Aranjatul îi luase mai mult timp decât crezuse. Era de înţeles, era prima oară când făcea asta cu o femeie. Era cu totul altceva: nu-i era permisă nicio greşeală, nicio neatenţie, nicio nesiguranţă. Se duse la fereastră şi trase perdeaua din dantelă crem, cu model complicat, până în capătul galeriei, pentru ca lumina crudă a amiezei de vară să pătrundă ca printr-un filtru fin în camera mobilată sărăcăcios. Se aşeză pe singurul fotoliu din încăpere, mare şi mirosind a vechi, pregătindu-se să guste pe îndelete o plăcere îndelung amânată. Luă între degete trabucul de pe măsuţa scundă, din lemn de stejar, îşi trecu uşor degetul arătător pe toată lungimea lui, îi tăie capătul cu o mişcare expertă şi îl aprinse la flacăra brichetei Zippo, cadou de la ea. Lumina cădea blând pe brichetă; îşi privi o clipă chipul reflectat în strălucirea inoxului, admirându-şi bărbia sculptată în linii ferme şi pielea fină, perfect rasă, a obrazului. În faţa ochilor avea patul matrimonial, îmbrăcat în satinul roşu-închis, pe care soarele făcea să joace ape; pânza nu era întinsă perfect, ci boţită neglijent ici-colo. Bărbatul ţuguie buzele şi suflă uşor un rotocol de fum, prin inelul căruia o privi critic, încercând să-i găsească un defect cât de mic. Dar femeia stătea culcată pe mijlocul patului, imagine a perfecţiunii, cu trupul gol, trandafiriu, parcă pictat de un artist genial, emanând prospeţime şi mister, cu buclele castanii revărsându-se pe perna satinată, cu o mână adusă leneş sub cap, ca şi cum ar fi refuzat să se desprindă cu totul din starea de somnolenţă, ca şi cum i-ar fi spus bărbatului din fotoliu „vino lângă mine, ce mai stai?”. El se ridică încet, lăsă trabucul în scrumiera din metal, îşi dădu jos capotul de mătase, pe care îl agăţă de unul dintre coarnele de cerb fixate pe perete, şi se aşeză pe pat. Îşi trecu palma mâinii lent, cu atenţie, de la degetele piciorului, pe care avusese grijă să le dea cu oja Dior Roşu Absolut, preferata lui, urcă spre genunchi, apoi pe coapsă, oprindu-se o clipă pe triunghiul umbros. Continuă pe pântecul ferm, nici prea moale, nici prea tare, acoperit atât de fermecător de un puf abia vizibil, apoi pe coastele realizate cu măiestrie, pe care pielea stătea bine întinsă, şi, în sfârşit, pe sâni.. Reuşise chiar să păstreze un mic detaliu anatomic, aparent nesemnificativ: sânul drept puţin mai mare decât cel stâng, amănunt sesizabil doar de cineva care o cunoştea la perfecţie. Îşi plimbă cu grijă degetul arătător peste buzele subţiri, pline de prospeţime, pe urechi şi apoi pe tăietura nărilor. Dacă cineva le-ar fi privit acum pentru prima oară, fără să cunoască nimic din trecutul cuplului, ar fi spus că fremătau. Da, era perfectă. Îşi aminti golul din stomac, nervii, aşteptarea, nerăbdarea, mirosul cloroformului, scrâşnetul lamei, răceala umedă a frigiderului, transpiraţia palmelor când secţiona pielea, cu grija de a nu o deteriora, nebunia jupuirii centimetru cu centimetru, amidonul, gustul sării. Bărbatul zâmbi mulţumit, îşi dădu jos de pe nas ochelarii cu ramă neagră, îi aşeză în buzunarul de la piept al cămăşii, se ridică de pe pat şi luă din spatele lui un cearşaf din satin, la fel cu cel pe care stătea întinsă femeia. O acoperi cu grijă, lăsându-i afară doar capul frumos, cu ochii aceia căprui care îl priveau rece din spatele pleoapelor cu gene lungi, pe care le rimelase îndelung. Apoi ieşi din cameră, închizând uşa în urma lui, nu înainte de a lua de pe măsuţă trabucul încă fumegând şi o carte masivă, uzată, pe coperta căreia scria cu litere complicate „Tratat de taxidermie”.

(Anca Goja)