În ziua aia îl blestemase o babă. Dăduse peste ea cât umbla cu ochii în telefon, în căutarea adresei la care avea interviul, și o făcuse să verse o sacoșă cu pisoi pe trotuarul încins. Și-a cerut scuze și a luat-o la fugă, de teamă să nu întârzie. Iubea animalele, dar era restant la întreținere de vreo două luni, așa că trebuise să aleagă răul cel mai mic. Pisoii s-ar fi descurcat pe străzi, el nu.

Acum i-au zis să se așeze pe canapeaua neagră din birou. Imitația de piele pârâie, așa că se foiește de câteva ori ca să se asigure că nu e de la el. Palmele îi transpiră. Ultima dată când a văzut o canapea din asta a fost într-un porno. Cămașa îl strânge la umeri. Cât timp a trecut de când s-a uitat la un porno?

A ajuns prea devreme, încă n-au terminat cu candidatul de dinaintea lui. Cineva îi oferă un pahar cu apă fără să-l privească în ochi. Zice da pentru că a citit pe net că nu-i ok să refuzi. Interviul începe de dinainte să pleci de acasă. În ziua aia contează totul, de la haine la ora la care ieși pe ușă. Angajatorul evaluează atât cele văzute cât și cele nevăzute. Cel puțin așa scrie pe net.

Dă pe gât apa și scoate din geantă CV-ul. Din jur se aude murmur de tastatură și clickuri. Sună a promisiunea unei potențiale realități. Își imaginează cum ar fi să își găsească în sfârșit de muncă, să plătească singur toate facturile alea și pe cucoana de la întreținere care îi reproșează constant că face duș prea des și consumă apă. Na, că acum mă spăl cât vreau, ar putea să-i zică. Numai de ar lua nenorocitul ăsta de post.

Se uită pe CV și pe toate prostiile pe care le-a scris acolo. Graphic design – a făcut un template îin MS paint la un moment dat și și-a customizat singur culorile pe blog în liceu. Familiarizat cu Office – ce să mai, făcea powerpoint-uri mișto în facultate. Engleză? Of course. Ăștia cred orice atâta timp cât e încadrat bine în pagină și printat pe coală A4. Diplome? Acreditări? Are tot, ce dracu, numai de muncă nu. Atunci o vede, greșeală de scriere, fix la nume. O, doamne, sunt imbecil, își zice. Simte deja un gol în stomac. Deraiază. Nici nu a început bine. Se foiește, canapeaua pârâie iar. Scanează iar hârtia, încă o greșeală. Pastă corectoare? Prea târziu. Mai bine nu dă CV-ul și gata.

Are nevoie la baie, dar nu știe dacă are timp. Ar putea să-l cheme în orice moment. Pe de altă parte, nicio șansă să se concentreze pe interviu în condițiile astea. Panica îi presează pe vezică. Cineva își pune un pahar cu apă de la aparat. Containerul albastru de plastic de deasupra i se pare la fel de plin ca propriul pântec. De la robinet, apa rece susură în pahar. Nu o aude, dar o simte de parcă moleculele de acolo comunică la distanță cu cele din corpul lui.

Unde-i toaleta? Se trezește întrebând. Nu mai stă să se gândească, e atent la instrucțiuni și se ridică din canapea. A doua ușă pe coridor. Intră în cabină pentru că deja îi tremură mâinile. Se desface la pantaloni, o scoate din boxeri și țintește. Aude cum altcineva intră în baie și dă drumul la robinet. Închide ochii și încearcă să facă abstracție de asta. După câteva secunde, își dă drumul. Jetul lovește apa din toaletă și eliberarea țâșnește fierbinte din el. Expiră prelung și își îndreaptă spatele.

Și atunci, pleosc, penisul îi cade în toaletă. Cască ochii mari, cât să îii iasă sufletul pe lângă. Mâinile pipăie golul din pantaloni, însă privirea îi rămâne fixată pe obiectul de culoarea pielii care se scufundă în vas. Nu, nu i se pare, chiar a picat. E dureros de conștient de fiecare minut care trece. Nu are timp de pierdut, ar putea să-l cheme la interviu în orice moment. Parcă i-a vârât cineva un pumn pe gât, până în stomac. N-are de ales, trebuie să bage mâna după el. Dacă era vorba de telefon, mai știa o treabă. Îl lăsa acolo, strângea cureaua și lua altul, dar penisul? Astea nu se găsesc la magazin. Nici nu l-a simțit când a căzut. Doar acum, i se pare un pic mai rece jos, de parcă lipsește ceva. În mod normal, chiar dacă rata interviul, s-ar fi dus acasă și ar fi dat o labă de frustrare, dar acum?

De afară se aud zgomote de șervețele rupte și aruncate la coș. Ușa se închide și e singur cu dilema. Continuă să se uite la conținutul vasului de toaletă. Apa e gălbuie, iar penisul zace pe fund. Pe colacul alb sunt două picături ca niște ochiuri în tigaie. Câtă lume a trecut pe acolo azi? Cât de des trece femeia de serviciu să spele? Îl luminează o idee. Mănuși, sigur femeia de serviciu are mănuși de cauciuc, ceea ce înseamnă că undeva prin apropiere trebuie să fie o pereche. Dar asta înseamnă să plece de acolo și să-l lase în toaletă. Dacă dispare? Dacă intră cineva? Dacă revine și găsește cabina ocupată? Ori riscă să-l piardă, ori bagă mâna după el. Timpul continuă să treacă. Cu fiecare minut, interviul e mai aproape. Să se ducă fără? Nu poate să spună nimănui. Mai rău, a stat deja atât de mult în apă că probabil s-a scofâlcit.

Își trage pantalonii înapoi și se uită la ceas. Ar avea vreo cinci minute la dispoziție. Crapă ușa cabinei și aruncă o privire afară. E singur. Acum ori niciodată, își spune. Iese pe vârfuri și se uită în jur ca o căprioară pe șosea. Scanează baia, fără succes, căci nu găsește nimic care să-l ajute. Fiecare pas pe care îl face se simte diferit, boxerii i se par prea largi, iar bumbacul i se atinge de gol. Însă acum e hotărât, a man on a mission, cum vine vorba. Pe holul întrezărește o rază de speranță, femeia de serviciu e acolo. În minte îi rulează deja cuvintele „Mă scuzați, mi-am scăpat telefonul în toaletă. Pot să împrumut mănușile?”. Nu are de ce să îl refuze. Ușor crăcănat, se apropie de ea.

O mână îl apucă de umăr și își aude numele. Îl așteaptă tipa de la HR. Se fâstâcește, dă din mâini, își caută cuvintele cum caută un om prins sub gheață aerul. Murmurul tastelor s-a oprit, câteva capete se ridică din monitoare. „Mă scuzați” zice și face stânga-mprejur. Vocea îi tremură, însă nu atât de mult pe cât se așteaptă. „Am uitat ceva în baie.” În spatele lui, liniște.

Femeia de serviciu nu mai e acolo. Intră înapoi în baie, plin de adrenalină de data asta, respirând sacadat. Se uită în jur și amețește. Din ușa întredeschisă a cabinei se vede fundul în uniformă albastră al femeii de serviciu, pe care o aude cum bombăne scârbită.

Și apoi trage apa.

(Alina Lazarovici)