(Prima parte a acestui text poate fi citită aici)

 

Marius fixează imaginea de pe perete de parcă ar fi văzut-o pentru prima dată. Un șoarece brun râde la o pisică albastră. Le știe numele, dar nu ar putea spune care e Tom și care e Jerry. Mama i-a spus că sunt porcării. Dacă se uită la ei, au să-l tâmpească. Nu vrea s-o supere, dar nu se poate controla. Se uită înspre ușă ca să se asigure că a plecat.

Lângă cuier, Flori trage tricoul lui Ivan și îi cere pușca pe care o strânge la piept. Băiatul se încruntă, își trage șapca peste ochi și mormăie un refuz. Copila insistă, alternând între rugăminți și amenințări.

– Flori, fetele nu se joacă cu arme, spune educatoarea. Nu e frumos. Uite, ia fierul ăsta de călcat, păpușile au hainele șifonate.

Un deget în coaste îl face pe Marius să tresară. Consuela îi zâmbește răutăcios și emană un miros înțepător de brânză. Băiatul se trage înapoi, căci tot ce atinge Consuela se împute irevocabil a brânză. Respiră ușurat când umbra educatoarei se apleacă peste ei și cere să se facă liniște. Vocea domnișoarei Vasile taie aerul ca o foarfecă ruginită. Ivan îndreaptă țeava puștii spre ea, dar mâna ei osoasă, terminată cu gheare roz de plastic, i-o smulge înainte ca băiatul să apuce să reacționeze. Îi comandă răspicat să își scoată șapca, iar soldatul se conformează cu o mână tremurândă. Toți așteaptă cu respirația tăiată sentința la colț.

Pentru că azi e o zi specială, ești iertat, dar să nu se mai întâmple. Știe cineva ce zi e azi?

Câteva mâini se ridica și câteva voci răspund fără permisiune.

– Miercuri.

– 1 iunie.

– Ziua de baie.

Puterea o pune pe Sofia să răspundă. E singurul exemplar stăpânit din gloată de pitici turbulenți, chiar uneori începe să plângă din senin. Copila spune tărăgănat:

– Astăzi este ziua copilului.

Se împiedică în silabe și falsează. Își dă seama că a uitat poezia învățată acasă și încearcă să se ascundă în spatele fustei.

Li se citește “Capra cu trei iezi”. Toți vor să fie iedul cel mic și promit să asculte orbește de vorba părintească. Mai apoi se așază la mesele mici din plastic și primesc hârtie și creioane colorate. Pentru că e ziua lor, nu li se da o temă, ci au voie să măzgălească orice. Marius începe să traseze contururile șoarecelui de pe perete, dar își amintește de interdicția maternă, așa că ia guma în formă de săpun și șterge foaia până se mototolește. Își miroase palmele de teamă că izul caprilic s-ar fi putut lipi de el. Se decide pentru o mașină de curse. Până apucă să o termine, li se spune că urmează să meargă în parcul de peste drum.

Trebuie să facă perechi de câte doi și să se țină de mână până ajung. Marius îl alege pe Ivan. Nimeni nu vrea să o ia pe Flori pentru că se zvonește că a fost adoptată. Nici pe Oana nu o alege nimeni, că părinții le-au spus că e “sigancă” și nu e bine să pună mâna pe ea. Ivan își pune șapca și îl ia de mână pe Marius. Din spatele lor, Consuela pufnește în râs.

– Doi băieți se țin de mână, doi băieți se plac.

Ceilalți i se alătură. Educatoarea sesizează și îi desparte.

– Nu se cuvine așa ceva, găsiți câte o fată.

Cei doi fac schimb de priviri contrariate, în timp ce colegii lor râd și strigă. Domnișoara le aduce pe Flori și pe Oana între ei. Ivan dă să protesteze, dar cedează când palma cu gheare de plastic planează pe lângă fața lui. Resemnat, Marius o ia pe Oana de mână și se alătură coloanei. Măcar ea nu miroase a brânză.

În parc li se dă drumul și grupul se sparge. La locul de joacă mai sunt doar vreo doi pici care încă nu știu să vorbească. După ce le face câteva poze cu telefonul, educatoarea ia loc pe una din bănci. Leagănele sunt primele care se ocupă. Fetele își desenează cu cretă un șotron.

Un domn cu cățel se apropie de Marius. Băiatul ezită puțin înainte să întrebe:

– Mușcă?

– Nu, e cuminte, spune bărbatul și se lasă pe vine zâmbindu-i.

– Pot să-l mângâi?

– Bineînțeles. Uite, aici, între urechi.

Blana bichonului e moale și bine îngrijită. Animalul își vâră nașul în picioarele băiatului.

– Te place. Ție îți plac câinii?

– Da, dar mami nu mă lasă să iau unul.

– Cum așa?

– Zice că miros urât și sunt murdari. Și nu sunt destul de cuminte ca să primesc unul.

– Poți să te joci cu Bella. Promit că nu te spun.

Bărbatul îi atinge mâna în blana cățelului. Nu vrea să o lase în aer de teamă că băiatul ar putea să-i observe tremuratul. Profită de faptul că nu e atent și își umezește buzele.

– Câți ani ai?

– 5 și 7 luni.

– Mulți înainte.

Își simte inima lovind gratiile cuștii toracice precum un animal nervos. Privește în jur și se asigură că nu e nimeni atent. Se preface că se adresează cățelului și întreabă:

– Hei, Bella, nu vrei să-i arătăm puiuții tăi? Vrei? Nu stăm departe. Hai că ne întoarcem repede.

– Are și pui?

– Da, are trei. Abia au făcut ochi. Unul e negru și ceilalți sunt albi. Vrei să îi vezi? Stăm aproape, pe strada aia de acolo. Vii, te joci puțin cu ei și ne întoarcem imediat.

Marius se blochează și își simte urechile arzând. Bărbatul se ridică și îi întinde mâna, zâmbind în continuare. Din spate se aude vocea educatoarei. E timpul să plece. Bărbatul o vede, ia cățelul în brațe și îi spune la revedere băiatului. Se întoarce pe călcâie și se îndepărtează cu un cu pas alert.

Înapoi la grădiniță, maică-să îl așteaptă încruntată. Iar a trebuit să plece mai devreme de la muncă pentru a ajunge la timp. După ce îl culege, se urcă în mașină și își verifică telefonul. Băiatul îi povestește în drum spre casă întâmplarea cu cățelul din parc. La primul stop, femeia se întoarce către bancheta din spate și își înfige pumnul în perciunii copilului.

– Ți-am zis să nu pui mâna pe câini. Vorbesc la pereți? Să nu vii la mine dacă te umpli de bube.

  (Alina Lazarovici)