„Durerea nu înseamnă să înveți pentru BAC, ci să te trezești exilat chiar în paginile din bibliografia obligatorie.” Plină de pișcături, Daria își contemplează existența, pe un butuc din curtea bunicilor. Netul e prost, iar bătrânii din sat miros a brânză sau a bere stătută. Câinii nu stau la poză, ci legați cu lanț de câte un gard. De vreo trei zile se plânge că viața la țară nu-i priește. Tot de vreo trei zile, în semn de protest, trăiește pe o dietă de Kenturi mentolate fumate pe ascuns. Amenințată că va trebui să-și gătească singură, a zis că preferă să moară de foame. Laptele de vacă crescută organic i se pare chiar mai grețos decât cel muls din punga de la magazin. Roșiile arată ca niște țâțe strâmbe, și castraveții parcă au negi.

Ținând o găină pestriță în brațe, bunica se apropie și îi cere să elibereze butucul. A promis o supă de pui pentru prânz și schnitzele la felul doi. Fata se dă la o parte și face un pas în spate. Puicuța îi ia locul, turtită pe lemn de mâna bătrânei. Bănuind ce urmează, Daria strigă:

• Ce-i faci, nu-i face nimic, e viață, are sentimente, nu, simte durere, frică, nu.
• Cotcodac, răsună ultimele cuvinte ale găinii.

Toporul o mușcă de gât. Trupul îi zboară de pe butuc și se zbate în pământ preț de câteva secunde. Capul rămâne de partea cealaltă a lamei, cu ochii tâmpi larg deschiși.

• Speciesiști, criminali, exploatatori. Asta sunteți toți.
• Nu ți-ar fi rușine, nerecunoscătoare ce ești. Asa te-am crescut?
• Da, mă creșteți într-o mentalitate pervertită și lipsită de compasiune, monștrilor. Nu știți decât să abuzați de animale nevinovate.
• Te spun mă-tii, las’ că vezi tu.

Bătrâna apucă trupul găinii de picioare, îl culege de pe jos și intră în casă. Daria rămâne blestemând în urmă. Scoate telefonul și face poze capului de găina de pe butuc. Mai târziu, în timp ce puicuța fierbe în pace între morcovi, ceapă și cartofi, tânăra tastează cu furie un post nervos pe Facebook la care atașează imagini de la scena crimei. Fantoma găinii o bântuie sub forma mirosului de supă. Se uită prin newsfeed, așteptând reacții. Clipuri de la festivalul cărnii de câine din Yulin îi rulează pe laptop, însoțite de linkuri către petiții. După ce semnează, dă like și share la o filmare cu un Shiba Inu fiert de viu. Se uită până la capăt și simte că și-a facut datoria. Un alt site postează imagini cu genți de piele cu organe în loc de captușeală și haine de blană cu sânge pe dinăuntru. Câteva scrolluri în jos mai încolo, găsește o serie de poze cu un Golden Retrevier fără picioare. De data asta, descrierea compensează absența unui video cu amputarea propriu-zisă. Povestea oferă detalii grafice cu privire la bătăile pe care le-a îndurat de la niste coreeni ca să i se frăgezească carnea, dar e ok, pentru că la final e o frază care spune că acum e fericit și iubit.

Câteva like-uri mai târziu o răzbește foamea și se duce spășită să întrebe dacă e gata masa. Un lighean cu pene însângerate și măruntaie zace pe podeaua bucătăriei. Constată cu dezamăgire că mai durează, dar și că nu e bine primită după ieșirea de mai devreme, așa că se retrage înapoi la laptop. Între teoriile conspiraționiste ale unchiului nebun și pozele cu colege bronzate la mare, citește câteva rânduri despre cum urșii pe cale de dispariție sunt ținuți toată viața în cuști strâmte, pentru a li se recolta bila prin tuburi introduse chirurgical. Daria reacționează cu emoji-ul care plânge. Ceva mai aproape de casă, un prieten semnalează prezența unor ucigași de pisici în serie. Are grijă să adauge și un clip filmat cu telefonul în care cineva toarnă benzină peste câțiva pisoi și le dă foc. Responsabilă, Daria dă mai departe postarea către cei 1000 de oameni din lista ei de prieteni.

Pofta de supă și schnitzele răzbește în cele din urmă. Puicuța e moartă, răul deja făcut. Daria decide să îngroape securea și pleacă împăcată la bucătărie.

(Alina Lazarovici)