Iese din magazin satisfăcut și cu 49 de lei mai sărac. Sacoșa neagră i se bălăngăne grea pe lângă picior. E slinoasă, prăfuită și miroase a pisici bătrâne. În drum spre mașină examinează bonul și suma fabuloasă printată cu cerneală abia lizibilă. Oftează ofuscat, dar se consolează cu numele vag german al magazinului din care tocmai a plecat. Occidentul e întotdeauna scump, chiar și atunci când îl cumperi pe bucățele. Calitatea costă, își spune. Se urcă în mașină, un Tico mov cu parbrizul tăiat pe jumătate de o crăpătură diagonală.

Acasă scoate ciocanul din sacoșă și îl contemplează mulțumit. Nu e ceva ce iei în fiecare zi, își zice, prin urmare merită o investiție. Îl iei odată și bine, ca să țină. Îl privește la lumină și îl ia la pipăit. E manevrabil, dar solid, capul argintiu lucește a nou și greutatea cu care trage spre pămînt e ca o strângere de mână puternică. E neted și fără nicio zgârietură. Coarnele ascuțite îl fac să semene cu un țap de metal. Numai să-l arăți cuielor și au să iasă singure, intimidate de respectul pe care îl impune. Nici mânerul nu lasă de dorit. E o continuare a fierului greu si rece, dar îmbrăcat în cauciuc albastru prietenos cu mâna. Îl cântărește în palmă și îl agită puțin prin aer. Simte ciocanul ca pe o extensie a brațului. Promite nu doar forță, ci și agilitate.

Decide să îl pună la încercare. Ia un cui și îl așază perpendicular pe perete. Ridică ciocanul, zbang  de câteva ori și e gata. Pipăie cu degetul de câteva ori în jurul cuiul ca să se asigure că e drept, apoi atârnă goblenul înrămat cusut de maică-sa și zâmbetul i se oglindește în sticlă.

Se uită prin apartament după altceva de bătut. Un scaun de lemn pare beteag. Trage de el și bănuielile i se confirmă, un picior s-a lăsat și are joc. Se înarmează cu un cui proaspăt și se pune pe bătut, zbang zbang zbang și s-a rezolvat. Până spre seară mai îndreaptă o țeavă, fixează sfoara de rufe de pe balcon și construiește un suport de pantofi. Se culcă fericit lângă nevastă-sa și adoarme buștean visând ciocănitori.

A doua zi când iese din bloc, observă că gardul din față care împrejmuiește grădina vecinului de la parter e cam într-o rână. Stă o vreme pe gânduri, intră la loc și se întoarce cu ciocanul. Zbang zbang zbang și gardul e drept. Simte cum brațul lui aduce ordine în univers. Până să se urce în Tico și să plece la muncă mai scoate un cui ruginit dintr-un stâlp de lemn, sperie un maidanez și aplatizează o sticlă de plastic de pe jos cât să intre în fanta unui coș de gunoi.

În trafic remarcă o tablă îndoită pe un tramvai. În jur e aglomerat, semaforul e roșu, aerul e greu de la căldură și eșapamente. Claxoane, strigăte, înjurături și manele răsună în pulsul orașului. Inspiră adânc, înghite în sec, dar nu își poate lua ochii de la strâmbătura din tablă. Un firicel de sudoare i se prelinge pe tâmplă, iar nările îi freamătă ca la cai. Are furnici în palme și ba strânge volanul, ba capul schimbătorului de viteze. Tramvaiul pornește leneș și lent, iar el privește strâmbătura cum se îndepărtează. Se încordează tot. Îl ia cu greață. Ochii îi pică pe crăpătura din parbriz. E acolo de vreo trei ani deja, însă azi e coarda nervilor lui întinși. Cu prima ocazie trage pe dreapta, ia ciocanul și dă în ea ca-ntr-un țambal. Un singur zbang si totul e clar din nou. Simte o briză ușoară pe față și parcă aerul e mai curat. Mângâie ciocanul pe creștetul argintiu. Nemții ăștia, își spune, știu ei ce fac, mai ales când vine vorba de unelte.  Dai un ban, dar știi că face.

Cu un picior amorțit, coboară din Tico și o ia la pas pe trotuar, căci simte că ar avea nevoie de mișcare. Ciocanul il ia cu el, atârnat la o gaică a pantalonilor. Nu apucă să ajunga prea departe, pentru că îi sună telefonul. E șeful lui, care latră ceva despre întârziere și mame. Îndepărtează cărămida de plastic de la ureche și o studiază perplex. O așează pe o bancă din apropiere, scoate ciocanul, zbang zbang zbang și gata. E liniște din nou și ordine în univers. Un val de euforie îi spală tâmplele încinse. Se simte invincibil și împăcat, poate repara orice cu noul lui ciocan. Greutatea din palmă îl face să se simtă ușor ca o pungă.

Se întoarce pe călcâie și o ia pe jos spre casă. Și-a amintit de cuierul din hol, care cam atârnă și ar fi numai bun de fixat cu un cui nou. Se oprește lângă bloc ca să constate că pe locul lui de parcare e acum o altă mașină, un Matiz verde proaspăt spălat. Degetele îi alunecă pe țapul de fier. Ciocanul se ridică, zbang zbang zbang și individul se va gândi de două ori data viitoare înainte să parcheze pe locul altcuiva.

Urcă scările, se caută de cheie și o rotește încet în ușă. Trece holul ignorând perechea străină de pantofi de lângă suportul construit ieri. Vrea doar să-și caute un cui în dulapul de pe balcon. Din pragul dormitorului vede cele două trupuri goale lingurind adormite în patul conjugal. Nu-i nimic, se repară, își spune.

Zbang zbang zbang și totul s-a rezolvat.

(Alina Lazarovici)