alina lazarovici

Turtit de oboseală într-un scaun albastru de plastic de la metrou, Anonimul urmărește cu privirea turmele de oameni-oaie târându-se acasă după o zi de muncă. Îi ard degetele să își scoată carnetul cu foi galbene și ciotul de creion șterpelit de la IKEA, cioplit probabil din lemn furat dintr-o pădure românească. Îi place să scrie cu el, căci îi dă sentimentul că se răzbună pe corporații, deconspirându-le cu propriile lor unelte. Cu toate acestea, se știe în public, expus și vulnerabil sub ochiul Fratelui cel Mare. Își scufundă capul între umeri, se cocârjează peste propriul ghiozdan și își vâră bărbia în gulerul gecii.

Pe drumul spre casă rămâne vigilent. În minte îi rulează obișnuitul scenariu în care detonează o bombă artizanală în supermarketul de la colț, dând startul cruciadei împotriva roșiilor de import și a căpșunelor modificate genetic. Poate că o să o și facă, într-una din zilele astea, după cum își spune de fiecare dată. Manifestul oricum îl are redactat și pregătit de ceva vreme. Totul până la banane, totuși, căci ele atestă existența unei forțe mai înalte prin forma lor creată special pentru mâna omului.

Un strănut îi arde o palmă peste șirul gândurilor. A fost infectat. Își depășește panica rapid, promițându-și că își va freca pieptul cu emulsia lui de usturoi și mentă. Probabil că odată cu primăvara au început să dea drumul la patogeni prin sistemul de ventilație al metroului, ca să testeze tulpinile noi ori ca să păcălească iar lumea să umfle punga pe la farmacii și doctori. Acasă își trage cele două hanorace mâncate de molii pe el, pentru a fi sigur că nu le oferă microbilor prilejul să scape.

Își pregătește o cină frugală: caș afumat luat de la un sibian bărbos, vreo doi cârnați de casă din carnea unui porc pe care l-a omorât cu mâinile lui și o salată de ghebe la caserolă adusă din incursiunile la țară. Își pornește PC-ul și, luând distanță ca să se ferească de radiațiile emise de internet, începe să-și verifice mailurile. Războiul de eliberare a oamenilor-oaie, chiar dacă fără voia lor, cere sacrificii. Roadele, însă, sunt pe măsură. De când și-a creat site-ul și pagina, cu vreo doi sau trei ani în urmă, a reușit să recruteze alte zeci de oameni ca el și să trezească sute de oameni-oaie ținuți în comă spirituală de către sistem. Zilnic îi scriu numeroși alți treziți despre și mai multe conspirații și secrete.

O mamă îngrijorată îi spune cum i-a fost vaccinat copilul de clasa a 8-a cu forța. E speriată că ar putea să devină autist. Anonimul spumegă de furie și își încleștează pumnii. Face o notă în carnetul său cu ciotul de creion și, apoi, cu clickuri violente, deschide un document Word nou. Rândurile pulsează sub ochii lui și se simte ațâțat de mirosul revoltei încinse. Povestea e totuși o mină de aur, mai ales dacă femeia decide să îl țină la curent cu starea copilului. Articolul se scrie singur, din vârful degetelor. În două ore e deja pe site, alături de o imagine stock cu un băiețel blond plângând sub umbra unei seringi care se apropie amenințător.

În nici 30 de minute deja strânge 25 de like-uri și un share. Nu doar că și-a făcut datoria de a ține publicul informat, dar simte iarăși că și-a lovit inamicii cu propriile lor arme. Anonimul e fericit și simte perna caldă a validării sociale umflându-i-se în stomac. Fără a se lăsa intimidat de cele câteva comentarii negative subvenționate de Big Pharma ca să îl saboteze, Anonimul răspunde cu grijă fiecărui individ care dă dovadă de vreun dram de interes în cauza lui. Precum o caracatiță, atenția i se extinde pe opt pagini diferite, de la articole mai vechi, la știri noi, la mesaje de ură gratuită sau apreciere. Chemtrails, clone umane, cancere, leacuri pentru cancere, studii științifice falsificate, carne artificială creată în eprubete, toate i se perindă pe ecran într-o paradă carnavalescă a conspirațiilor mondiale. Și dacă tot e pe Facebook, dă share la un articol despre cum social-media ne izolează și ne transformă în monștri narcisiști ușor de manipulat. Strânge câteva like-uri și de acolo, dar numai cât să își confirme că nu e singur pe lume.

Deși și-a promis că se va limita să publice doar câte un articol pe seară, își pregătește o ciornă în carnet despre minciunile spuse de NASA, cum că pământul ar fi rotund sau că am fi ajuns pe lună. Cât își notează la liniuță ideile principale, primește un update de la mama îngrijorată de mai devreme: „Am încercat să îi administrez câteva lingurițe de ulei de oregano și echinaceea pentru detoxifiere, însă a vomat imediat și a făcut febră. Sunt foarte îngrijorată, pentru că mi se pare că deja dă semne de autism. Știți, micuțul e foarte talentat la desen, dar asta era de dinainte să mi-l otrăvească. Mai devreme l-am surprins în camera lui desenând un om cu cap de cățel într-o poziție explicit sexuală. M-am îngrozit și mai tare când a început să îmi explice că aceea e ceva ce el a numit fursona lui. În partea dreaptă a paginii scrisese o mini descriere plină de obscenități pe care bunul simț mă oprește să le redau aici. Este acesta un simpton al autismului? Credeți că este de la vaccinul acelor nemernici? Mi-e teamă să îl duc la medic, pentru că ar putea să îl injecteze cu alte otrăvuri. Vă rog, ajutați-mă!”.

Nici nu mai aude strigătele de afară și sirenele de ambulanță, poliție sau pompieri, căci obișnuința cu care îi răsună în urechi le-a transformat de mult în zgomot de fond. Anonimul se concentrează pe articol. Oamenii-oaie trebuie mânați către iluminare, nu către spital.

(Alina Lazarovici)