muşcat din ciocolată. Era divină. M-a luat de mână şi mi-a spus:

– În blocul acela am ascuns eu nişte păpuşi superbe. Vorbesc, merg singure, n-ai mai văzut aşa ceva. Vreau să-ţi fac una cadou.

Eram în al nouălea cer. Am pornit spre blocul care nu era nici al meu, nici al Taniei. Păpuşile erau ascunse la subsol, aşa mi-a zis tatăl Taniei. Am ajuns şi am început să coborâm. Nu mai aveam răbdare.

– Are şi Tania o păpuşă din asta?

S-a oprit, s-a întors şi şi-a îndreptat lanterna telefonului spre faţa mea.

– O cunoşti pe Tania?

– Suntem colege la şcoală.

M-a strâns în braţe şi m-a mângâiat pe păr. Simţeam că mă sufoc, şi totuşi mă bucuram.

– Mi-am amintit că cineva mi-a furat toate păpuşile. Dar organul nu se lasă înşelat. O să-l prind şi o să-l arestez.

Eram dezamăgită.

– Ce-i aia organ?

– Organul e un om bun, care are grijă de ceilalţi oameni. Mai ales de copii. E un fel de Moş Crăciun, îi place să facă bine pe ascuns. Aşa că, dacă nu vrei să-l superi, să nu spui nimănui despre păpuşile vorbitoare. Şi nici că ai primit ciocolată.

Am dat din cap, hotărâtă. Am pornit înapoi. M-a întrebat dacă ştiu să ajung acasă şi mi-a spus că el trebuie să o ia în cealaltă direcţie.

– Mulţumesc, nenea Organ. Să-i spui Taniei că mi-ar plăcea să fie sora mea, am strigat după el.

(Anca Goja)